Manual de cățărare tradițională curată

Principii și metode pentru amenajarea regrupărilor

Cuprinsul capitolului

Autonomia pe care o oferă mijloacele de asigurare folosite în cățărarea curată îi permite fiecărei echipe de coardă să-și aleagă propria abordare a traseului, ceea ce înseamnă că în traseele "de trad" de mai multe lungimi de coardă - care în mod ideal sunt lipsite de urmele ascensiunilor anterioare - capul de coardă va avea și răspunderea rezolvării problemelor legate de alegerea și amenajarea corectă a regrupărilor.

Aceasta sarcină este extrem de importantă, pentru că siguranța întregii echipe de coardă va depinde doar de cele câteva protecții care formează ancora de regrupare și de modul în care acestea sunt făcute să lucreze împreună, în condițiile în care pentru orice ancoră de regrupare există posibilitatea ca ea să fie supusă celor mai mari solicitări care pot apărea în cățărare, cele generate în căderile cu factor 2 ale capului de coardă.

Într-un asemenea caz, ancora respectivă va rămâne singura legătură cu stânca a întregii echipe de coardă, iar cedarea ei ar putea produce accidente extrem de grave (statistic, aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze ale accidentelor mortale din cățărarea tradițională).

Din aceasta cauză, amenajarea regrupării trebuie să fie făcută cu responsabilitate, respectând toate principiile care asigură siguranța și buna funcționare a ancorei și luând în considerare toți factorii implicați: direcția și mărimea solicitărilor prognozate, rezistența protecțiilor și a celorlalte materiale folosite și modul în care toate acestea conlucrează, rezistența stâncii, corectitudinea nodurilor etc.


Principii pentru construirea ancorei

Ancora (pentru regrupare sau pentru rapel) este un ansamblu de mai multe protecții montate și legate împreună prin diferite metode, astfel încât să funcționeze ca un tot unitar.

Ancora de regrupare este folosită pentru asigurarea și autoasigurarea cățărătorilor, deci trebuie să fie capabilă să preia toate forțele care ar putea apărea în cazul opririi unei căderi a capului de coardă sau a secundului, pe oricare dintre direcțiile din care aceste forțe ar putea acționa.

Configurația fiecărei ancore este unică, fiind dictată de condițiile specifice regrupării respective: posibilitățile de montare a protecțiilor, tipul, mărimea și rezistența acestora și distanțele dintre ele, direcțiile solicitărilor, poziția cățărătorilor față de ancoră etc.

Din această cauză, nu există nicio metodă de amenajare a regrupării care să fie valabilă pentru toate situațiile întâlnite în trasee. Totuși, toate ancorele de regrupare au ceva în comun: pentru a oferi siguranța necesară, ele trebuie să se conformeze cât mai bine principiilor următoare:


Redundanța elementelor ancorei este extrem de importantă pentru siguranța echipei de coardă, motiv pentru care consider că sunt necesare câteva explicații suplimentare.

La o primă vedere, poți avea impresia că prin dublarea unui element al ancorei vei crește doar cu puțin siguranța acesteia și din cauza încrederii pe care ai căpătat-o în echipamentul pe care îl folosești, ai putea ajunge la concluzia că asigurarea redundanței nu merită timpul și osteneala.

Totuși, din diferite motive (defect de fabricație, neatenție, uzura sau îmbătrânirea materialului, căderea unei pietre, frecarea cu stânca etc.) anumite părți ale ancorei pot ceda, iar un calcul simplu al probabilităților de cedare totală a ancorei arată că efectul pe care îl are dublarea elementelor ei este suficient de mare ca să merite efortul.

Sa presupunem ca probabilitatea de rupere a unui element al ancorei ar fi de 1/1.000 - adică ar putea să cedeze o dată la o mie de cazuri (numărul este ales la întâmplare). În cazul în care dublezi elementul respectiv, probabilitatea ca cele două elemente să cedeze simultan se calculează ca produsul probabilităților de cedare individuală, ceea ce în cazul nostru înseamnă 1/1.000.000 - o dată la un milion de cazuri, o perspectivă mult mai liniștitoare. Mai mult, în cazul triplării elementului în cauză, același calcul ne arată că cedarea simultană s-ar putea produce doar o dată la un miliard de cazuri, ceea ce este suficient de aproape de ideea de siguranță totală...

Dacă principiul redundanței nu este respectat pentru fiecare element al ancorei, posibilitatea de cedare totală a ancorei va depinde de probabilitatea de cedare a elementelor care nu sunt redundante. În concluzie, pentru ca o ancoră de regrupare sau de rapel să respecte principiul redundanței, trebuie ca fiecare element al ei să fie dublat cu unul similar, care să acționeze ca o rezervă în cazul cedării accidentale a primului.

O modalitate eficientă de evaluare a siguranței unei ancore este să te întrebi "ce s-ar întâmpla dacă..."(...s-ar rupe anoul, ar ceda carabiniera, s-ar smulge nuca, s-ar tăia cordelina în punctul ăsta etc.) apoi, dacă rezultatul estimat ar fi catastrofal, să ajustezi ancora în consecință pentru asigurarea redundanței elementului respectiv.

Totuși, trebuie să fii capabil să înțelegi ideea de "ancoră suficient de rezistentă" și să nu aluneci pe panta multiplicării absurde a elementelor acesteia pentru obținerea unui plus de siguranță de care nu ai nevoie. (Închipuie-ți o ancoră formată din cinci nuci și trei friend-uri solide, egalizată cu două cordelette-uri și cu câteva anouri suplimentare, într-o poziție în care doar trei dintre nuci "egalizate static" cu un anou ar furniza în întregime funcționalitatea și siguranța necesare...)


O altă abordare pentru evaluarea ancorei de regrupare: "Triplul S"

Cățărătorii au tendința să perceapă principiile care trebuie respectate în construirea ancorelor ca pe o listă de condiții obligatorii care trebuie să fie toate "bifate" pentru validarea ancorei construite. În acest sens, mulți autori recomandă acronime care să ghideze cățărătorul pas cu pas în parcurgerea listei respective (de exemplu SRENE: Solid, Redundant, Equalized, No Extension sau în românește SREFE: Solid, Redundant, Egalizat, Fără Extensie).

Totuși, în condițiile reale din cățărare este practic imposibil ca toate principiile enunțate mai sus să fie respectate concomitent. Din această cauză, configurația fiecărei ancore va reprezenta întotdeauna o soluție de compromis, care trebuie să ofere suficientă rezistență și siguranță - "suficient" însemnând că în regruparea respectivă, ancora trebuie să reziste tuturor solicitărilor care ar putea apărea, pe toate direcțiile din care ancora ar putea fi solicitată.

Alegerea compromisului cel mai acceptabil, care să garanteze siguranța regrupării și implicit a întregii echipe, este responsabilitatea capului de coardă care montează ancora respectivă, care în cele mai multe cazuri va fi nevoit să considere principiile mai curând ca pe o strategie de evaluare a siguranței regrupării decât ca pe niște directive stricte.

De exemplu, în situațiile reale, uneori cedarea unei protecții ar putea să producă o oarecare extensie în sistem, dar aceasta să fie acceptabilă sau prea puțin probabilă, stânca din zona regrupării ar putea să ofere doar două posibilități pentru montarea protecțiilor, dar acestea să fie extrem de solide sau ancora să fie un singur copac, un colț de stâncă sau o clepsidră ale căror rezistențe să fie dincolo de orice îndoială.

Din cauza neclarităților care pot apărea în stabilirea soluției de compromis pe care capul de coardă trebuie să o aplice într-o situație dată, probabil că o abordare mai bună decât soluția mnemonică a unui acronim de tip SREFE ar fi cea numită Triplul S, propusa de Ron Funderburke (American Alpine Club).

Personal, consider că aceasta metodă de evaluare a ancorei este mai eficientă pentru că nu se concentrează pe "bifarea" listei unor anumite aspecte ale construirii ancorelor (egalizare, eliminarea extensiei etc.) ci propune o abordare mai inteligentă și mai cuprinzătoare prin integrarea principiilor de respectat în următoarele trei condiții globale:


TOP

Direcțiile încărcărilor, ancore de regrupare multidirecționale

Atunci când construiești o ancoră pentru o anumită regrupare, trebuie să anticipezi toate direcțiile din care aceasta ar putea fi solicitată, iar ancora va fi configurată ținând cont de particularitățile specifice poziției de regrupare respective, astfel încât să fie capabilă să reziste în condițiile celui mai defavorabil scenariu.

În principiu, ancora de regrupare poate fi solicitată în trei direcții:

Totuși, în traseele cu linii mai complexe, direcțiile de aplicare asupra ancorei a forțelor generate de o cădere pot fi variabile, iar atunci când construiești ancora trebuie să ții cont de eventualele situații care ar putea produce schimbarea acestora.

Pentru exemplificare, să considerăm că ai ajuns în regrupare printr-o traversare orizontală, înainte de care ai montat o asigurare. Dacă secundul va cădea înainte de a recupera protecția de la începutul traversării, ancora va fi solicitată lateral, pe direcția acestei asigurări. Dacă va cădea pe parcursul traversării, după ce a recuperat ultima protecție, secundul va pendula, ceea ce va produce o variație a direcției solicitărilor pe toata amplitudinea pendulului.

Direcțiile solicitărilor asupra ancorei de regrupare pot varia și în cazul căderii capului de coardă. Dacă acesta va cădea după ce a asigurat o protecție montată lateral față de linia traseului, ancora va fi solicitată în sus și lateral, pe direcția acesteia, iar în cazul în care asigurarea cedează, ancora va fi solicitata brusc direct în jos, cu forțe apropiate celor corespunzătoare factorului de cădere 2, eventual aplicate pe amplitudinea unui pendul.


Ancora pre-egalizata

Pentru ca ancora să devina multidirecțională, este necesară adăugarea unei protecții suplimentare orientate în direcția opusă celor primare care formează regruparea, care să le protejeze pe acestea împotriva smulgerii accidentale.

Cel mai frecvent, protecția direcțională se adaugă în configurația ancorei, astfel încât un braț al acesteia să fie orientat în sens opus celorlalte. De exemplu (imaginea alăturată), într-un traseu dezvoltat pe verticală, ancora va fi construită să preia solicitări gravitaționale (în jos), astfel încât să oprească o cădere cu factor 2 a capului de coardă direct în ancora de regrupare, iar protecția direcțională, conectată în punctul principal de asigurare (PPA), va prelua solicitările orientate în sus, pe direcția primei asigurări de după regrupare, astfel încât să împiedice ridicarea secundului și smulgerea ancorei în cazul unei căderi pe parcursul lungimii, după ce coarda a fost trecută prin asigurări.

În anumite situații, de exemplu când ancora este situată prea sus în regrupare sau când spațiul disponibil în regrupare nu permite plasarea secundului între ancoră și prima asigurare din lungimea următoare, protecția direcțională poate fi montată separat de restul ancorei.

În acest caz, pe lângă autoasigurarea din punctul principal al ancorei, secundul se asigură și în protecția direcțională cu una dintre corzi (pentru a folosi proprietățile dinamice ale acesteia pentru amortizarea șocurilor), folosind un nod cabestan sau opt și o carabinieră cu siguranță, astfel încât în cazul căderii capului de coardă să nu fie proiectat în direcția primei asigurări a lungimii următoare.


TOP

Construirea ancorelor de regrupare cu anouri și bucle din cordelină

Numeroasele teste de laborator efectuate în legatură cu modul în care se distribuie forțele între protecțiile din componența ancorelor au arătat că egalizarea perfectă nu există. Termenul "egalizare" este folosit pe alocuri în acest manual în mod abuziv, doar pentru a da o formă cât mai concisă ideii de "legare împreună a două sau mai multe protecții, cu intenția de a le face să lucreze cât de cât împreună".

Metodele "de egalizare" prezentate mai jos realizează mai curând o distribuire inegală a încărcărilor, fapt de care trebuie să ții cont atunci când montezi protecțiile primare din componența ancorei.

După montarea protecțiilor primare care vor compune ancora de regrupare, acestea trebuie să fie legate împreună, astfel încât să lucreze ca un sistem unitar, în care fiecare protecție să contribuie la rezistența și stabilitatea ancorei pe direcțiile din care aceasta este solicitată.

Pentru distribuirea încărcărilor între protecții se pot folosi corzile de asigurare și/sau materiale suplimentare (bucle înnodate din cordelină și anouri din chingă).

În cazul în care echipa de coardă este compusa din trei cățărători sau dacă într-o echipă de doi capul de coardă nu se schimbă pe lungimea următoare de coardă, este indicat ca amenajarea regrupării să fie făcută folosind bucle de cordelină sau de chingă, astfel încât ancora să aibă un punct principal de asigurare care să poată fi folosit de toți membrii echipei de coardă (în acest fel, la sosirea în regrupare, fiecare secund se poate asigura imediat în punctul principal al ancorei cu un nod cabestan făcut pe coarda lui de asigurare).

Materiale și noduri folosite pentru construirea regrupării

O posibilitate pentru amenajarea ancorei de regrupare este folosirea unei bucăți de 6-7 m de cordelină de nylon de 7 mm diametru (care are o rezistență minimă de 9,8 kN conform standardelor UIAA-102/EN-564), ale carei capete sunt înnodate permanent cu un nod dublu pescăresc, care va fi folosită exclusiv pentru amenajarea regrupărilor (pentru această buclă de cordelină, americanii au preluat termenul franțuzesc și o numesc "cordelette").

În locul cordelinei din nylon se poate folosi cordelină cu Aramid sau Dyneema cu diametrul de 5,5 sau 6 mm, care are rezistență mult mai mare, este mai ușoară, ocupă mai puțin loc pe ham, dar este foarte puțin elastică, ceea ce înseamnă că va avea o capacitate redusă de distribuire și de amortizare a șocurilor din sistem. Pentru această cordelină, fabricanții recomandă legarea buclelor cu un nod triplu pescăresc (imaginea de mai jos).


Nod pescaresc dublu Nod pescaresc tripluNod pescaresc triplu
Legarea buclelor de cordelină din nylon (nod dublu) și de cordelina Dyneema (nod triplu)
și cele două bucle din cordelină de 7 mm pe care le folosesc eu în trasee,
înfășurate astfel încât să poată fi transportate pe ham și echipate cu carabiniere cu siguranță.

Legarea protecțiilor primare din componența ancorei în scopul distribuirii între ele a încărcărilor se poate face și cu anouri cusute din chingă. Toate anourile certificate au rezistența garantată de min. 22kN (conform standardelor UIAA-104/EN-566) și sunt confecționate din chingă Dyneema sau din Nylon, într-o gamă de lungimi care să acopere orice nevoie.

În general chinga din Nylon folosită are lățimi cuprinse între 16 și 25 mm fiind astfel mai rigidă și mai voluminoasă, dar anoul confecționat din acest material are o oarecare capacitate de amortizare a șocurilor. Chinga Dyneema are aceeași rezistență, dar  este mult mai îngustă (6-12 mm) și mai suplă, fiind astfel mai ușoară și mai puțin voluminoasă, dar elasticitatea ei este extrem de redusă.

Distribuirea statică a încărcărilor (pre-distribuire)

Ancora pre-egalizata

Dacă ancora de regrupare va fi solicitată dintr-o singură direcție, care nu se va modifica pe parcursul cățărării capului de coardă sau a secundului (de exemplu dacă linia traseului este pe verticala regrupării), se poate realiza distribuirea statică a încărcărilor între protecțiile componente ale ancorei de regrupare (pre-distribuire - numită uneori și pre-egalizare).

Pentru aceasta poți folosi o buclă din cordelină de nylon cu diametrul de 7 mm sau un anou din chingă de lungime suficientă (imaginea alăturată), care se trece prin carabinierele tuturor protecțiilor, apoi buclele dintre protecții se trag în jos (1), se tensionează în mod cât mai egal în direcția solicitărilor anticipate și se leagă împreună cu un nod simplu sau opt (2).

Se observă că o ancoră construită în acest fel respectă condiția de redundanță, pentru că brațele ancorei sunt independente, iar punctul principal de legare este alcătuit din trei fire de chingă. De asemenea, cedarea unuia dintre brațele ancorei nu produce extensie în sistem.

După legare, lungimile brațelor ancorei nu mai pot fi ajustate, ceea ce face ca în general distribuirea încărcărilor între protecțiile folosite să fie inegală. Din această cauză, pentru pre-distribuirea încărcărilor este mai indicată cordelina de nylon, care este mai elastică decât Dyneema. Elasticitatea cordelinei va permite o mai bună distribuire a forțelor în sistem prin întinderea buclelor care sunt mai solicitate și transferarea unei părți a încărcărilor asupra celorlalte brațe ale ancorei.

Totuși, în cazul folosirii cordelinei din nylon, pentru o cât mai bună "egalizare", este necesar ca brațele ancorei să aibă lungimi cât mai apropiate. Daca un braț al ancorei ar fi mai lung, din cauza deformării elastice a chingii sau cordelinei (care este proporționala cu lungimea acesteia) încărcarea preluată de protecția respectivă ar fi diminuată, iar diferența ar fi transferată pe celelalte protecții.

Descompunerea fortelor pentru diferite unghiuri

O alta condiție necesară (indiferent de metoda folosită pentru distribuirea încărcărilor) este ca protecțiile primare să fie suficient de apropiate, astfel încât unghiurile dintre brațele ancorei să fie cât mai mici. În caz contrar, solicitările individuale asupra protecțiilor ar putea fi amplificate (diagrama din stânga).

Atunci când folosești metoda de distribuire statică a încărcărilor, trebuie să fii conștient de limitările ei. Deplasarea laterală a punctului de ancorare, provocată de solicitarea din altă direcție decât cea anticipată, va produce transferarea întregii încărcări pe protecția cea mai depărtată din partea opusa deplasării, ceea ce poate produce supra-încărcarea acesteia. Daca aceasta protecție cedează, întreaga solicitare se va transfera pe următoarea protecție, iar cedarea în cascadă a protecțiilor primare poate duce la cedarea întregii ancore.

Din cauza acestor limitări ale metodei, în situația în care distribuirea încărcărilor are o importanță reală pentru siguranța ancorei de regrupare, este mai indicat să folosești o metodă de distribuire dinamică a încărcărilor (auto-egalizare).

Cu toate că această metodă este uneori numită "egalizare statică", în realitate este aproape imposibil ca în acest fel încărcările să fie distribuite în mod egal între protecțiile primare. Trebuie să fii conștient că prin "pre-egalizare" se obține de fapt o ancoră în care cea mai mare parte a încărcărilor poate ajunge să fie suportată numai de una sau două protecții, în timp ce toate celelalte protecții asigură doar redundanța ancorei, fără a avea o contribuție semnificativă în preluarea solicitărilor.

Din această cauză, această metodă se va folosi doar dacă fiecare protecție primară din componența ancorei este capabila să preia integral solicitările prognozate, dacă protecțiile sunt suficient de apropiate pentru ca unghiurile dintre brațele ancorei să fie cât mai mici și dacă încărcările care pot apărea vor fi aplicate din direcții previzibile, care să fie ușor de anticipat.

Ancora pre-egalizata

Ancora "pre-egalizată" din imaginea din stânga, folosită într-un traseu dezvoltat pe verticală, va rezista încărcărilor aplicate în jos, în cazul căderii secundului sau în cazul căderii capului de coardă înainte de asigurarea primei protecții din lungimea următoare.

Pentru a împiedica smulgerea ancorei prin ridicarea secundului din regrupare în cazul căderii capului de coardă pe parcursul lungimii următoare, în componența ancorei trebuie să fie adăugată și o protecție direcțională, orientată în sens opus celor care compun ancora (în acest caz, această protecție trebuie să preia solicitările aplicate de jos în sus).

Descompunerea fortelor pentru diferite unghiuri

Distribuirea statică a încărcărilor a fost preferată pentru ancora din imagine, pentru că direcțiile solicitărilor (pe verticală) sunt predictibile, protecțiile primare sunt solide și se află la același nivel, ceea ce face ca brațele ancorei să aibă cam aceeași lungime, iar unghiurile dintre brațe sunt suficient de mici pentru a nu produce o multiplicare a solicitărilor individuale asupra protecțiilor.

De asemenea, în această configurație, ancora oferă un punct principal de asigurare solid, redundant și ușor de folosit pentru toți membrii echipei de coardă.

Atunci când se folosește această metodă de distribuire statică a încărcărilor, pe lângă punctul principal de asigurare (P.P.A.), se mai poate crea un punct secundar (P.S.A.), conectând o carabinieră cu siguranță prin fiecare dintre buclele care formează brațele ancorei (imaginea din dreapta).

Acest punct secundar de asigurare poate fi folosit atunci când vrem să evităm aglomerarea punctului principal (de exemplu pentru autoasigurarea capului de coardă astfel încât punctul principal să rămână liber pentru secunzi, pentru conectarea dispozitivului de asigurare cu autoblocare folosit pentru filarea secundului sau pentru atârnarea rucsacului).

Distribuirea dinamică a încărcărilor (auto-distribuire sau "auto-egalizare")

Cea mai simplă metodă pentru distribuirea dinamică a încărcărilor între două protecții este folosirea unui X glisant (din eng. "sliding X"). Pentru formarea acestuia se trece un anou sau o buclă înnodată din cordelină prin fiecare carabinieră, bucla dintre acestea se trage în jos și se răsucește cu 180 de grade, apoi cele două bucle se prind împreună într-o carabinieră, care este bine să fie cât mai largă, pentru micșorarea frecărilor (succesiunea 1 - 4 din imagine).

X glisant

Se observă că această configurație nu respectă condiția de redundanță (ruperea chingii ar produce cedarea întregii ancore), iar în cazul cedării uneia dintre protecții s-ar produce o extensie importantă care poate genera forțe dinamice periculoase.

Pentru asigurarea redundanței există două soluții:

Limitarea extensiei

În imaginea alăturată sunt figurate pozițiile punctului principal înainte și după cedarea brațului din stânga al ancorei respective. Se observă că în acest caz, nodurile limitează capacitatea de egalizare a ancorei la un arc de cca. 90 de grade, dar extensia posibilă este redusă la 10-15 cm.

Pentru că unii cățărători obiectează că nodurile folosite pentru diferitele metode de amenajare a regrupărilor reduc rezistența chingii, inginerul Kolin Powick de la Black Diamond a făcut câteva încercari distructive folosind anouri din chingă Dyneema de 120 cm.

Anourile au fost încercate în cele trei configurații folosite în amenajarea ancorelor: X glisant, X glisant cu noduri limitatoare și distribuire statică a încărcărilor cu un anou lung cu un nod opt. Deși în cazul chingilor înnodate ruperea s-a produs întotdeauna la nod, rezistența ancorei a depășit de fiecare data 21 kN, ceea ce este mai mult decât suficient în condițiile reale din cățărare.

Exemple de distribuire dinamică a încărcărilor folosind anouri sau bucle de cordelină

Ancora partial auto-egalizata

Ancora din fotografia din dreapta este compusă din trei protecții legate cu un anou din chingă, astfel încât distribuirea încărcărilor între cele două brațe ale ei (friendul din stânga și grupul format din friendul și nuca din dreapta) să se realizeze în mod dinamic, ceea ce face ca încărcările preluate de fiecare braț să rămână destul de apropiate chiar și în cazul unor schimbări semnificative ale direcției încărcărilor.

Pentru simplificare, nu am adăugat și o protecție direcțională în configurația ancorei prezentate, dar aceasta trebuie folosită în situațiile reale din cățărare pentru a împiedica smulgerea în sus a protecțiilor primare în cazul în care capul de coardă cade și ridică secundul din regrupare.

Pentru a amenaja ancora, după amplasarea protecțiilor primare se fac cele două noduri de limitare (L) pe un anou de lungime adecvată. Deocamdată, nodurile nu se strâng, pentru a putea fi ajustate mai târziu.

Cele două bucle obținute la capetele anoului (brațele ancorei) se prind de carabinierele fiecărei protecții fie direct, dacă brațul respectiv al ancorei are o singura protecție primară, fie folosind noduri cabestan (C), cu ajutorul cărora se reglează lungimea chingii pentru fiecare protecție de pe brațul respectiv, pentru o cât mai bună distribuire a încărcărilor între acestea.

După definitivarea formei ancorei, nodurile de limitare (L) se poziționează simetric față de punctul principal de legare, la o distanță de 20-30 cm între ele, apoi se strâng.

Se observă că în configurația din imagine, brațul din dreapta ancorei este format din două protecții "pre-egalizate", prin legarea lor cu noduri cabestan (C) pe aceeași buclă, astfel încât chinga dintre ele să nu fie tensionată. Dacă ancora are patru protecții primare, pentru brațul din stânga poate fi folosită aceeași metodă ca și pentru cel din dreapta.

Capacitatea de distribuire dinamică a încărcărilor se datorează modului în care este realizat punctul principal de asigurare, care permite deplasarea laterală a carabinierelor pe chingile respective, dar trebuie să fim totuși conștienți că prin această metodă, distribuirea se face între brațele ancorei și nu între toate protecțiile primare.

Pentru exemplul de ancoră din imaginea de mai sus, dacă nu ar exista nodurile de limitare, distribuirea încărcărilor ar putea funcționa pe un arc de cca. 120 de grade, dar în cazul smulgerii friend-ului din stânga, extensia care s-ar produce ar genera o încărcare dinamică periculoasă asupra brațului din dreapta.

Nodurile de limitare a extensiei au și rolul de a asigura redundanța, astfel încât brațele ancorei să fie independente, iar punctul principal de legare să fie format din două fire de chingă separate. Fără nodurile respective, ruperea chingii în orice punct din zona ei tensionată ar produce cedarea întregii ancore.


Ancora auto-egalizata

În cazul în care ancora din exemplul de mai sus ar fi tracționată în lateral, dincolo de o anumita limită solicitarea aferentă unui braț "pre-egalizat" ar fi preluată integral doar de una dintre protecțiile din componența acestuia, iar încărcarea totală ar ajunge să fie distribuită numai pe două dintre protecțiile primare ale ancorei, celelalte funcționând doar ca rezerve.

Pentru o distribuire mai eficienta a încărcărilor între toate protecțiile primare indiferent de direcția de solicitare a ancorei, nuca și friendul montate pe brațul din dreapta al ancorei de mai sus pot fi la rândul lor legate cu un "X glisant" (explicat mai sus) pe un anou scurt notat cu (X) în imaginea alăturată, care repartizează destul de bine și în mod dinamic încărcările între cele două protecții.

În aceasta noua configurație, friendul care formează brațul stâng va prelua 50 % din încărcări, iar nuca și friendul care formează brațul drept vor prelua fiecare câte 25 % din încărcarea totală, chiar în cazul unei variații importante a direcției solicitărilor asupra ancorei. (Proporțiile încărcărilor din exemplul de mai sus sunt pur teoretice! În realitate, acestea sunt modificate în mod substanțial de efectul frecărilor din sistem.)

Pe brațul din stânga al ancorei din imagine se observă o buclă (B) legată cu un nod simplu. Aceasta buclă (opțională) are rolul de a scurta chinga, astfel încât punctul principal de legare să fie poziționat la înălțimea dorită, dar poate fi folosită și pentru legarea unei alte protecții pe brațul respectiv al ancorei.

Punctul principal de asigurare al ancorei

Indiferent de metoda de amenajare a ancorei, toate elementele de legare a protecțiilor (anouri din chingă, cordelina etc.) converg spre un punct principal de legare, care este locul cu cea mai mare rezistență din întreaga configurație a ancorei și care este destinat asigurării și autoasigurării cățărătorilor.

Pentru redundanță, în punctul principal al ancorei, în care chinga este dublată, se folosesc două carabiniere cu siguranță, fiecare pe câte un fir al chingii, configurație în care forțele de frecare sunt minime. O altă variantă este configurația "X glisant" cu două carabiniere simple cu clapetele opuse. În cazuri excepționale, poți folosi o singura carabinieră cu siguranță, dar trebuie să fii conștient că în acest fel vei sacrifica redundanța ancorei, a cărei siguranță va depinde în acest caz de un singur element: carabiniera respectivă.

Punct principal cu doua carabiniere cu sigurantaX glisant cu doua carabiniere simple cu clapetele opuseX glisant cu o singura carabiniere cu siguranta - fara redundanta!

Autoasigurarea cățărătorilor se va face în punctul principal al ancorei, iar pentru redundanță se va asigura și una dintre protecțiile primare.

Pentru a atenua eventualele șocuri din sistem, pentru auto-asigurare se vor folosi corzile de asigurare, care sunt dinamice, iar legarea se va face folosind noduri "opt" sau cabestan și carabiniere cu siguranță sau câte două carabiniere cu clapetele opuse.


Nod cabestan Nod opt
Noduri pentru autoasigurarea cățărătorilor în regrupare: cabestan (stânga) și opt


TOP

Construirea ancorelor de regrupare cu ajutorul corzilor

Atunci când secundul din lungimea de coardă precedentă preia conducerea pe următoarea lungime (cap schimbat), acesta are nevoie să se autoasigure în regrupare (de regulă cu un nod cabestan pe coarda de asigurare) doar pe scurta durată în care coechipierul repoziționează dispozitivul de asigurare (dacă este necesar) și-i transferă restul de echipament (cel pe care nu l-a folosit în lungimea precedentă), apoi poate continua cățărarea în cap de coardă.

În acest caz, regruparea trebuie să ofere posibilități de autoasigurare doar pentru cel care a amenajat-o, care poate construi ancora folosind doar corzile de asigurare. Aceasta metodă economisește timp, iar capul de coardă nu mai are nevoie să care materiale suplimentare (cordelină sau anouri) pentru amenajarea regrupărilor. Pentru aceasta însă, trebuie să mai aibă suficientă coardă, iar lungimea următoare trebuie să nu fie "întinsă", pentru că o parte din lungimea corzilor va fi folosită pentru amenajarea ancorelor de regrupare.

Amenajarea regrupării cu ajutorul unei corzi simple

Dacă echipa folosește o coardă simplă, aceasta poate fi folosită pentru egalizarea protecțiilor primare din componența ancorei prin mai multe metode, fiecare având avantaje și dezavantaje. Capul de coardă trebuie să decidă care metodă (sau combinație de metode) este cea mai adecvată pentru situația specifică regrupării respective.


Pentru amenajarea cu ajutorul corzii a unei ancore formate din trei protecții se poate folosi metoda descrisă mai jos, care are avantajul că oferă un punct principal de asigurare care poate fi folosit pentru asigurarea secundului și pentru autoasigurarea acestuia pe durata tranziției din regrupare. Un dezavantaj ar fi că încărcările vor fi pre-distribuite ("egalizare statică" sau "pre-egalizare"), ceea ce necesită protecții primare foarte solide, iar direcțiile solicitărilor trebuie să fie previzibile și să nu se modifice pe parcurs.

Această metodă este foarte rapidă și economică (pentru amenajarea ancorei este nevoie doar de câteva carabiniere, dintre care cel puțin două cu siguranță), dar presupune ceva experiență din partea capului de coardă, care trebuie să fie capabil să aprecieze corect lungimile necesare pentru buclele de coardă și pentru noduri și modul în care sunt tensionate firele de coardă care vor prelua solicitările.

De asemenea, trebuie ținut cont că pentru construirea ancorei se vor folosi cel puțin patru-cinci metri de coardă (dar consumul de coardă poate fi mult mai mare, în funcție de distanțele dintre cele trei protecții primare) așa că folosirea acestei aceasta metode este condiționată atât de cantitatea de coardă rămasă după parcurgerea lungimii anterioare, cât și de cea necesară pentru cățărarea pe lungimea următoare și pentru amenajarea regrupării de la capătul ei.

Primele doua protectii Protectia a treia
Punctul principal de asigurare Asigurarea secundului

Demontarea ancorei se face în ordinea inversă: după ce capul de coardă a amenajat regruparea următoare, a filat surplusul de coardă și a anunțat că a preluat asigurarea, secundul desface nodul (PPA), apoi nodurile (4), (3) și (2) și demontează protecțiile respective, astfel încât să rămână asigurat în protecția (1) până când va primi confirmarea că poate să înceapă să se cațere, după care demontează și această protecție și părăsește regruparea.


Dacă pentru ancora de regrupare se folosesc trei protecții apropiate, pentru amenajarea ei se poate folosi nodul din imaginile de mai jos. În prima fază, pe coarda de asigurare se face o buclă de lungime adecvată cu un nod opt. Apoi, bucla se trece din nou prin nod (imaginea a doua) rezultând astfel trei bucle care pot fi prinse în carabinierele celor trei protecții.

Este de remarcat că prin aceasta metodă se obține o oarecare distribuire dinamică a încărcărilor, pentru că lungimea buclelor se va ajusta automat în funcție de direcțiile solicitărilor, dar aceasta va fi afectată destul de mult de frecările din nod. Totuși, aceste frecări ar amortiza și șocul pe care l-ar putea produce cedarea uneia dintre protecții.

În această configurație, dacă pentru asigurarea secundului se folosește un dispozitiv cu autoblocare (Reverso, ATC - Guide etc.), acesta poate fi conectat la ancoră prin trecerea carabinierei lui prin toate cele trei bucle de coardă.

Se face o bucla cu un nod opt Se trece bucla din nou prin nod
Se obtin trei bucle care se prind de carabinierele protectiilor Egalizarea a trei protectii folosind o coarda simpla

Daca trebuie să folosești doar două protecții (ceea ce nu este indicat decât dacă acestea sunt extrem de solide și nu ai alta opțiune !) sau două grupuri de protecții legate cu anouri, poți folosi nodul "urechi de iepure" din imaginile de mai jos.

Se face o buclă cu un nod opt, apoi capătul buclei se introduce înapoi prin nod (prima imagine) și se trece peste celelalte două bucle rezultate (imaginea a doua), iar după strângerea nodului se obține configurația din ultima imagine. Lungimile celor două brațe pot fi reglate cu ușurință pentru orientarea ancorei pe direcția solicitărilor.

Se face o bucla cu un nod opt iar capatul se introduce inapoi Se trece bucla peste celelalte douaSe obtin doua bucle care se prind de carabinierele protectiilor



Egalizare dinamica folosind o coarda simpla

În imaginea din dreapta este un alt mod de distribuire dinamică a încărcărilor între cele două brațe ale ancorei, care este foarte ușor de construit: mijlocul unei bucle făcute cu un nod opt este trecut printr-o carabinieră cu siguranță care este prinsă pe cele două fire care formează partea de sus a nodului.

În acest caz, extensia produsă de cedarea unuia dintre brațe poate fi destul de mare, motiv pentru care metoda trebuie folosită doar dacă protecțiile sunt foarte solide și foarte apropiate, astfel încât cele două brațe să fie cât mai scurte.

Extensia poate fi limitată (sacrificând totuși avantajul distribuirii dinamice a încărcărilor) dacă pe bucla din mijloc se face un nod cabestan care se prinde pe carabinieră. Acest nod poate fi reglat astfel încât brațele ancorei să fie tensionate cât mai egal.

În cele două metode de amenajare a regrupărilor descrise mai sus, punctul principal al ancorei (în care va fi montat dispozitivul de asigurare a secundului) se poate realiza cu o buclă făcuta cu un nod opt pe coarda liberă (cea care pleacă din ancoră spre cățărătorul asigurat).

De asemenea, pe o asemenea buclă se poate conecta și protecția direcționala din componența ancorei.


Amenajarea regrupării cu două semicorzi

Ancora egalizata cu semicorzi

În cazul în care se folosesc două semicorzi, pentru asigurarea în protecțiile primare se poate folosi doar una dintre ele în configurația descrisă mai sus (amenajarea ancorei cu o coardă simplă) sau pot fi folosite amândouă semicorzile, în configurația din imaginea din dreapta.

În acest caz, pentru formarea unui punct principal de asigurare, se procedează în felul următor: între protecțiile (1) și (2) se lasă o buclă de coardă de lungime suficientă, peste care se suprapune capătul liber al celeilalte semicorzi, cel care iese din nodul cabestan cu care este asigurată protecția (3).

Pe bucla dublă rezultată se face un nod simplu sau opt (etapele operațiunii sunt descrise mai sus, în pasajul despre egalizarea cu o coardă simplă) prin care se obține o buclă formată din două fire de coardă care este conectată (și egalizată static) la toate cele trei protecții.

În acest punct de asigurare (P) poate fi conectat dispozitivul cu care va fi asigurat secundul (în poziția de autoblocare) iar acesta se poate autoasigura în același loc la sosirea în regrupare, pe durata tranziției.

Demontarea ancorei se va face în ordinea inversă a montării: se desface nodul punctului principal de asigurare (P), apoi se demontează protecțiile (3) și (2), iar secundul va rămâne asigurat în protecția (1) până când primește confirmarea de la capul de coardă că poate să înceapă să se cațere .


Este evident că în cazurile prezentate, distribuirea încărcărilor între protecții se face static (pre-distribuire) și depinde de felul în care sunt ajustate lungimile corzilor prin care se face asigurarea, motiv pentru care aceste metode sunt recomandate pentru situațiile în care ancora va fi solicitată dintr-o singură direcție (cea pentru care se realizează "egalizarea").

Totuși, în cazurile în care direcțiile solicitărilor pot varia semnificativ, efectul acestora poate fi diminuat montând una sau mai multe protecții în opoziție cu celelalte (protecții direcționale).

În funcție de pozițiile protecțiilor și de distantele dintre acestea, se pot folosi diferite combinații între metodele descrise mai sus (de exemplu egalizarea unui grup de protecții cu una dintre semicorzi și a altui grup cu cealaltă folosind noduri cu bucle multiple).

În cazul ancorelor de regrupare echipate cu câte două ancore mecanice sau chimice (cazul tipic), de regulă este suficientă autoasigurarea în fiecare dintre acestea cu câte una dintre semicorzi folosind noduri cabestan.