Cățărarea tradițională și de aventură

• 
• 

Echipamentul necesar pentru cățărarea „trad”

În escalada sportivă, echipamentul folosit pentru parcurgerea oricărui traseu este întotdeauna același: o coardă simplă, niște bucle de asigurare și echipamentul personal (ham, papuci de cățărare, sac de magneziu).

Spre deosebire de aceasta, în cățărarea tradițională sau de aventură, echipamentul variază în funcție de caracteristicile fiecărei linii în parte, ceea ce înseamnă că de fiecare dată când te pregătești pentru o asemenea ascensiune, va trebui să alegi materialele necesare, bazându-te pe informațiile pe care le-ai obținut în faza de identificare și de studiere a traseul pe care vrei să te cațări, care este explicată pe larg la începutul capitolului Parcurgerea traseelor.

Aceste informații îți vor furniza indicii despre tipul si lungimea corzilor de asigurare, despre numărul, modelele și dimensiunile protecțiilor de care ai nevoie sau despre buclele de asigurare necesare.

Alți factori care influențează alegerea echipamentului pe care îl vei folosi pe parcursul ascensiunii sunt: nivelul tău tehnic în cățărare, condiția ta fizică și mentală, „kilometrajul” pe care îl ai la activ și experiența pe care o ai pe trasee asemănătoare liniei alese și pe tipul respectiv de rocă.

Echipamentul individual

Echipamentul personal necesar pentru cățărarea liberă tradițională sau pentru cea de aventură - cel care se folosește în toate traseele, indiferent de caracteristicile acestora - trebuie să satisfacă niște cerințe specifice acestui stil.

Într-un traseu cu mai multe lungimi de coardă, în care va trebui să stai destul de mult în regrupări, vei avea nevoie de un ham confortabil, cu centura mai lată și bine capitonată. Buclele pentru picioare trebuie să poată fi ajustate în funcție de grosimea hainelor pe care le porți, iar chingile elastice de la spate trebuie să fie detașabile pentru a putea răspunde „chemărilor naturii” fără să-ți scoți hamul. De asemenea, este important ca hamul să aibă suficiente bride pentru organizarea echipamentului de care ai nevoie în traseu (cel puțin câte două pe fiecare parte), iar acestea trebuie să fie poziționate astfel încât echipamentul să fie ușor accesibil, dar să nu-ți incomodeze mișcările.

Toți membrii echipei trebuie să poarte căști de protecție care să-i apere atât de căderile de pietre, cât și de loviturile care pot surveni în cazul căderilor în coardă. (Mulți practicanți ai escaladei sportive evită folosirea căștilor, dar în cățărarea tradițională și de aventură acestea sunt absolut obligatorii!).

Pentru asigurarea coechipierilor, fiecare cățărător va folosi un dispozitiv de asigurare cu frânare manuală echipat cu carabiniera HMS cu siguranță aferentă, care trebuie să fie compatibil cu diametrul corzilor folosite, astfel încât să permită manevrarea lor cu ușurință, dar să producă o frânare eficientă a corzilor în cazul opririi unei căderi sau la coborârea în rapel.

Sunt recomandate modelele care permit și asigurarea secundului în modul „ghid”, în care coarda celui asigurat se blochează automat, cum sunt dispozitivele din imaginea alăturată (de la stânga la dreapta: DMM Pivot, Black Diamond ATC-Guide și versiunea Alpine a acestuia, care este compatibilă cu semicorzile și corzile gemene cu diametre între 6,9 și 9 mm).

La nevoie, un asemenea dispozitiv poate fi folosit și pentru urcarea pe coardă - simplă sau dublă - în poziția de „autoblocare”, în combinație cu un nod autoblocant prelungit cu o buclă pentru picior.

Secundul trebuie să poarte mănuși pentru filat pentru asigurarea capului de coardă, mai ales dacă echipa folosește o pereche de semicorzi (mănușile sunt utile și la coborârea în rapel!).

Fiecare cățărător va avea două carabiniere cu siguranță pentru auto-asigurarea în regrupare cu ajutorul corzilor, bucle din cordelină de 5 - 6 mm pentru nodurile autoblocante pentru asigurarea în rapel, pentru urcarea pe coardă sau pentru alte manevre în situații de urgență.

Atunci când coborârea din traseu se face în rapel și nu există ancore echipate sau în eventualitatea unei retrageri forțate, echipa va avea nevoie de cordelină sau chingă pentru construirea ancorelor de rapel, de un cuțit pentru tăierea materialelor la lungimile necesare și eventual de câteva zale rapide sau carabiniere „de sacrificiu”.

Pentru recuperarea protecțiilor mobile, secundul trebuie să aibă un extractor de nuci, dar acesta n-ar trebui să lipsească nici de pe hamul capului de coardă, care îl poate folosi pentru curățarea fisurilor, pentru tragerea anourilor prin clepsidre sau pe după pietrele încastrate sau pentru scoaterea unei protecții de care nu este satisfăcut și pe care vrea să o repoziționeze sau să o înlocuiască.

Papucii de cățărare folosiți pentru escaladă sau bouldering sunt gândiți să fie încălțați doar pe durata scurtă a cățărării pe un asemenea traseu, așa că accentul nu este pus pe confort, ci pe performanță. Cățărarea tradițională este mult mai lentă decât escalada, pentru că descoperirea traseului și a posibilităților de asigurare și montarea protecțiilor de către capul de coardă sau recuperarea asigurărilor de către secund necesită mai mult timp. Din aceasta cauză, într-un traseu de mai multe lungimi de coardă, care poate să dureze mai multe ore, este de preferat să folosești papuci de cățărare mai comozi, pe care să îi poți păstra în picioare un timp îndelungat.

Prin urmare, atunci când îți alegi papucii pentru traseele lungi de trad, ar fi bine să te orientezi către un model cu talpa mai rigidă și mai puțin arcuită, iar mărimea acestora trebuie aleasă astfel încât să fie suficient de strâmți cât să nu-și piardă eficiența, dar destul de largi cât să nu producă disconfort. De asemenea, trebuie să ții cont și de felul în care se comportă papucii în timp: modelele din piele se lărgesc destul de mult, în timp ce papucii din materiale sintetice se mulează puțin pe picior, dar nu se lărgesc aproape deloc. Pentru cățărarea pe fisurile mai înguste, vârful papucului trebuie să fie cât mai plat, iar degetele de la picioare trebuie să poată sta întinse, pentru a putea pătrunde cât mai adânc în fisură, iar în anumite trasee poate fi util ca papucii să fie ceva mai înalți, astfel încât gleznele să fie protejate atunci când faci chei de picioare în fisurile largi.

Pentru cățărarea pe fisuri, se pot folosi mănuși pentru chei (cum sunt cele din imagine), care lasă degetele și palmele libere pentru cățărare și sunt acoperite pe dosul mâinii cu un strat subțire de cauciuc, care oferă protecție și aderență.

Aceste mănuși sunt utile mai ales atunci când pereții fisurilor au textura abrazivă, au relieful foarte neregulat sau sunt acoperiți  cu diferite straturi minerale (cum sunt de exemplu, depunerile țepoase din calcit întâlnite adesea în interiorul fisurilor din calcar).

În același scop, unii cățărători folosesc bandă textilă adezivă, cu care își bandajează mâinile înainte de traseu, dar mănușile sunt mai ușor de folosit, iar pe termen lung, sunt mai ieftine. Cu toate acestea, banda adezivă rămâne singura soluție valabilă pentru protejarea degetelor în cazul cheilor în fisurile înguste.

În traseele foarte lungi, cățărătorii pot căra câte un rucsac de capacitate mică/medie (10 - 30 l) în care vor fi transportate apa și mâncarea, lanternele frontale pentru cazul în care ascensiunea se prelungește prea mult, echipamentul care nu este necesar pe anumite lungimi și eventual încălțămintea pentru coborârea pe potecă, o trusă minimală de prim ajutor și poate niște haine și hanoracele de ploaie. Dacă nivelul de dificultate al traseului nu-i permite capului de coardă să se cațăre cu un rucsac în spate, echipa va folosi un singur rucsac, pe care îl va căra secundul. În traseele mai scurte, un bidon cu apă și eventual încălțămintea pentru retragere pot fi prinse cu câte o carabinieră pe ham, iar pentru transportul „trusei de urgență” (un cuțit, o frontală de dimensiuni mici, două bucle de cordelină, o brichetă etc.) se poate folosi buzunarul închis cu fermoar al unui sac de magneziu.

Alegerea corzilor

Asigurarea cățărătorilor în traseele de cățărare tradițională și de aventură, se poate face fie cu o coardă simplă, fie cu o pereche de semicorzi, iar cele două sisteme au caracteristici diferite, care trebuie să fie foarte bine cunoscute și înțelese.

Alegerea tipului de corzi se face în funcție de componența echipei de coardă (doi sau trei cățărători) și de particularitățile traseului, iar distanțele dintre pozițiile de regrupare vor determina lungimile minime ale acestora. De asemenea, tipul și lungimile corzilor pot fi impuse și de caracteristicile traseului de coborâre după terminarea ascensiunii sau de posibilitățile de retragere din traseu, care ar putea necesita rapeluri de o anumită lungime.

Corzile simple sunt marcate cu „1” și de regulă au diametre cuprinse între 9 și 10,5 mm, dar tendința generală a fabricanților este de micșorare a diametrelor corzilor pentru noile modele. (Eu prefer corzile de 9,4 - 9,7 mm, care în comparație cu corzile mai subțiri, care ar fi ceva mai ușoare, sunt compatibile cu majoritatea dispozitivelor de filat de pe piață și sunt ceva mai rezistente la uzură).

Traseele de cățărare tradițională în care ai putea prefera să folosești o coardă simplă sunt cele caracterizate prin:

• linie directă, fără schimbări mari de direcție care ar putea afecta stabilitatea protecțiilor sau ar putea produce frecări nedorite în sistem.
• retrageri „pe sus” sau care să nu necesite rapeluri mai lungi decât jumătatea lungimii corzii folosite.

Atunci când folosești o coardă simplă, echipa de coardă nu poate fi formată decât din doi cățărători (cap și secund), care se leagă fiecare la câte un capăt al corzii. (O echipă de trei cățărători va avea nevoie să folosească o pereche de semicorzi).

---

Corzile duble (semicorzi) sunt marcate cu „½”, în general au diametre de 7,5 - 9 mm (pentru cățărarea liberă tradițională, o pereche de 8,1-8,5 mm/60 m mi se pare cea mai bună alegere). Fiecare semicoardă din pereche poate opri singură o cădere a capului de coardă, dar cu o marjă de siguranță ceva mai mică decât în cazul corzilor simple. Prin urmare, semicorzile se asigură separat prin carabinierele protecțiilor, fiecare pe linia proprie, ceea ce înseamnă că la nevoie, una dintre ele va opri căderea, iar cealaltă va funcționa ca rezervă.

În principiu, fiecare semicoardă se asigură în protecțiile montate pe partea ei, având grijă să nu se încrucișeze cu cealaltă (diagrama alăturată). Acest sistem îți permite rezolvarea optimă a unor probleme care ar putea apărea în cazul folosirii unei corzi simple.

De exemplu, înainte de o traversare scurtă, poți asigura doar una dintre semicorzi, iar după traversare o poți asigura doar pe cealaltă, evitând astfel schimbările de direcție a corzii de la capetele traversării sau extinderea asigurărilor cu bucle foarte lungi, care ar mări înălțimea de cădere. Dacă pe o porțiune din traseu protecțiile sunt coliniare (de exemplu, atunci când se parcurge o fisură verticală), semicorzile se vor asigura alternativ. (Dacă întregul traseu este  în linie dreaptă, este mai indicată folosirea unei corzi simple).

Corzile duble oferă avantaje importante față de corzile simple în cazurile în care linia traseului are schimbări frecvente de direcție sau în cele în care posibilitățile de asigurare se află în lateral față de linia pe care se desfășoară cățărarea, iar ambele situații sunt destul de frecvente în traseele de cățărare tradițională:

• Reducerea forțelor nedorite din sistem (i.e. frecările și solicitările din direcții defavorabile asupra protecțiilor) prin asigurarea fiecărei semicorzi pe o linie proprie, cât mai directă.
• Rapeluri de doua ori mai lungi decât în cazul folosirii unei corzi simple, ceea ce poate fi foarte folositor la coborârea sau retragerea forțată din traseu.
• Redundanță în cazul unor incidente care ar putea produce deteriorarea corzilor de asigurare (frecarea pe muchii ascuțite în timpul unei căderi, căderi de pietre etc.). În aceste situații este mai puțin probabil ca ambele semicorzi să fie afectate simultan.

De asemenea, folosirea unei perechi de corzi duble permite parcurgerea traseului într-o echipă de trei cățărători: un cap de coardă și doi secunzi, care vor fi asigurați fiecare pe câte una dintre semicorzi.

Semicorzile au și unele dezavantaje: au alungire dinamică mai mare decât corzile simple (ceea ce poate duce la creșterea înălțimii  de cădere), împreună sunt ceva mai grele decât o coardă simplă, se pot încurca mai ușor în regrupare, sunt mai puțin rezistente la uzură decât corzile simple, iar din cauza diametrului mic, anumite dispozitive de asigurare nu asigură o frânare eficientă în cazul căderii unui cățărător sau la coborârea în rapel.

Pe piață există și „corzi gemene”, ale căror diametre sunt de cele mai multe ori cuprinse între 7 și 8 mm și care sunt marcate cu două cercuri intersectate. Pentru că aceste corzi trebuie să fie trecute împreună prin toate asigurările (nu se asigură separat ca în cazul semicorzilor!), ele nu prea sunt folosite pentru cățărarea liberă tradițională, ci mai curând pentru cățărarea pe gheață sau pe traseele alpine, unde asigurările sunt mai rare decât în traseele de trad sau de aventură și unde corzile gemene oferă atât simplitatea în utilizare a corzilor simple, cât și avantajul rapelurilor lungi dat de semicorzi.

Elongația corzilor

Pentru ambele tipuri de corzi, limita elongației dinamice impusă de standardul UIAA101-EN892 este de 40%, dar în testul pentru corzi simple se folosește un corp cu masa de 80 kg, iar semicorzile se testează doar cu 55 kg, ceea ce înseamnă că o semicoardă solicitată prin căderea unui cap de coardă mai greu se va întinde mai mult decât scrie pe ambalaj. Pentru testul de elongație statică, se folosește un corp de 80 kg pentru toate tipurile de corzi, iar limitele sunt stabilite la 10% pentru corzile simple și la 12% pentru semicorzi (într-un singur fir) și corzi gemene (în două fire). Din această cauză, în zonele în care înălțimea de cădere ar putea să constituie o problemă (fețe cu înclinație mică, zone cu praguri sau brâne etc.), este mai indicat să folosești o coardă simplă.

Dacă totuși traseul este prea sinuos și ești nevoit să folosești semicorzi, încearcă să faci regrupări mai dese, pentru a limita alungirea dinamică potențială a acestora, care este proporțională cu lungimea corzii desfășurate. Nu uita că și în cazul căderii secundului, alungirea statică a corzilor sub greutatea acestuia poate fi suficient de mare pentru a produce accidente! (De exemplu, dacă acesta ar cădea chiar la plecarea din regrupare, la începutul unei lungimi de 50 m, coarda s-ar putea întinde cu 4-5 m).

Forța de șoc

Pentru alegerea corzilor folosite în traseele de trad, o caracteristică importantă care trebuie luată în considerare este forța de șoc maximă pe care acestea o transmit cățărătorului atunci când este oprită o cădere. Aceasta forță este caracteristică fiecărui model de coardă în parte și este garantată de către fabricant, iar măsurarea ei se face în condițiile stabilite prin standardele UIAA-101/EN-892, pentru căderea cu factor 1,77 a unui corp rigid cu masa de 80 kg pentru corzile simple sau de 55 kg în cazul semicorzilor.

Pentru corzile simple moderne, forța de șoc maximă este de obicei cuprinsă în intervalul 7-9 kN, iar pentru semicorzi forțele măsurate sunt cuprinse în intervalul 4,8-6 kN. Pentru cățărarea liberă tradițională sunt recomandate corzile ale căror specificații arată o valoare cât mai mică a acestei forțe, pentru reducerea solicitărilor care acționează asupra protecțiilor în cazul căderilor în coardă.

Totuși, forța de șoc maximă este doar un indicator orientativ al elasticității corzii, pentru că forțele dinamice generate prin oprirea căderilor în condițiile reale din cățărare sunt mult mai reduse decât cele obținute prin simularea căderii pe standul de probă din laborator. Diferența se justifică prin amortizările suplimentare care apar în sistem datorită frecărilor din dispozitivul de asigurare, inerției corpurilor cățărătorilor, energiei disipate prin strângerea nodurilor sau prin întinderea elastică a buclelor de asigurare și de egalizare a ancorei, în timp ce în testul standardizat sunt eliminate cât mai multe variabile, astfel încât cantitatea de energie generată prin căderea masei de probă să fie absorbită integral de coardă. Unele cercetări care iau în calcul amortizările din sistem (de exemplu, studiul lui Craig Connally, citat de John Long în cartea sa „Climbing Anchors”) ajung la concluzia că forțele maxime care pot apărea în asigurarea care oprește căderea capului de coardă sunt cuprinse în intervalul 5,5 ÷ 8,5 kN. Cele mai multe dintre protecțiile folosite în cățărarea liberă tradițională sunt capabile să suporte aceste încărcări, cu condiția ca ele să fie montate corect, în rocă solidă.

Valoarea forței de șoc specificate de fabricant pentru un model de coardă este cea măsurată la prima cădere a testului standard, într-o coardă nouă. Pe parcursul următoarele căderi, repetate la interval de 5 minute, coarda își mai pierde din elasticitate, motiv pentru care forța măsurată va crește progresiv până la atingerea rezistenței maxime a corzii, când se produce ruperea acesteia.

În practică, după o cădere se lasă timp corzii să-și recapete elasticitatea, iar la următoarea cădere forța de șoc transmisă de coardă va avea valori relativ apropiate de cele normale. Cu toate acestea, pe termen lung efectul căderilor suportate de coardă se cumulează, iar aceasta își pierde treptat proprietățile elastice, ceea ce produce creșterea forței de șoc și implicit creșterea solicitărilor asupra asigurărilor și asupra cățărătorilor. În această situație, este indicat să înlocuiești coarda respectivă, chiar dacă teaca acesteia nu prezintă semne evidente de uzură.

Alegerea protecțiilor necesare pentru ascensiune

Posibilitățile de asigurare diferă de la un traseu la altul în funcție de tipul de rocă și de forma, mărimea, orientarea și frecvența fisurilor. Pentru a nu căra mai mult echipament decât ai nevoie sau din contră, pentru a nu ajunge în situația de a regreta pe parcurs că echipamentul de care ai fi avut nevoie a rămas la baza peretelui, înainte de a intra într-un traseu, trebuie să determini ce protecții sunt necesare pentru parcurgerea lui.

Pentru aceasta, vei folosi informațiile despre linia traseului și despre posibilitățile de asigurare pe care le-ai adunat în faza de pregătire a ascensiunii, care te vor ajuta să alegi protecțiile care au caracteristicile constructive și mărimile cele mai potrivite pentru tipul de rocă pe care se desfășoară traseul și pentru dimensiunile de fisuri pe care le-ai identificat pe linia respectivă.

Numărul protecțiilor de care vei avea nevoie va depinde de distanțele dintre pozițiile de regrupare și de dificultatea traseului (raportată la nivelul tău tehnic și la experiența pe care o ai cu acel tip de trasee): în mod evident, pe o lungime de coardă „întinsă” vei monta mai multe asigurări decât pe una mai scurtă, iar pe o porțiune pe care o consideri mai dificilă, asigurările vor fi mai frecvente decât pe una care ți se pare ușoară.

Preventiv, la acestea vei adăuga și câteva protecții mai mari sau mai mici de care crezi că ai putea avea nevoie, pentru că unele fisuri ar putea fi mai înguste sau mai largi decât păreau atunci când le-ai văzut de jos, iar în traseu pot exista posibilități de asigurare pe care nu le-ai observat de la sol. De asemenea, în traseele de mai multe lungimi trebuie să prevezi și niște protecții suplimentare pentru amenajarea ancorelor de regrupare.

Pentru alegerea echipamentului te poți baza și pe experiența ta din alte trasee din zonă (de obicei, în același perete tipul asigurărilor nu diferă mult de la un traseu la altul) sau pe informațiile primite de la alți cățărători care au urcat traseul respectiv.

În traseele foarte lungi, în care va trebui să cari mai mult echipament, în fiecare regrupare vei alege tipul, dimensiunile și numărul protecțiilor necesare în continuare, în funcție de posibilitățile de asigurare observate (sau cunoscute deja) pentru lungimea următoare de coardă. În acest fel, pe fiecare lungime vei avea pe ham doar echipamentul necesar pentru asigurările de pe parcurs și pentru următoarea regrupare, iar celelalte protecții, despre care crezi totuși că ar putea fi utile mai sus, vor rămâne pe hamul sau în rucsacul secundului.

Buclele de asigurare

În cățărarea tradițională, datorită dispunerii neregulate a posibilităților de asigurare față de direcția de înaintare, de cele mai multe ori protecțiile trebuie să fie extinse, astfel încât să se evite schimbările de direcție ale corzilor,  unde ar putea să apară atât forțe de frecare, cât și forțe care să solicite protecțiile în direcții defavorabile.

Pentru extinderea protecțiilor se folosesc bucle de asigurare asemănătoare celor folosite în escaladă - dar ceva mai lungi (25-30 cm) și mai flexibile decât acestea - și anouri de diferite lungimi, echipate cu câte una sau două carabiniere. Cel mai frecvent sunt folosite anourile de 60 cm, dar în anumite trasee pot fi utile și câteva anouri de 120 cm sau chiar mai lungi. Pentru a ușura alegerea lor de pe ham, este de preferat să alegi câte o culoare distinctă pentru chinga și/sau carabinierele buclelor de aceeași lungime (de exemplu, roșu pentru buclele de 60 cm, albastru pentru cele de 120 cm etc.).

Pentru asigurarea protecțiilor naturale (bolovani încastrați, copaci cu diametru mai mare, colți de stâncă etc.) se pot folosi și bucle de cordelină din Nylon de minimum 7 mm grosime. Dacă anumite formațiuni stâncoase au muchii foarte ascuțite care ar putea deteriora buclele obișnuite, pentru asigurarea lor este recomandată cordelina cu miez din Kevlar sau Aramid care este mult mai rezistentă la taiere și care poate fi cumpărată sub formă de anouri cusute sau „la metru”, caz în care buclele trebuie înnodate cu nod triplu pescăresc.

De asemenea, este bine să ai pe ham și câteva carabiniere simple, care pot fi folosite pentru egalizarea protecțiilor cu rezistență mică (de ex. nuci micro), asigurarea anourilor montate pe protecțiile naturale, pentru montarea în opoziție a protecțiilor pentru asigurările multidirecționale, egalizarea ancorei de regrupare etc.

Pentru a oferi mai multe posibilități de utilizare, dar și pentru a putea fi purtate pe ham, anourile de 60 cm pot fi triplate ca în imagine: o carabinieră se trece prin cealaltă (1), apoi se prinde de bucla formată de anou (2) pentru a se obține o buclă de asigurare extensibilă (3).

În această configurație, anourile pot fi folosite atât ca bucle scurte de 20 cm, cât și extinse la întreaga lor lungime, în funcție de necesități.

Pentru extinderea anoului, se scot oricare două dintre cele trei bucle de chingă din carabiniera de jos și se trage de bucla rămasă (este de preferat ca aceasta să fie cea pe care se află cusătura anoului, pentru a preveni încurcarea chingii).

În traseele cu schimbări frecvente de direcție, în care pentru asigurare vei folosi mai multe anouri lungi, acestea pot fi purtate în bandulieră (toate peste același umăr!), gata extinse. Anourile de 60 cm se trec direct peste cap și pe sub un braț, iar cele de 120 cm se pun peste un umăr și capetele se prind cu o carabinieră sub brațul opus (pentru a le scoate, desprinzi un capăt din carabinieră).

 

Distribuirea echipamentului pe ham

În cățărarea tradițională, chiar și atunci când studiezi cu grijă traseul și alegi în mod judicios materialele de care ai nevoie pentru ascensiunea respectivă, poți ajunge să cari cu tine destul de mult echipament. Pentru a reuși să te descurci printre snopurile de nuci, friend-uri, bucle de asigurare de diferite lungimi și celelalte lucruri de care ai nevoie în traseu, trebuie să fii extrem de ordonat.

În privința organizării echipamentului pe ham, trebuie să-ți pui la punct un sistem care să se potrivească nevoilor tale, pe care să-l aplici de fiecare dată, atât la baza traseului, atunci când te pregătești pentru ascensiune, cât și în regrupări, atunci când iei de la secund protecțiile recuperate de pe ultima lungime de coardă.

Pentru acest sistem nu există reguli stricte. Totul depinde de preferințele personale și de eficiența pe care ți-o dă aranjamentul respectiv în găsirea rapidă a piesei de echipament de care ai nevoie. Totuși, este de preferat ca protecțiile să fie purtate pe bridele din față, astfel încât să le poți vedea atunci când trebuie să alegi piesa potrivită, iar buclele de asigurare, sortate pe mărimi, pot să stea mai în spate, pentru că pe acestea nu ai nevoie să le vezi atunci când le iei de pe ham. De asemenea, trebuie să ai grijă ca greutatea echipamentului de pe ham să fie repartizată cât mai uniform, astfel încât să nu te dezechilibreze în timpul cățărării.

Protecțiile echipate cu bucle din chingă sau cordelină (friend-urile, Big Bros, hex-urile mari și tri-camele) se pun pe ham fiecare pe carabiniera proprie, care de multe ori poate fi folosită direct pentru asigurare, dacă traseul are o linie directă sau dacă bucla cu care este echipată protecția este suficient de lungă. Materialele care nu vor fi folosite pe parcursul lungimii de coardă (echipamentul necesar pentru amenajarea regrupării, dispozitivul de asigurare, mănușile pentru filat etc.) pot fi puse mai în spate, într-o zonă mai greu accesibilă a hamului.

Dacă posibilitățile de asigurare din traseu sau din lungimea de coardă care urmează sunt evidente sau dacă ai informații despre acestea din alte surse sau dintr-o ascensiune anterioară, poți aranja protecțiile pe ham în ordinea în care vor fi folosite, începând din față spre spate și ținând cont de partea pe care vor fi montate. În aceste condiții, pentru micșorarea timpului necesar pentru asigurare, fiecare protecție poate fi deja echipată cu o buclă de asigurare de lungime adecvată.