Manual de cățărare tradițională curată

Principii și metode pentru amenajarea regrupărilor

Cuprinsul capitolului

Mijloacele de asigurare folosite în cățărarea curată îi oferă fiecărei echipe de coardă posibilitatea de a-și alege propria abordare a traseului,  în condițiile în care - în cazul ideal - linia acestuia nu este marcată cu protecții fixe și nici nu poartă alte urme ale ascensiunilor anterioare.

Din aceasta cauză, în traseele "de trad" care sunt parcurse în echipă (adică în traseele cu mai multe lungimi de coardă, dar și în cele cu o singură lungime, în care secundul urcă asigurat de sus pentru a recupera protecțiile), capul de coardă va avea și răspunderea rezolvării problemelor legate de alegerea și amenajarea corectă a regrupărilor.

Aceasta sarcină este de o importanță crucială, pentru că siguranța întregii echipe de coardă va depinde doar de cele câteva protecții care formează ancora de regrupare și de modul în care acestea sunt făcute să lucreze împreună, iar pentru orice ancoră de regrupare există posibilitatea ca ea să fie supusă celor mai mari solicitări care pot apărea în cățărare, cele generate în căderile cu factor 2 ale capului de coardă.

Într-un asemenea caz, este posibil ca ancora respectivă să rămână singura legătură cu stânca a întregii echipe de coardă, iar cedarea ei ar putea produce accidente extrem de grave (statistic, aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze ale accidentelor mortale din cățărarea tradițională).

Prin urmare, amenajarea regrupării trebuie să fie făcută cu responsabilitate, respectând toate principiile care asigură siguranța și buna funcționare a ancorei și luând în considerare toți factorii implicați: direcția și mărimea solicitărilor prognozate, rezistența protecțiilor și a celorlalte materiale folosite și modul în care toate acestea conlucrează, rezistența stâncii, corectitudinea nodurilor etc.


Principii pentru construirea ancorei

Ancora (pentru regrupare sau pentru rapel) este un ansamblu de protecții montate și legate împreună prin diferite metode, astfel încât să ofere un punct comun de asigurare.

Ancora de regrupare este folosită pentru asigurarea și autoasigurarea cățărătorilor, deci trebuie să fie capabilă să preia toate forțele care ar putea apărea în cazul opririi unei căderi a capului de coardă sau a secundului, pe oricare dintre direcțiile în care ar putea acționa aceste forțe.

Configurația fiecărei ancore este unică, fiind dictată de condițiile specifice regrupării respective: posibilitățile de montare a protecțiilor, tipul, mărimea și rezistența acestora și distanțele dintre ele, echipamentul disponibil, direcțiile solicitărilor, poziția cățărătorilor față de ancoră etc. Din această cauză, nu există nicio metodă de amenajare a regrupării care să fie valabilă pentru toate situațiile întâlnite în trasee. Totuși, toate ancorele de regrupare au ceva în comun: pentru a oferi siguranța necesară, ele trebuie să se conformeze cât mai bine principiilor următoare.

Protecții solide

Fiecare protecție din componența ancorei trebuie să fie capabilă să suporte toate solicitările care ar putea apărea, pe toate direcțiile în care acestea ar putea să acționeze. (Dacă fiecare protecție folosită pentru regrupare este solidă, regruparea ar putea fi sigură chiar și în cazul folosirii unor metode rudimentare de distribuire a solicitărilor, dar nici cea mai sofisticată metodă de "egalizare" nu poate compensa lipsa de rezistență individuală a protecțiilor primare).

Atunci când apreciezi cât de solidă este protecția, amintește-ți că aceasta are doar atâta rezistență câtă îi oferă stânca în care este montată. Verifică cu grijă amplasamentul și evită montarea protecțiilor după plăcile subțiri sau desprinse și bolovanii instabili sau în zone cu rocă slabă (friabilă, poroasă, dezagregată etc.).

Redundanța

Siguranța unei regrupări trebuie să nu depindă niciodată de un singur element (o singura protecție, un singur fir de cordelină sau chingă, o singură carabinieră etc.), care dacă ar ceda accidental ar produce cedarea întregii ancore. Chiar dacă ruperea accidentală pare puțin probabilă, toate componentele ancorei trebuie să fie (cel puțin!) dublate de un element similar care să acționeze ca o rezervă în cazul cedării piesei respective. În consecință, toate elementele din componența ancorei trebuie să fie în număr mai mare decât strictul necesar.

Astfel, într-o regrupare echipată cu "spituri" trebuie să folosești minimum două dintre acestea, deși o singură ancoră chimică sau mecanică montată corect probabil că ar avea o rezistență suficientă, iar într-o regrupare cu protecții mobile, de obicei se folosesc cel puțin trei protecții, chiar dacă fiecare dintre ele "poate opri un camion". Totuși, chiar dacă ai montat trei protecții, însă toate se află în aceeași fisură, în cazul cedării unei laturi a fisurii (de exemplu în cazul dislocării unei lespezi) întreaga regrupare va ceda, deci pentru satisfacerea condiției de redundanță este necesar ca protecțiile să fie montate în fisuri diferite.

De asemenea, punctul principal de asigurare al ancorei trebuie să fie prevăzut cu două carabiniere cu clapetele opuse, pentru că o singura carabinieră s-ar putea deschide accidental chiar dacă este prevăzută cu siguranță sau s-ar putea rupe din cauza unui defect de fabricație (uneori, paranoia este benefică!).

La fel stau lucrurile și în privința anourilor sau cordelinei folosite: chiar dacă rezistența materialelor respective ar putea fi suficientă, acestea trebuie să fie dublate în așa fel încât, în cazul ruperii unui fir (prin frecarea de o muchie ascuțită?!), să existe încă un fir de rezervă care să preia încărcarea.

La o primă vedere, poți avea impresia că prin dublarea unui element al ancorei vei crește doar cu puțin siguranța acesteia și din cauza încrederii pe care ai căpătat-o în echipamentul pe care îl folosești, ai putea ajunge la concluzia că asigurarea redundanței nu merită timpul și osteneala. Totuși, din diferite motive (defect de fabricație, neatenție, uzura sau îmbătrânirea materialului, căderea unei pietre, frecarea cu stânca etc.) anumite părți ale ancorei pot ceda, iar un calcul simplu al probabilităților de cedare totală a ancorei arată că efectul pe care îl are dublarea elementelor ei este suficient de mare ca să merite efortul.

Să presupunem ca probabilitatea de cedare accidentală a unui element al ancorei ar fi de 1/1.000 - adică ar putea să cedeze o dată la o mie de cazuri (numărul este ales la întâmplare). În cazul în care dublezi elementul respectiv, probabilitatea ca cele două elemente să cedeze simultan se calculează ca produsul probabilităților de cedare individuală, ceea ce în cazul nostru înseamnă 1/1.000.000 - o dată la un milion de cazuri, o perspectivă mult mai liniștitoare. Mai mult, în cazul triplării elementului în cauză, același calcul ne arată că cedarea simultană s-ar putea produce doar o dată la un miliard de cazuri, ceea ce este suficient de aproape de ideea de siguranță totală...

Dacă principiul redundanței nu este respectat pentru fiecare element al ancorei, posibilitatea de cedare totală a ancorei va depinde de probabilitatea de cedare a elementelor care nu sunt redundante. În concluzie, pentru ca o ancoră de regrupare sau de rapel să respecte principiul redundanței, trebuie ca fiecare element al ei să fie dublat cu unul similar, care să acționeze ca o rezervă în cazul cedării accidentale a primului.

O modalitate eficientă de evaluare a siguranței unei ancore este să te întrebi "ce s-ar întâmpla dacă..." (...s-ar rupe anoul, ar ceda carabiniera, s-ar smulge nuca, s-ar tăia cordelina în punctul ăsta etc.) apoi, dacă rezultatul estimat ar fi catastrofal, să ajustezi ancora în consecință pentru a asigura redundanța elementului respectiv.

Totuși, trebuie să fii capabil să înțelegi ideea de "ancoră suficient de rezistentă" și să nu aluneci pe panta multiplicării absurde a elementelor acesteia pentru obținerea unui plus de siguranță de care nu ai nevoie.

Distribuirea încărcărilor

Forțele care acționează asupra ancorei trebuie să fie distribuite cât mai uniform între protecțiile care o compun, pentru a reduce solicitările care îi revin fiecăreia dintre acestea. (Metodele de distribuire a încărcărilor între protecțiile din componența ancorelor pentru regrupare sunt explicate mai jos, într-o secțiune separată).

Descompunerea fortelor pentru diferite unghiuri

De asemenea, indiferent de metoda de distribuire a forțelor folosită, trebuie să ai grijă ca unghiurile dintre brațele ancorei să fie cât mai mici, pentru că în caz contrar, încărcările care îi revin fiecarui braț ar putea fi amplificate, cu consecințe negative asupra rezistenței și stabilității ancorei. Pentru îndeplinirea acestei condiții, este necesar ca protecțiile primare să fie suficient de apropiate sau ca buclele folosite pentru construirea ancorei să fie suficient de lungi.

Pentru exemplificare, să considerăm ancora cu doua brațe din diagrama alăturată, asupra căreia aplicăm o forță de 10 kN. Dacă unghiul dintre brațele ancorei ar fi de 60°, fiecare dintre acestea ar prelua 5,4 kN, iar daca unghiul ar fi de 130°, fiecare braț ar suporta 12 kN - cu 2 kN mai mult decât forța care acționează asupra întregii ancore!

În multe cărți și articole scrise pe această temă, distribuirea încărcărilor este numită "egalizare", ceea ce ar presupune repartizarea absolut uniformă a forțelor între toate protecțiile primare. Acest termen este inexact, pentru că din diferite motive - frecările din sistem, proprietățile elastice ale materialelor folosite etc. - nicio metodă cunoscută de construire a regrupărilor nu poate realiza o asemenea distribuire perfectă.

Cu toate acestea, cuvântul "egalizare" este folosit pe alocuri și în acest manual, în intenția de a formula o exprimare cât mai concisă a ideii de "legare împreună a două sau mai multe protecții, pentru a le face să lucreze cât de cât împreună".

Fără extensie

Cedarea parțială a ancorei nu trebuie să producă deplasări în sistemul folosit. Dacă în cazul cedării unui element (ruperea unei bucle, smulgerea unei protecții etc.), încărcarea va fi distribuită în mod dinamic pe celelalte protecții primare prin extensia ancorei (adică prin deplasarea bruscă a punctului principal de asigurare în care sunt aplicate încărcările), forțele rezultate ar putea să inducă solicitări periculoase în protecțiile rămase.

Cercetările recente au arătat că atunci când în sistem se află o coardă dinamică, aceste solicitări sunt mai mici decât se credea. Cu toate acestea, extensia ancorei este destul de periculoasă și chiar și în cazul fericit în care nu produce consecințe grave, cățărătorii asigurați în ancora respectivă trăiesc niște momente înspăimântătoare.

Simplitate

Atunci când construiești o ancoră de regrupare este bine ca aceasta să aibă o configurație cât mai simplă. In acest fel, întregul sistem poate fi verificat cu ușurință, iar eventualele probleme pot fi descoperite și corectate la timp. De asemenea, montarea și demontarea ancorei vor consuma mai puțin timp, scurtând astfel durata ascensiunii și mai puțin echipament, care poate fi mai folositor pentru continuarea traseului.

(Închipuie-ți o ancoră construita din cinci nuci și trei friend-uri solide, egalizată cu un păienjeniș format din două cordelette-uri și câteva anouri suplimentare, într-o poziție în care doar trei dintre nuci "egalizate static" cu un anou ar furniza în întregime funcționalitatea și siguranța necesare...).



O altă abordare pentru evaluarea ancorei de regrupare: "Triplul S"

Cățărătorii au tendința să perceapă principiile care trebuie respectate în construirea ancorelor ca pe o listă de condiții obligatorii care trebuie să fie îndeplinite pentru validarea ancorei construite. În acest sens, mulți autori recomandă acronime care să ghideze cățărătorul pas cu pas în parcurgerea listei respective (de exemplu, unele manuale americane propun "SRENE: Solid, Redundant, Equalized, No Extension" sau pe românește "SREFE: Solid, Redundant, Egalizat, Fără Extensie").

Totuși, în condițiile reale din cățărare este practic imposibil ca toate principiile enunțate mai sus să fie respectate concomitent. Din această cauză, configurația fiecărei ancore va reprezenta întotdeauna o soluție de compromis, care trebuie să ofere suficientă rezistență și siguranță - "suficient" însemnând că în regruparea respectivă, ancora trebuie să reziste tuturor solicitărilor care ar putea apărea, pe toate direcțiile din care ancora ar putea fi solicitată.

Alegerea compromisului care să garanteze siguranța regrupării și implicit a întregii echipe este responsabilitatea capului de coardă care montează ancora respectivă, care în cele mai multe cazuri va fi nevoit să considere principiile mai curând ca pe o strategie de evaluare a siguranței regrupării, decât ca pe niște directive stricte.

De exemplu, în situațiile reale, uneori cedarea unei protecții ar putea să producă o oarecare extensie în sistem, dar aceasta să fie acceptabilă sau prea puțin probabilă, stânca din zona regrupării ar putea să ofere doar două posibilități pentru montarea protecțiilor, dar acestea să fie extrem de solide sau ancora să fie un singur copac, un colț de stâncă sau o clepsidră ale căror rezistențe să fie dincolo de orice îndoială.

Din cauza neclarităților care pot apărea în stabilirea soluției de compromis pe care capul de coardă trebuie să o aplice într-o situație dată, probabil că o abordare mai bună decât soluția mnemonică a unui acronim de tip SREFE ar fi cea numită Triplul S (care este de fapt tot un acronim...), propusa de Ron Funderburke de la American Alpine Club.

Personal, consider că aceasta metodă de evaluare a ancorei este mai eficientă pentru că nu se concentrează pe "bifarea" listei unor anumite aspecte ale construirii ancorelor (egalizare, eliminarea extensiei etc.) ci propune o abordare mai inteligentă și mai cuprinzătoare prin integrarea principiilor de respectat în următoarele trei condiții globale:


TOP

Direcțiile încărcărilor, ancore de regrupare multidirecționale

Atunci când construiești o ancoră pentru o anumită regrupare, trebuie să anticipezi toate direcțiile din care aceasta ar putea fi solicitată, iar ancora va fi configurată ținând cont de particularitățile specifice poziției de regrupare respective, astfel încât să fie capabilă să reziste în condițiile celui mai defavorabil scenariu.

În principiu, ancora de regrupare poate fi solicitată în trei direcții:

Totuși, în traseele cu linii mai complexe, direcțiile de aplicare asupra ancorei a forțelor generate de o cădere pot fi variabile, iar atunci când construiești ancora trebuie să ții cont de eventualele situații care ar putea produce schimbarea acestora.

Pentru exemplificare, să considerăm că ai ajuns în regrupare printr-o traversare orizontală, înainte de care ai montat o asigurare. Dacă secundul va cădea înainte de a recupera protecția de la începutul traversării, ancora va fi solicitată lateral, pe direcția acestei asigurări. Dacă va cădea pe parcursul traversării, după ce a recuperat ultima protecție, secundul va pendula, ceea ce va produce o variație a direcției solicitărilor pe toata amplitudinea pendulului.

Direcțiile forțelor care acționează asupra ancorei de regrupare pot varia și în cazul opririi unei căderi a capului de coardă. Dacă aceasta survine după asigurarea unei prime protecții montată deasupra regrupării, ancora va fi solicitată în sus, pe direcția acesteia, iar în cazul în care asigurarea cedează, ancora va fi solicitata brusc direct în jos, cu forțe apropiate celor corespunzătoare factorului de cădere 2.

Protecții direcționale

Ancora pre-egalizata

Pentru ca ancora să devină multidirecțională, este necesară adăugarea unei (sau unor) protecții suplimentare orientate în direcția opusă celor primare care formează regruparea, care să le protejeze pe acestea împotriva smulgerii accidentale. Cel mai frecvent, protecția direcțională se adaugă în configurația ancorei, astfel încât un braț al acesteia să fie orientat în sens opus celorlalte.

În exemplul din imaginea alăturată este o posibilă ancoră dintr-un traseu dezvoltat pe verticală, care este construită astfel încât să preia solicitări gravitaționale (în jos), pentru a opri o cădere cu factor 2 a capului de coardă direct în ancora de regrupare. Protecția direcțională, conectată în punctul principal de asigurare (PPA), va prelua solicitările orientate în sus, pe direcția primei asigurări de după regrupare, astfel încât să împiedice smulgerea ancorei în cazul unei căderi pe parcursul lungimii, după ce coarda a fost trecută prin asigurări.

În anumite situații, de exemplu când pozitia punctului de asigurare al ancorei și/sau când spațiul disponibil în regrupare nu permit plasarea secundului între ancoră și prima asigurare din lungimea următoare, acesta trebuie să fie protejat cu o protecție direcțională montată separat de restul ancorei, care să împiedice smulgerea lui din regrupare în cazul căderii capului de coardă.

În acest caz, pe lângă autoasigurarea din punctul principal al ancorei, secundul se asigură și în protecția direcțională cu una dintre corzi (pentru a folosi proprietățile dinamice ale acesteia pentru amortizarea șocurilor), folosind un nod cabestan făcut pe o carabinieră cu siguranță.


TOP

Construirea ancorelor de regrupare cu anouri și bucle din cordelină

După montarea protecțiilor primare care vor compune ancora de regrupare, acestea trebuie să fie legate împreună, astfel încât să lucreze ca un sistem unitar, în care fiecare protecție să contribuie la rezistența și stabilitatea ancorei pe direcțiile din care aceasta este solicitată. Pentru distribuirea încărcărilor între protecții se pot folosi corzile de asigurare și/sau bucle înnodate sau cusute din cordelină sau chingă.

În cazul în care echipa de coardă este compusa din trei cățărători sau dacă într-o echipă de doi capul de coardă nu se schimbă pe următoarea lungime de coardă, este indicat ca amenajarea regrupării să fie făcută folosind bucle de cordelină sau de chingă, astfel încât ancora să aibă un punct principal de asigurare care să poată fi folosit de toți membrii echipei (în acest fel, la sosirea în regrupare, fiecare secund se poate autoasigura imediat în punctul principal al ancorei cu un nod cabestan făcut pe coarda lui de asigurare).

Materiale și noduri folosite pentru construirea regrupării

Pentru legarea protecțiilor primare din componența ancorei în scopul distribuirii între ele a încărcărilor, se folosește frecvent o bucată de 6-7 metri de cordelină de Nylon de 7 mm diametru (care are o rezistență minimă de 9,8 kN conform standardelor UIAA-102/EN-564), ale carei capete sunt înnodate permanent cu un nod dublu pescăresc (această buclă de cordelină este numită adesea "cordelette", după termenul folosit de francezi).

În locul cordelinei din Nylon se poate folosi cordelină cu miez din Aramid sau Dyneema cu diametrul de 5,5 sau 6 mm, care are rezistență mult mai mare, este mai ușoară, ocupă mai puțin loc pe ham, dar este foarte puțin elastică, ceea ce înseamnă că aceasta va avea o capacitate redusă de distribuire și de amortizare a șocurilor din sistem. Pentru acest fel de cordelină, fabricanții recomandă legarea buclelor cu un nod triplu pescăresc.


Nod pescaresc dublu Nod pescaresc tripluNod pescaresc triplu
Legarea buclelor de cordelină din Nylon (nod dublu) și de cordelina Dyneema (nod triplu)
și cele două bucle din cordelină de 7 mm pe care le folosesc eu în trasee,
înfășurate astfel încât să poată fi transportate pe ham.

Amenajarea ancorei de regrupare se poate face și cu anouri cusute din chingă. Toate anourile certificate au rezistența garantată de min. 22kN (conform standardelor UIAA-104/EN-566) și sunt confecționate din chingă Dyneema sau din Nylon, într-o gamă de lungimi care să acopere orice nevoie.

În general chinga din Nylon folosită are lățimi cuprinse între 16 și 25 mm fiind astfel mai rigidă și mai voluminoasă, dar anoul confecționat din acest material are o oarecare capacitate de amortizare a șocurilor. Chinga Dyneema are aceeași rezistență, dar  este mult mai îngustă (6-12 mm) și mai suplă, fiind astfel mai ușoară și mai puțin voluminoasă, dar elasticitatea ei este aproape nulă.



Distribuirea statică a încărcărilor (pre-distribuire)

Ancora pre-egalizata

Dacă ancora de regrupare va fi solicitată dintr-o singură direcție, care nu se va modifica pe parcursul cățărării capului de coardă sau a secundului (de exemplu dacă linia traseului este pe verticala regrupării), se poate realiza o pre-distribuire a încărcărilor între protecțiile componente ale ancorei de regrupare pe direcția previzibilă (această metodă este numită uneori și pre-egalizare sau distribuire statică) .

Pentru aceasta, poți folosi o buclă din cordelină de nylon cu diametrul de 7 mm sau un anou din chingă de lungime suficientă (imaginea alăturată), care se trece prin carabinierele tuturor protecțiilor, apoi buclele dintre protecții se trag în jos (1), se tensionează în mod cât mai egal în direcția solicitărilor anticipate și se leagă împreună cu un nod simplu sau opt (2).

Descompunerea fortelor pentru diferite unghiuri

Se observă că o ancoră construită în acest fel respectă condiția de redundanță, pentru că brațele ancorei sunt independente, iar punctul principal de legare este alcătuit din trei fire de chingă. De asemenea, cedarea unuia dintre brațele ancorei nu produce extensie în sistem.

Atunci când se folosește această metodă de distribuire statică a încărcărilor, ancora oferă un punct principal de asigurare (P.P.A.) ușor de folosit pentru toți membrii echipei de coardă, dar pe lângă acesta, se mai poate crea un punct secundar (P.S.A.), conectând o carabinieră cu siguranță prin fiecare dintre buclele care formează brațele ancorei (imaginea din stânga).

Acest punct secundar de asigurare poate fi folosit atunci când vrem să evităm aglomerarea punctului principal (de exemplu pentru autoasigurarea capului de coardă astfel încât punctul principal să rămână liber pentru secunzi, pentru conectarea dispozitivului de asigurare cu autoblocare folosit pentru filarea secundului sau pentru atârnarea rucsacului).

Limitările metodei de pre-distribuire a încărcărilor

Atunci când folosești "egalizarea" statică, trebuie să fii conștient că în acest fel este practic imposibil ca încărcările să fie distribuite în mod egal între protecțiile primare. În majoritatea cazurilor, o mare parte a încărcărilor poate ajunge să fie suportată doar de una sau de două protecții, în timp ce toate celelalte asigură doar redundanța ancorei, fără a avea o contribuție semnificativă în preluarea solicitărilor.

Din cauza acestor limitări, această metodă se va folosi doar dacă fiecare protecție primară din componența ancorei este capabilă să preia integral solicitările prognozate, dacă protecțiile sunt suficient de apropiate pentru ca brațele ancorei să fie cât mai egale, iar unghiurile dintre ele să fie cât mai mici și dacă încărcările care pot apărea vor fi aplicate din direcții previzibile, care să fie ușor de anticipat. În situațiile în care distribuirea încărcărilor are o importanță reală pentru siguranța ancorei de regrupare, este mai indicat să folosești o metodă de distribuire dinamică a încărcărilor (auto-egalizare).

Exemplu de pre-distribuire a încărcărilor

Ancora pre-egalizata

Ancora "pre-egalizată" din imaginea din stânga, folosită într-un traseu dezvoltat pe verticală, va rezista încărcărilor aplicate în jos, în cazul căderii secundului sau în cazul căderii capului de coardă înainte de asigurarea primei protecții din lungimea următoare.

Distribuirea statică a încărcărilor a fost preferată pentru această ancoră, pentru că direcțiile solicitărilor (pe verticală) sunt predictibile, protecțiile primare sunt solide și se află la același nivel, ceea ce face ca brațele ancorei să aibă cam aceeași lungime, iar unghiurile dintre brațe sunt suficient de mici pentru a nu produce o multiplicare a solicitărilor individuale asupra protecțiilor.

Pentru a împiedica smulgerea ancorei prin ridicarea secundului din regrupare în cazul căderii capului de coardă pe parcursul lungimii următoare, în componența ancorei trebuie să fie adăugată și o protecție direcțională, orientată în sens opus celor care compun ancora (în acest caz, această protecție trebuie să preia solicitările aplicate de jos în sus).



Distribuirea dinamică a încărcărilor (auto-distribuire sau "auto-egalizare")

În situațiile în care direcțiile forțelor care acționează asupra ancorei se pot modifica pe parcurs (de exemplu, atunci când ar fi posibilă o cădere pendulară a capului de coardă într-o traversare de la începutul lungimii, înainte de montarea protecției "de factor"), avem nevoie ca încărcările să rămână distribuite cât mai uniform între protecțiile primare pe măsură ce variază direcția forțelor.

Cea mai simplă metodă pentru distribuirea dinamică a încărcărilor între două protecții este folosirea unui X glisant (din eng. "sliding X"). Pentru formarea acestuia se trece un anou sau o buclă înnodată din cordelină prin fiecare carabinieră, bucla dintre acestea se trage în jos și se răsucește cu 180 de grade, apoi cele două bucle se prind împreună într-o carabinieră, care este bine să fie cât mai largă, pentru micșorarea frecărilor (succesiunea 1 - 4 din imagine).

X glisant

Se observă că această configurație nu respectă condiția de redundanță (ruperea chingii ar produce cedarea întregii ancore), iar în cazul cedării uneia dintre protecții s-ar produce o extensie importantă care poate genera forțe dinamice periculoase.

Pentru asigurarea redundanței există două soluții:

Limitarea extensiei

Pentru că unii cățărători obiectează că nodurile folosite pentru diferitele metode de amenajare a regrupărilor reduc rezistența chingii, inginerul Kolin Powick de la Black Diamond a făcut câteva încercari distructive folosind anouri din chingă Dyneema de 120 cm.

Anourile au fost încercate în cele trei configurații folosite în amenajarea ancorelor: X glisant, X glisant cu noduri limitatoare și distribuire statică a încărcărilor cu un anou lung cu un nod opt. Deși în cazul chingilor înnodate ruperea s-a produs întotdeauna la nod, rezistența ancorei a depășit de fiecare data 21 kN, ceea ce este mai mult decât suficient în condițiile reale din cățărare.

Exemple de distribuire dinamică a încărcărilor folosind anouri sau bucle de cordelină

Ancora partial auto-egalizata

Ancora din fotografia din dreapta este compusă din trei protecții legate cu un anou din chingă, astfel încât distribuirea încărcărilor între cele două brațe ale ei (friendul din stânga și grupul format din friendul și nuca din dreapta) să se realizeze în mod dinamic, ceea ce face ca încărcările preluate de fiecare braț să rămână destul de apropiate chiar și în cazul unor schimbări semnificative ale direcției încărcărilor.

Pentru simplificare, nu am adăugat și o protecție direcțională în configurația ancorei prezentate, dar aceasta trebuie folosită în situațiile reale din cățărare pentru a împiedica smulgerea în sus a protecțiilor primare în cazul în care capul de coardă cade și ridică secundul din regrupare.

Pentru a amenaja ancora, după amplasarea protecțiilor primare se fac cele două noduri de limitare (L) pe un anou de lungime adecvată. Deocamdată, nodurile nu se strâng, pentru a putea fi ajustate mai târziu.

Cele două bucle obținute la capetele anoului (brațele ancorei) se prind de carabinierele fiecărei protecții fie direct, dacă brațul respectiv al ancorei are o singura protecție primară, fie folosind noduri cabestan (C), cu ajutorul cărora se reglează lungimea chingii pentru fiecare protecție de pe brațul respectiv, pentru o cât mai bună distribuire a încărcărilor între acestea.

După definitivarea formei ancorei, nodurile de limitare (L) se poziționează simetric față de punctul principal de legare, la o distanță de 20-30 cm între ele, apoi se strâng.

Se observă că în configurația din imagine, brațul din dreapta ancorei este format din două protecții "pre-egalizate", prin legarea lor cu noduri cabestan (C) pe aceeași buclă, astfel încât chinga dintre ele să nu fie tensionată. Dacă ancora are patru protecții primare, pentru brațul din stânga poate fi folosită aceeași metodă ca și pentru cel din dreapta.

Capacitatea de distribuire dinamică a încărcărilor se datorează modului în care este realizat punctul principal de asigurare, care permite deplasarea laterală a carabinierelor pe chingile respective, dar trebuie să fim totuși conștienți că prin această metodă, distribuirea se face între brațele ancorei și nu între toate protecțiile primare.

Pentru exemplul de ancoră din imaginea de mai sus, dacă nu ar exista nodurile de limitare, distribuirea încărcărilor ar putea funcționa pe un arc de cca. 120 de grade, dar în cazul smulgerii friend-ului din stânga, extensia care s-ar produce ar genera o încărcare dinamică periculoasă asupra brațului din dreapta.

Nodurile de limitare a extensiei au și rolul de a asigura redundanța, astfel încât brațele ancorei să fie independente, iar punctul principal de legare să fie format din două fire de chingă separate. Fără nodurile respective, ruperea chingii în orice punct din zona ei tensionată ar produce cedarea întregii ancore.


Ancora auto-egalizata

În cazul în care ancora din exemplul de mai sus ar fi tracționată în lateral, dincolo de o anumita limită solicitarea aferentă unui braț "pre-egalizat" ar fi preluată integral doar de una dintre protecțiile din componența acestuia, iar încărcarea totală ar ajunge să fie distribuită numai pe două dintre protecțiile primare ale ancorei, celelalte funcționând doar ca rezerve.

Pentru o distribuire mai eficienta a încărcărilor între toate protecțiile primare indiferent de direcția de solicitare a ancorei, nuca și friendul montate pe brațul din dreapta al ancorei de mai sus pot fi la rândul lor legate cu un "X glisant" (explicat mai sus) pe un anou scurt notat cu (X) în imaginea alăturată, care repartizează destul de bine și în mod dinamic încărcările între cele două protecții.

În aceasta noua configurație, friendul care formează brațul stâng va prelua 50 % din încărcări, iar nuca și friendul care formează brațul drept vor prelua fiecare câte 25 % din încărcarea totală, chiar în cazul unei variații importante a direcției solicitărilor asupra ancorei. (Proporțiile încărcărilor sunt pur teoretice! În realitate, acestea sunt modificate substanțial de efectul frecărilor din sistem.)

Pe brațul din stânga al ancorei din imagine se observă o buclă (B) legată cu un nod simplu. Aceasta buclă (opțională) are rolul de a scurta chinga, astfel încât punctul principal de legare să fie poziționat la înălțimea dorită, dar poate fi folosită și pentru legarea unei alte protecții pe brațul respectiv al ancorei.

Punctul principal de asigurare al ancorei

Indiferent de metoda de amenajare a ancorei, toate elementele de legare a protecțiilor (anouri din chingă, cordelina etc.) converg spre un punct principal de legare, care este locul cu cea mai mare rezistență din întreaga configurație a ancorei și care este destinat asigurării și autoasigurării cățărătorilor.

Autoasigurarea cățărătorilor în ancorele egalizate static se va face în punctul principal al ancorei, iar pentru redundanță se va asigura și una dintre protecțiile primare.

În ancorele egalizate dinamic (fotografiile de mai jos), în punctul principal al ancorei, în care chinga este dublată, se folosesc două carabiniere cu siguranță, fiecare pe câte un fir al chingii, configurație în care forțele de frecare sunt minime și este respectată și condiția de redundanță. O altă variantă este configurația "X glisant" cu două carabiniere simple cu clapetele opuse. În cazuri excepționale, poți folosi o singura carabinieră cu siguranță, dar trebuie să fii conștient că în acest fel vei sacrifica redundanța ancorei, a cărei siguranță va depinde în acest caz de un singur element: carabiniera respectivă.

Punct principal cu doua carabiniere cu sigurantaX glisant cu doua carabiniere simple cu clapetele opuseX glisant cu o singura carabiniere cu siguranta - fara redundanta!


TOP

Construirea ancorelor de regrupare cu ajutorul corzilor

Atunci când secundul din lungimea de coardă precedentă preia conducerea pe următoarea lungime (ascensiune "cap schimbat"), acesta are nevoie să se autoasigure în regrupare - de regulă cu un nod cabestan pe coarda de asigurare - doar pe scurta durată în care coechipierul repoziționează dispozitivul de asigurare și îi transferă restul de echipament (cel pe care nu l-a folosit în lungimea precedentă), apoi poate continua cățărarea în cap de coardă.

În acest caz, regruparea trebuie să ofere posibilități de autoasigurare doar pentru cel care a amenajat-o, care poate construi ancora folosind doar corzile de asigurare. Aceasta metodă economisește timp, iar capul de coardă nu mai are nevoie să care materiale suplimentare (cordelină sau anouri) pentru amenajarea regrupărilor. Pentru aceasta însă, trebuie să mai aibă suficientă coardă, iar lungimea următoare trebuie să nu fie "întinsă", pentru că o parte din lungimea corzilor va fi folosită pentru amenajarea ancorelor de regrupare.

Amenajarea regrupării cu ajutorul unei corzi simple

Dacă echipa folosește o coardă simplă, aceasta poate fi folosită pentru egalizarea protecțiilor primare din componența ancorei prin mai multe metode, fiecare având avantaje și dezavantaje, iar capul de coardă trebuie să decidă care metodă este cea mai adecvată pentru situația specifică regrupării respective.


Pentru amenajarea cu ajutorul corzii a unei ancore formate din trei protecții se poate folosi metoda descrisă mai jos, care are avantajul că oferă un punct principal de asigurare care poate fi folosit pentru asigurarea secundului și pentru autoasigurarea acestuia pe durata tranziției din regrupare. Un dezavantaj ar fi că încărcările vor fi pre-distribuite ("egalizare statică" sau "pre-egalizare"), ceea ce necesită protecții primare foarte solide, iar direcțiile solicitărilor trebuie să fie previzibile și să nu se modifice pe parcurs.

Această metodă este foarte rapidă și economică (pentru amenajarea ancorei este nevoie doar de câteva carabiniere, dintre care cel puțin două cu siguranță), dar presupune ceva experiență din partea capului de coardă, care trebuie să fie capabil să aprecieze corect lungimile necesare pentru buclele de coardă și pentru noduri și modul în care sunt tensionate firele de coardă care vor prelua solicitările.

De asemenea, trebuie ținut cont că pentru construirea ancorei se vor folosi cel puțin patru-cinci metri de coardă (dar consumul de coardă poate fi mult mai mare, în funcție de distanțele dintre cele trei protecții primare) așa că folosirea acestei aceasta metode este condiționată atât de cantitatea de coardă rămasă după parcurgerea lungimii anterioare, cât și de cea necesară pentru cățărarea pe lungimea următoare și pentru amenajarea regrupării de la capătul ei.

Primele doua protectii Protectia a treia
Punctul principal de asigurare Asigurarea secundului

Demontarea ancorei se face în ordinea inversă: după ce capul de coardă s-a oprit în locul în care va amenaja regruparea următoare și s-a autoasigurat într-o protecție, secundul desface nodul (PPA), apoi nodurile (4), (3) și (2) și demontează protecțiile respective, astfel încât să rămână asigurat în protecția (1) până când capul de coardă construiește ancora, filează surplusul de coardă și anunță că a preluat asigurarea. După ce primește confirmarea că poate să înceapă să se cațere, secundul demontează și această ultimă protecție și părăsește regruparea.


Dacă pentru ancora de regrupare se folosesc trei protecții apropiate, pentru amenajarea ei se poate folosi nodul din imaginile de mai jos. În prima fază, pe coarda de asigurare se face o buclă de lungime adecvată cu un nod opt. Apoi, bucla se trece din nou prin nod (imaginea a doua) rezultând astfel trei bucle care pot fi prinse în carabinierele celor trei protecții.

Este de remarcat că prin aceasta metodă se obține o oarecare distribuire dinamică a încărcărilor, pentru că lungimea buclelor se va ajusta automat în funcție de direcțiile solicitărilor, dar aceasta va fi afectată destul de mult de frecările din nod. Totuși, aceste frecări ar amortiza și șocul pe care l-ar putea produce cedarea uneia dintre protecții.

În această configurație, dacă pentru asigurarea secundului se folosește un dispozitiv cu autoblocare (Reverso, ATC - Guide etc.), acesta poate fi conectat la ancoră prin trecerea carabinierei lui prin toate cele trei bucle de coardă.

Se face o bucla cu un nod opt Se trece bucla din nou prin nod
Se obtin trei bucle care se prind de carabinierele protectiilor Egalizarea a trei protectii folosind o coarda simpla

Daca trebuie să folosești doar două protecții (de exemplu în cazul în care regrupările sunt deja echipate cu două spituri solide) sau două grupuri de protecții legate cu anouri, poți folosi nodul "urechi de iepure" din imaginile de mai jos.

Se face o buclă cu un nod opt, apoi capătul buclei se introduce înapoi prin nod (prima imagine) și se trece peste celelalte două bucle rezultate (imaginea a doua), iar după strângerea nodului se obține configurația din ultima imagine. Lungimile celor două brațe pot fi reglate cu ușurință pentru orientarea ancorei pe direcția solicitărilor.

Se face o bucla cu un nod opt iar capatul se introduce inapoi Se trece bucla peste celelalte douaSe obtin doua bucle care se prind de carabinierele protectiilor


Egalizare dinamica folosind o coarda simpla

În imaginea din dreapta este un alt mod de distribuire dinamică a încărcărilor între cele două brațe ale ancorei (sau între două protecții "de încredere"), care este foarte ușor de construit: mijlocul unei bucle făcute cu un nod opt este trecut printr-o carabinieră cu siguranță care este prinsă pe cele două fire care formează partea de sus a nodului.

În acest caz, extensia produsă de cedarea unuia dintre brațe poate fi destul de mare, motiv pentru care metoda trebuie folosită doar dacă protecțiile sunt foarte solide și foarte apropiate, astfel încât cele două brațe să fie cât mai scurte.

Extensia poate fi limitată (sacrificând totuși avantajul distribuirii dinamice a încărcărilor) dacă pe bucla din mijloc se face un nod cabestan care se prinde pe carabinieră. Acest nod poate fi reglat astfel încât brațele ancorei să fie tensionate cât mai egal.

În cele două metode de amenajare a regrupărilor descrise mai sus, punctul principal al ancorei (în care va fi montat dispozitivul de asigurare a secundului) se poate realiza cu o buclă făcută cu un nod opt pe coarda liberă (cea care pleacă din ancoră spre cățărătorul asigurat). De asemenea, dacă este nevoie, pe o asemenea buclă se poate conecta și protecția direcțională din componența ancorei.


Amenajarea regrupării cu două semicorzi

Ancora egalizata cu semicorzi

În cazul în care se folosesc două semicorzi, pentru construirea unei ancore care să aibă un punct principal de asigurare (configurația din imaginea din dreapta) se procedează în felul următor (această procedură este o variație a celei de amenajare a regrupării cu ajutorul unei corzi simple, care a fost descrisă mai sus):

Una dintre semicorzi se prinde cu un nod cabestan de protecția (1), apoi de protecția (2), lăsând între ele o buclă de lungime suficientă și se conectează înapoi pe ham tot cu un cabestan pe o carabinieră cu siguranță, prinsa pe brida de asigurare. Pe cealaltă semicoardă se face un nod cabestan în carabiniera protecției (3).

Nodurile cabestan se ajustează astfel încât toate cele trei fire dintre ham și protecțiile primare să fie tensionate în mod egal.

Firul liber al celei de a doua semicorzi (cel care iese din nodul cabestan cu care este asigurată) se suprapune peste bucla dintre protecțiile (1) și (2), iar pe bucla dublă rezultată se face un nod simplu sau opt prin care se obține punctul principal de asigurare (P). Se observă că acesta este conectat la toate cele trei protecții, care astfel sunt egalizate static și îndeplineste condiția de redundanță, fiind format din două fire de coardă.

În acest punct poate fi conectat dispozitivul cu care va fi asigurat secundul (în poziția de autoblocare), iar la sosirea în regrupare, acesta se poate autoasigura în aceeași buclă pe durata tranziției.

Demontarea ancorei se va face în ordinea inversă a montării: se desface nodul punctului principal de asigurare (P), apoi se demontează protecțiile (2) și (3), iar secundul va rămâne asigurat în protecția (1) până când primește de la capul de coardă confirmarea că poate să înceapă să se cațere.


Este evident că în cazurile prezentate, distribuirea încărcărilor între protecții se face static (pre-distribuire) și depinde de felul în care sunt ajustate lungimile corzilor prin care se face asigurarea, motiv pentru care aceste metode sunt recomandate pentru situațiile în care ancora va fi solicitată dintr-o singură direcție: cea pentru care se realizează "egalizarea".

Totuși, în cazurile în care direcțiile solicitărilor pot varia semnificativ, efectul acestora poate fi diminuat montând una sau mai multe protecții "direcționale", în opoziție cu celelalte.

În funcție de pozițiile protecțiilor și de distantele dintre acestea, se pot folosi diferite combinații între metodele descrise mai sus, de exemplu egalizarea unui grup de protecții cu una dintre semicorzi și a altui grup cu cealaltă folosind noduri cu bucle multiple.

În cazul ancorelor de regrupare echipate cu câte două ancore mecanice sau chimice, este suficientă autoasigurarea în fiecare dintre acestea cu câte una dintre semicorzi folosind noduri cabestan.