Cățărarea tradițională și de aventură

Protecțiile mobile pasive

Cuprinsul
capitolului

La începuturile cățărării ca activitate de sine stătătoare, singurele asigurări posibile erau cele oferite de elementele naturale din traseu: colți de stâncă, clepsidre, copaci sau pietrele încastrate în fisuri, peste care se lega o buclă (care la vremea aceea era făcută de regulă din funie de cânepă, precursoarea cordelinei moderne...).

Imitând modelul naturii, prin anii '20 unii cățărători au început să ia cu ei în trasee pietre de diferite mărimi pe care le înțepeneau în fisuri pentru asigurare. După o vreme, aceștia au început să folosească pentru asigurare piese metalice de diferite forme legate cu bucle din cordelină sau chingă, iar mai târziu cu cablu metalic.

Procesul îndelungat de îmbunătățire a acestor piese rudimentare de echipament a avut ca rezultat o întreagă categorie de protecții, care au fost denumite „pasive” datorită principiului lor de funcționare: împiedicarea deplasării în sensul solicitărilor, prin blocarea pozițională a unui corp rigid între pereții unei fisuri, într-o zonă în care aceasta se îngustează. Astfel, eficiența protecțiilor pasive este condiționată de mărimea suprafeței de contact cu stânca (și implicit de felul în care forma lor se potrivește cu forma fisurii), de rezistența rocii și de direcția de solicitare și nu depinde de coeficientul de frecare cu stânca.


Acest site, care în ultimii ani a găzduit forma online (gratuită) a manualului tipărit, va funcționa temporar într-un format redus, destinat promovării cărții, pentru a le da cititorilor o idee despre structura și conținutul acesteia.

Informații despre carte și un formular pentru comenzi pot fi găsite în pagina Comenzi pentru carte.

Câteva articole extrase din manual au fost publicate în blogul meu despre Cățărarea curată.