Manual de cățărare tradițională curată

Trad, protecții mobile, teren de aventură...

În România, stilul de cățărare în care capul de coardă își montează el însuși asigurări cu protecții provizorii (mobile) pe măsură ce înaintează este numit uneori "tradițional" sau "trad" după modelul țărilor anglofone, alteori "cățărare în teren de aventură" după sintagma "escalade en terrain d'aventure" folosită de francezi sau este botezat în mod autohton-descriptiv "cățărare cu mobile" sau chiar - în mod complet eronat! - "alpinism".

Totuși, oricum am alege să-i spunem, realitatea este că pe noi românii, menționarea acestui fel de cățărare nu prea ne duce cu gândul la premierele îndrăznețe ale cățărătorilor din noile generații, ci mai curând la ascensiunile făcute pe așa-zisele trasee "clasice", în care uneori se mai montează și câteva protecții mobile, acolo unde pitoanele mâncate de rugină s-au rărit prea tare sau nu mai inspiră suficientă încredere.

De fapt, în cei treizeci și ceva de ani care s-au scurs de când escalada sportivă a început să fie importată în "spațiul Carpato-Danubiano-Pontic", multe dintre vechile trasee din munții noștri au ajuns treptat să fie considerate prea periculoase și au cam fost lăsate în paragină, iar cele care mai sunt încă frecventate au fost echipate cu "spituri" (cum sunt numite generic la noi ancorele mecanice sau chimice montate în găuri forate) pentru a fi "mai sigure", adică pentru a le deveni accesibile și cățărătorilor sportivi majoritari.

Catarare traditionala

Prin alte țări, cățărătorii duc la extrem ideea de protejare a stâncii: englezii se opun cu vehemență montării protecțiilor fixe în multe dintre zonele lor istorice de cățărare, iar cehii își protejează turnurile de gresie folosind ca asigurări mobile doar bucle din cordelină sau coardă înnodate pentru a evita folosirea protecțiilor metalice, care ar deteriora stânca foarte fragilă.

Spre deosebire de aceștia, românii tind să ducă la extrem ideea de protejare a cățărătorului, folosind extensiv și fără discernământ mijloacele de amenajare a traseelor specifice escaladei sportive pe "terenul de joc" al tuturor celorlalte stiluri de cățărare. Astfel, chiar dacă în trasee există posibilități naturale de asigurare, acestea sunt adesea ignorate în favoarea infamelor "spituri", care sunt considerate mai demne de încredere decât protecțiile mobile și mai moderne decât arhaicele pitoane (care totuși mai sunt încă folosite...).

Din păcate, procesul rapid de generalizare a escaladei sportive nu a lăsat loc și pentru o etapă de diversificare a stilurilor, pe parcursul căreia să se poată cristaliza o formă de cățărare curată, bazată pe folosirea sistematică a protecțiilor mobile. Ca o consecința directă, în țara noastră există foarte puțini practicanți ai cățărării tradiționale curate, în timp ce în alte țări acest stil este în plină dezvoltare, iar dificultatea ascensiunilor cu asigurări mobile se apropie de cea din escalada sportivă de înalt nivel.

Pentru că am convingerea că situația din România se datorează în mare parte lipsei de informații despre etica și principiile cățărării curate, despre echipamentul necesar și despre felul în care acesta poate fi folosit pentru parcurgerea în siguranță a traseelor, am încercat să transmit prin intermediul acestui manual cunoștințele pe care le-am acumulat practicând acest stil de cățărare, în intenția de a le oferi celor interesați o bază teoretică minimală de la care să pornească în experimentarea practică a posibilităților și a satisfacțiilor pe care le oferă cățărarea curată - forma moderna a stilului "tradițional" de cățărare.

Pentru structurarea manualului, am pornit de la premisa că noțiunile de bază din cățărare sunt cunoscute (legarea în coardă, tehnicile de cățărare, utilizarea echipamentului obișnuit etc.) și m-am referit aici doar la elementele caracteristice cățărării libere tradiționale curate pe trasee de una sau mai multe lungimi de coardă: echipamentul specific, utilizarea protecțiilor naturale, pasive și active, amenajarea regrupărilor și a ancorelor pentru rapel, alegerea liniei traseului și a echipamentului necesar etc.

De asemenea, pentru că eu cred că un cățărător trebuie să judece el însuși ceea ce face și nu să aplice orbește niște reguli învățate pe de rost, am evitat să furnizez proceduri care trebuie urmate “pentru că așa se face”, încurajând în schimb procesul decizional bazat pe înțelegerea principiilor și a posibilităților de aplicare a acestora în condițiile specifice fiecărei situații în parte.

 Pentru că în România nu lipsesc doar informațiile despre cățărarea curată ci și vocabularul specific acesteia, în acest manual am adoptat anumiți termeni din jargonul de cățărare din țări cu tradiție în acest stil, pe care i-am folosit fie în limba din care provin, fie în traducerea românească, fie - pentru concizie - în forma "românizată" care este folosita frecvent și de cățărători (de ex. "anou" din fr. "anneau" în loc de "buclă cusută din chingă"). Acești termeni sunt explicați în text, acolo unde apar prima dată sau acolo unde am considerat că este necesar să lămuresc noțiunile folosite.


 Cititorii acestui manual trebuie să fie conștienți că informațiile scrise sau fotografiile nu pot înlocui cunoștințele practice și experiența căpătate prin instruirea în situații reale de către o persoană competentă. Din aceasta cauză, fiecare cățărător va fi direct responsabil pentru felul în care alege să aplice în practică informațiile cuprinse în manual.



Copyright © Laurențiu Anghel

Informațiile de orice natură din acest site (text, imagini, cod HTML sau CSS etc.)
constituie proprietatea intelectuală a autorului site-ului și nu pot fi utilizate
sub nicio formă (publicare, preluare etc.) fără acordul scris al acestuia.