Manual de cățărare tradițională curată

Echipamentul necesar pentru cățărarea în stil tradițional

Meniul paginii

Echipamentul folosit în cățărare variază destul de mult de la un stil la altul. Astfel, dacă pentru parcurgerea oricărui traseu de escaladă sportivă pot fi folosite aceleași materiale (o coardă simplă, niște bucle de asigurare și echipamentul personal: ham, papuci de cățărare, sac de magneziu), în cățărarea tradițională o mare parte din echipament va diferi de la un traseu la altul, în funcție de caracteristicile fiecărei linii în parte.

Din această cauză, alegerea echipamentului necesar este o etapă foarte importantă în pregătirea fiecărei ascensiuni în stil tradițional. Pentru aceasta, te vei baza pe informațiile despre traseul respectiv pe care le-ai obținut în faza de identificare și de studiere a liniei pe care urmează să te cațeri, care îți vor furniza indicii despre corzile necesare, mărimile și tipurile de protecții care pot fi folosite și numărul acestora, lungimile buclelor de asigurare etc.

Un rol important în stabilirea materialelor care vor fi utilizate pe parcursul ascensiunii îl joacă și experiența personală. Astfel, nivelul tău tehnic în cățărare, condiția ta fizică și mentală, "kilometrajul" pe care îl ai la activ, experiența pe care o ai cu tipul de stancă pe care se desfășoară traseul, cu lungimea și înclinația acestuia etc. pot influența puternic alegerea echipamentului pe care îl vei lua cu tine în traseu.

Echipamentul individual

Echipament

În cățărarea liberă tradițională, echipamentul personal "standard" al cățărătorilor - cel care se folosește în toate traseele, indiferent de caracteristicile acestora - trebuie să satisfacă cerințe specifice și din această cauză este diferit de cel folosit în celelalte stiluri.

Într-un traseu de trad de mai multe lungimi, în care va trebui să stai destul de mult în regrupări, vei avea nevoie de un ham confortabil, cu centura mai lată și bine capitonată. Buclele pentru picioare trebuie să poată fi ajustate în funcție de grosimea hainelor pe care le porți, iar chingile elastice de la spate trebuie să fie detașabile pentru a putea răspunde "chemărilor naturii" fără să-ți scoți hamul.

De asemenea, este important ca hamul să aibă suficiente bride pentru organizarea echipamentului de care ai nevoie în traseu (de regulă cel puțin câte două pe fiecare parte), iar acestea să fie poziționate astfel încât echipamentul să fie ușor accesibil, dar să nu-ți incomodeze mișcările.

Ca exemplu, în imaginile de mai jos sunt două hamuri concepute special pentru cățărarea trad, care corespund tuturor cerințelor enumerate mai sus: DMM Renegade II (stânga) și Elite Syncro Ziplock de la Wild Country (din păcate, acest model nu se mai fabrică...).


Ham DMM Renegade II       Ham Wild Country Syncro

Toți membrii echipei trebuie să poarte căști de protecție care să-i apere atât de căderile de pietre, cât și de loviturile care pot surveni în cazul căderilor în coardă (în escalada sportivă, cățărătorii evită adesea folosirea căștilor de protecție, dar în cățărarea trad acestea sunt absolut obligatorii).

Fiecare membru al echipei de coardă trebuie să aibă un dispozitiv de asigurare (echipat cu carabiniera HMS cu siguranță aferentă) care să poată fi folosit și pentru rapel. Acesta va fi compatibil cu diametrul corzilor folosite, astfel încât să permită manevrarea lor cu ușurință, dar să producă o frânare eficientă a corzilor în cazul căderii cățărătorului asigurat. Totuși, chiar și atunci când dispozitivul frânează foarte bine, secundul ar trebui să poarte mănuși pentru filat pentru asigurarea capului de coardă, mai ales dacă echipa folosește o pereche de semicorzi. De asemenea, mănușile sunt utile și la coborârea în rapel.

În traseele "de trad" este contraindicată folosirea dispozitivelor cu blocare asistată (Petzl Gri-Gri, Trango Cinch etc.), care induc încărcări mari în sistem prin blocarea bruscă a corzii. Pentru limitarea solicitărilor asupra protecțiilor care pot apărea în cazul unei căderi, capul de coardă va fi asigurat cu un dispozitiv care să permită amortizarea dinamică a căderii (Petzl Reverso, Black Diamond ATC, DMM Pivot etc.), la care energia căderii este disipată prin frecările produse la "curgerea" corzii prin dispozitiv, care începe atunci când forțele dinamice ating un anumit prag (de obicei 2,5 - 3 kN).

Dispozitive de asigurare

Pentru asigurarea secundului sunt recomandate modelele cu autoblocare (filarea în modul "ghid"), cum sunt Petzl Reverso și Black Diamond ATC-Guide din imaginea alăturată. La nevoie, aceste dispozitive pot fi folosite și pentru urcarea pe coardă (simpla sau dublă), în poziția de "autoblocare" în combinație cu un nod autoblocant (Prusik, Machard etc.) prelungit cu o pedală pentru picior.

Fiecare cățărător va avea două carabiniere cu siguranță pentru auto-asigurarea în regrupare cu ajutorul corzilor, bucle din cordelină de 5 - 6 mm pentru nodurile autoblocante pentru asigurarea în rapel sau pentru urcarea pe coardă în situații de urgență și un extractor de nuci pentru recuperarea protecțiilor.

Atunci când coborârea din traseu se face în rapel și nu există ancore echipate, pentru construirea ancorelor de rapel echipa va avea nevoie de cordelină sau chingă și de un cuțit pentru tăierea acestora la lungimile necesare și eventual de câteva zale rapide (sau carabiniere "de sacrificiu") pentru echiparea ancorelor.

Pentru legarea sacului de magneziu, în locul chingii cu cataramă trident cu care acesta era echipat, eu folosesc o bucată de cordelină de 5 mm, care la nevoie poate deveni buclă pentru nod autoblocant sau buclă pentru egalizarea unei ancore de rapel. Un alt avantaj al acestei cordeline este ușurința cu care sacul de magneziu poate fi tras în lateral sau în față, pentru a nu deranja în cazul cățărării prin hornuri sau diedre închise.

Papucii de cățărare folosiți pentru escaladă sau bouldering sunt gândiți să fie încălțați doar pe durata scurtă a cățărării pe un asemenea traseu, așa că accentul nu este pus pe confort, ci pe performanță. Cățărarea tradițională este mult mai lentă decât escalada, pentru că descoperirea posibilităților de asigurare și montarea protecțiilor de catre capul de coardă precum și recuperarea asigurărilor de către secund necesită mai mult timp.

Papuci de catarare

Din aceasta cauză, într-un traseu de mai multe lungimi de coardă, care poate să dureze mai multe ore, este de preferat să folosești papuci de cățărare ceva mai comozi decât cei pentru escaladă, pe care să îi poți păstra în picioare un timp îndelungat. De asemenea, în anumite trasee poate fi util ca papucii să fie ceva mai înalți, astfel încât gleznele să fie protejate atunci când faci chei de picioare în fisurile largi (un asemenea model este La Sportiva TC Pro din imaginea alăturată).

Atunci când îți alegi papucii pentru traseele lungi de trad, ar fi bine să te orientezi către un model cu talpa mai rigidă și mai puțin arcuită, iar mărimea acestora trebuie aleasă astfel încât să fie suficient de strâmți cât să nu-și piardă eficiența, dar destul de largi cât să nu producă disconfort. Trebuie să ții totuși cont și de felul în care se comportă papucii în timp: modelele din piele se lărgesc până la 1-2 numere, în timp ce papucii din materiale sintetice se mulează puțin pe picior dar nu se lărgesc aproape deloc.

Papuci de catarare

Adesea, pentru cățărarea pe fisuri în care trebuie să fac chei de mână, eu folosesc mănuși pentru chei cum sunt cele din imaginea din stânga, mai ales în cazul în care relieful pereților fisurii ar putea să facă cheile foarte dureroase (cum ar fi, de exemplu, depunerile țepoase din calcit întâlnite adesea în fisurile din calcar).

Aceste mănuși lasă degetele și palmele libere pentru cățărare și sunt acoperite pe dosul mâinii cu un cauciuc subțire care are aceeași compoziție ca a celui de pe talpa papucilor. În același scop, unii cățărători folosesc bandă adezivă, cu care își bandajează mâinile înainte de traseu, dar mănușile refolosibile mi se par mai potrivite. Totusi, banda adezivă ramane singura soluție pentru protejarea degetelor în cazul cheilor în fisurile inguste.

În traseele foarte lungi, cățărătorii pot căra câte un rucsac de capacitate mică/medie (15 -30 l) în care vor fi transportate apa și mâncarea, lămpile frontale pentru cazul în care ascensiunea se prelungește prea mult, echipamentul care nu este necesar pe anumite lungimi și eventual încălțămintea pentru coborârea pe potecă, o trusă minimală de prim ajutor și hanoracele de ploaie. Dacă nivelul de dificultate al traseului nu-i permite capului de coardă să se cațere cu un rucsac în spate, echipa va folosi un singur rucsac, pe care îl va căra secundul.

În traseele "multi-pitch" (traseele cu mai multe lungimi de coardă) mai scurte, un bidon cu apă și eventual încălțămintea pentru retragere pot fi prinse cu o carabinieră pe ham, iar pentru transportul "trusei de urgență" (un cuțit, o frontală de dimensiuni mici, două bucle de cordelină, o brichetă etc.) se poate folosi buzunarul închis cu fermoar al unui sac de magneziu.


TOP

Alegerea corzilor

Alegerea tipului, diametrelor și lungimilor corzilor de asigurare pentru un anumit traseu se face ținând cont de caracteristicile liniei respective: sinuozitatea, înclinația stâncii, calitatea asigurărilor posibile și distanțele dintre acestea, distanțele dintre pozițiile de regrupare, posibilitățile de retragere etc.
În funcție de acești factori vei lua decizia de a folosi fie o coardă simplă, fie o pereche de semicorzi, iar cele două sisteme de asigurare au caracteristici diferite, care trebuie să fie foarte bine cunoscute și înțelese.

Pe piață există și "corzi gemene" care au în general diametre de 7,2 - 8 mm, sunt marcate cu două cercuri intersectate și se trec împreună prin toate asigurările (nu se folosesc separat ca în cazul semicorzilor), dar acestea nu prea se folosesc pentru cățărarea liberă tradițională, ci mai curând pentru traseele alpine sau pentru cățărarea pe gheață.

Tipuri de corzi

Corzile simple sunt marcate cu "1" și de regulă au diametre cuprinse intre 9 și 10,5 mm (eu prefer corzile de 9,4 - 9,7 mm, care sunt mai ușoare, dar suficient de rezistente la uzură).

Forțele de șoc maxime garantate de fabricanți pentru corzile simple sunt cuprinse între 7 și 9 kN atunci când sunt noi, dar aceste forțe cresc după o folosire intensivă. În cazul în care te hotărăști să folosești o asemenea coardă, este bine să te orientezi către un model cu forța de șoc cât mai mică (7-8 kN), pentru a reduce cât mai mult solicitările asupra asigurărilor și cățărătorilor în cazul unei căderi a capului de coardă.

Traseele de cățărare tradițională în care se recomandă folosirea unei corzi simple sunt cele caracterizate prin:


Corzile duble (semicorzi) sunt marcate cu "½", în general au diametre de 8 - 9 mm (pentru cățărarea liberă tradițională, o pereche de 8,5 mm/60 m mi se pare cea mai bună alegere) și se asigură separat prin carabinierele protecțiilor.

Testele firmei producătoare de corzi Beal arată că dacă ai asigura ambele semicorzi în aceeași protecție (ca în cazul corzilor gemene), forța de șoc ar crește cu 25-30 %, ceea ce ar produce solicitări suplimentare semnificative asupra cățărătorului care cade și asupra asigurărilor.

Folosirea semicorzilor este recomandată în cazurile în care linia traseului are schimbări frecvente de direcție sau în cele în care posibilitățile de asigurare se află departe de linia pe care se desfășoară cățărarea, iar ambele situații sunt destul de frecvente în traseele de cățărare tradițională.

În aceste trasee, corzile duble oferă avantaje importante față de corzile simple:

Totuși, semicorzile au și unele dezavantaje: împreună sunt ceva mai grele decât o coardă simplă, se pot încurca mai ușor în regrupare, sunt mai puțin rezistente la uzură decât corzile simple, iar datorită diametrului mic (8-9 mm), anumite dispozitive de asigurare nu asigură o frânare eficientă în cazul căderii unui cățărător sau la coborârea în rapel.

De asemenea, semicorzile au alungire dinamică mai mare decât corzile simple, ceea ce poate duce la creșterea înălțimii  de cădere. (În aparență, specificațiile fabricanților arată alungiri dinamice similare, dar în testul pentru corzi simple se folosește un corp cu masa de 80 kg, iar semicorzile se testează doar cu 55 kg).

Din această cauză, în zonele în care înălțimea de cădere ar putea să constituie o problemă (fețe cu înclinație mică, zone cu praguri sau brâne etc.), este mai indicat să folosești o coardă simplă. Dacă totuși traseul este prea sinuos și ești nevoit să folosești semicorzi, încearcă să faci regrupări mai dese, pentru a limita alungirea dinamică potențială a acestora, care este proporțională cu lungimea corzii desfășurate.


În ultimul timp au apărut pe piață corzi care îndeplinesc condițiile pentru mai multe standarde, acestea putând fi folosite ca semicorzi, corzi simple sau chiar și gemene. Totuși, nu cred că aceste produse reflectă niște progrese tehnologice remarcabile, ci mai curând faptul că plajele de valori stabilite de standardele pentru corzi sunt mult prea largi.

Din această cauză, eu prefer corzile specializate, care de obicei au caracteristici mai bune pentru scopul pentru care au fost concepute și consider că utilizarea unei singure corzi pentru toate aplicațiile nu este recomandabilă, ci trebuie privită doar ca o soluție de compromis, potrivită mai curând în cazul unor situații de excepție.

Forța de șoc

Pentru alegerea corzilor folosite în traseele de trad, o caracteristică importantă care trebuie luată în considerare este forța de șoc maximă pe care acestea o transmit cățărătorului atunci când este oprită o cădere. Aceasta forță este caracteristică fiecărui model de coardă în parte și este garantată de către fabricant, iar măsurarea ei se face pentru căderea cu factor 1,77 a unui corp rigid cu masa de 80 kg pentru corzile simple sau 55 kg în cazul semicorzilor, în condițiile stabilite prin standardele UIAA-101/EN-892.

Pentru corzile simple moderne, forța de șoc maximă este de obicei cuprinsă în intervalul 7-9 kN, iar pentru semicorzi forțele măsurate sunt cuprinse în intervalul 4,8-6 kN. Pentru cățărarea liberă tradițională sunt recomandate corzile ale căror specificații arată o valoare cât mai mică a acestei forțe, pentru reducerea solicitărilor care acționează asupra protecțiilor în cazul căderilor în coardă.

Un cățărător încărcat cu echipament cântărește de obicei mai mult de 80 kg, iar acesta va cădea doar într-una dintre cele două semicorzi, care sunt testate cu o masă de numai 55 kg. Cu toate acestea, semicorzile pot fi folosite în siguranță în cățărarea tradițională.

Fabricantul de corzi Beal explică pe site-ul firmei: "în practică, o semicoardă care rezistă la 5 căderi standard cu 55 kg va fi capabilă să reziste la 2 căderi cu 80 kg, ceea ce este considerat suficient de sigur pentru acest tip de coardă, care nu este folosit pentru a opri în mod repetat asemenea căderi pe un singur fir".

Totuși, forța de șoc maximă este doar un indicator orientativ al elasticității corzii, pentru că forțele dinamice generate prin oprirea căderilor în condițiile reale din cățărare sunt mult mai reduse decât cele obținute prin simularea căderii pe standul de probă din laborator.

Diferența se justifică prin amortizările suplimentare care apar în sistem datorită frecărilor din dispozitivul de asigurare, inerției corpurilor cățărătorilor, energiei disipate prin strângerea nodurilor sau prin întinderea elastică a buclelor de asigurare și a anourilor de egalizare a ancorei, în timp ce în testul standardizat sunt eliminate cât mai multe variabile, astfel încât cantitatea de energie generată prin căderea masei de probă să fie absorbită integral de coardă.

Unele cercetări recente, care iau în calcul amortizările din sistem (de ex. studiul lui Craig Connally, citat de John Long în cartea Climbing Anchors), ajung la concluzia că forțele maxime care pot apărea în asigurarea cea mai de sus, care este cea mai solicitată în cazul căderii capului de coardă, sunt cuprinse în intervalul 5,5 ÷ 8,5 kN. Cele mai multe dintre protecțiile folosite în cățărarea liberă tradițională sunt capabile să reziste acestor forțe, cu condiția ca ele să fie montate corect, în rocă solidă.

Valoarea forței de șoc specificate de fabricant pentru un model de coardă este cea măsurată la prima cădere a testului standard, într-o coardă nouă. Pe parcursul următoarele căderi, repetate la interval de 5 minute, coarda își mai pierde din elasticitate, motiv pentru care forța măsurată va creste progresiv până la atingerea rezistenței maxime a corzii, când se produce ruperea acesteia.

În practică, după o cădere se lasă timp corzii să-și recapete elasticitatea, iar la următoarea cădere forța de șoc transmisă de coardă va avea valori relativ apropiate de cele normale. Totuși, pe termen lung efectul căderilor suportate de coardă se cumulează, iar în timp aceasta devine din ce în ce mai rigidă, ceea ce produce creșterea forței de șoc și implicit creșterea solicitărilor asupra asigurărilor și asupra cățărătorilor. În aceasta situație, este indicat să înlocuiești coarda respectivă, chiar dacă teaca acesteia nu prezintă semne evidente de uzură.


TOP

Alegerea protecțiilor necesare pentru ascensiune

Posibilitățile de asigurare diferă de la un traseu la altul în funcție de tipul de rocă și de mărimea, orientarea și frecvența fisurilor, însă mulți cățărători fac greșeala de a lua cu ei în fiecare traseu tot echipamentul de care dispun, în ideea că "nu știi niciodată de ce ai nevoie". De multe ori, în regrupare sau la sfârșitul ascensiunii, aceștia își dau seama că au folosit doar o mică parte dintre protecțiile grele și voluminoase pe care le-au cărat cu trudă prin traseu. Pentru a nu repeta această greșeală, înainte de a intra într-un traseu trebuie să determini ce protecții sunt necesare pentru parcurgerea lui.

Pentru aceasta vei folosi informațiile despre linia traseului și despre posibilitățile de asigurare pe care le-ai adunat în faza de pregătire a ascensiunii, iar rack-ul folosit pentru o anumită ascensiune va fi compus din protecțiile care au caracteristicile constructive și mărimile cele mai potrivite pentru tipul de rocă pe care se desfășoară traseul și pentru dimensiunile de fisuri pe care le-ai identificat pe linia respectivă.

Preventiv, la acestea vei adăuga și câteva protecții mai mari sau mai mici de care crezi ca ai putea avea nevoie, pentru ca unele dintre fisuri pot fi mai înguste sau mai largi decât păreau atunci când le-ai văzut de jos, iar în traseu pot exista posibilități de asigurare pe care nu le-ai observat de la sol. De asemenea, în traseele de mai multe lungimi trebuie să prevezi și niște protecții suplimentare pentru amenajarea ancorelor de regrupare.

Pentru alegerea echipamentului te poți baza și pe experiența ta din alte trasee din zonă (de obicei, în același perete tipul asigurărilor nu diferă mult de la un traseu la altul) sau pe informațiile primite de la alți cățărători care au urcat traseul respectiv.


Pentru că mai tot timpul încerc să mă cațăr în zone cât mai diferite din punct de vedere al tipurilor de rocă și al caracteristicilor traseelor, rack-ul meu de protecții mobile (cel din fotografia de mai jos) este compus din modele foarte variate, care să acopere toate posibilitățile de asigurare pe care le-aș putea întâlni. Dintre acestea, le aleg pe cele de care am nevoie pentru fiecare traseu în parte.


Rack-ul meu de protectii mobile

În principiu, indiferent de tipul de rocă pe care mă cațăr, am aproape întotdeauna pe ham mărimile medii-mari de nuci DMM Wallnut (cele marcate cu galben) pe care la nevoie le completez și cu mărimile mici și cel puțin unul dintre cele două seturi și jumătate de DMM Alloy Offset (cele marcate cu roșu).

În calcar și conglomerat, dacă în traseu sunt fisuri mai largi, folosesc setul de hex-uri DMM Torque Nuts, pe care le dublez uneori cu cele mai mari trei nuci Rocks de la Wild Country, care au dimensiuni apropiate.

În anumite trasee, posibilitățile de asigurare impun folosirea unor protecții pasive mai specializate, de exemplu Tricams pentru alveolele din conglomerat sau Big Bros pentru fisurile foarte largi.

Pentru fisurile foarte înguste din rocile mai dure folosesc câteva Black Diamond Micro Stoppers (doar cele patru mărimi garantate pentru mai mult de 5 kN) și un set de Brass Offsets fabricate de DMM.

Atunci când în traseu sunt necesare friend-uri medii-mari, folosesc Wild Country Friends. Aceste friend-uri au bucle extensibile din chingă Dyneema, au unghiul de atac al camelor de 13,75 grade, ceea ce le oferă suficienta "priză" la pereții fisurilor și au camele dispuse pe două axe paralele, ceea ce le face să acopere o plajă ceva mai mare de deschideri de fisuri.

Atunci când am nevoie de friend-uri mici sau atunci când stânca nu este suficient de aderentă pentru celelalte friend-uri, folosesc Metolius Master Cams (mărimile 1-6 și dubluri pentru 1-4; prefer modelul vechi, care din păcate a fost înlocuit recent cu modelul Ultralight...), pe care le completez cu două Metolius Power Cams (mărimile 7 și 8) , care au caracteristici similare dar au cablul în formă de U. Aceste friend-uri au o aderență sporită la pereții fisurilor datorită unghiului de incidență al camelor de doar 13,25 grade, sunt foarte flexibile și au capul mai îngust decât celelalte modele, motiv pentru care le consider ideale pentru alveolele sau fisurile neregulate din calcarul pe care mă cațăr frecvent, al cărui coeficient de frecare cu metalul camelor este destul de scăzut.

Dacă roca este suficient de dură, iar în traseu sunt fisuri înguste cu pereți paraleli pentru care friend-urile cele mai mici pe care le am sunt totuși prea mari (și în care nu pot monta nuci micro), folosesc setul de C.A.M.P. Ball Nuts.

Pentru traseele foarte lungi, în care nu știi ce te așteaptă, vei avea pe ham doar echipamentul necesar pentru următoarea lungime de coardă și pentru regruparea de la capătul ei, iar celelalte protecții, de care crezi totuși că ai putea avea nevoie mai sus, vor rămâne pe hamul sau în rucsacul secundului.

În fiecare regrupare vei alege din nou tipul, dimensiunile și numărul protecțiilor necesare în continuare, în funcție de posibilitățile de asigurare observate pe lungimea următoare de coardă.

Dacă preferi să urci asigurat cu o coardă simplă iar pentru retragere folosești o cordelină pentru dublarea înălțimii rapelurilor (metoda este descrisă în secțiunea "Coborârea din traseu"), aceasta poate fi folosită și pentru aprovizionarea cu echipament pe anumite lungimi în care nu poți aprecia necesarul de protecții, de exemplu atunci când nu vezi continuarea traseului deasupra unui tavan. (De asemenea, la nevoie, cordelina poate fi folosită și pentru tragerea rucsacului secundului dintr-o regrupare într-alta).

Pentru aceasta, în loc să lași cordelina în sacul secundului, poți să legi un capăt al ei de ham (în acest scop, unele hamuri chiar sunt prevăzute cu o buclă la spate), iar atunci când ajungi în situația să ai nevoie de niște protecții pe care le-ai lăsat în regrupare, poți să le ceri de la secund și să le tragi sus cu cordelina.

Totuși, dacă distanța dintre poziția respectivă și regrupare este deja mai mare decât jumătatea lungimii cordelinei, sunt șanse să nu poți folosi această metodă decât o singură dată, pentru că în acest caz secundul trebuie să dea drumul capătului său, iar dacă traseul are o linie oblică sau surplombată poate fi foarte dificil să trimiți cordelina înapoi la secund pentru re-aprovizionare.

În cățărarea big-wall, unde această metodă este folosită în mod curent, se folosește o cordelină de două ori mai lungă decât coarda (tag line), dar în trad, unde metoda este folosită doar ocazional, această lungime nu se justifică.


TOP

Buclele de asigurare

În cățărarea tradițională, datorită dispunerii neregulate a posibilităților de asigurare față de direcția de înaintare, de cele mai multe ori protecțiile trebuie să fie extinse pentru a se evita schimbările de direcție ale corzilor, care pot induce forțe nedorite în sistem: frecări, tracțiuni care pot disloca protecțiile etc.

Pentru aceasta se folosesc în mod obișnuit bucle "expres" asemănătoare celor folosite în escaladă - dar ceva mai lungi (25-30 cm) și mai flexibile decât acestea - și anouri de diferite lungimi, echipate cu câte una sau două carabiniere. Cel mai frecvent folosite sunt anourile de 60 cm, dar în anumite trasee pot fi utile și câteva anouri de 120 cm (sau chiar mai lungi) sau bucle de cordelină din nylon de min. 7 mm grosime pentru asigurarea unor protecții naturale (bolovani încastrați, copaci cu diametru mai mare, colți de stâncă etc.).

Pentru asigurarea formațiunilor stâncoase, în anumite situații (de ex. în unele zone din Dolomiți, unde roca are muchii foarte ascuțite) se folosesc frecvent bucle din cordelină cu miez din kevlar sau aramid (înnodate cu nod triplu pescăresc!) care este mult mai rezistentă la taiere. În același scop, se pot folosi anourile cusute din cordelină cu miez din aramid produse de unele firme, care însă sunt ceva mai scumpe.

Este de preferat să alegi câte o culoare distinctă pentru chinga și/sau carabinierele buclelor de aceeași lungime, pentru a ușura alegerea lor de pe ham (de ex. roșu pentru buclele de 60 cm, albastru pentru cele de 120 cm etc.).

De asemenea, este bine să ai pe ham și câteva carabiniere simple, care pot fi folosite pentru egalizarea protecțiilor cu rezistență mică (de ex. nuci micro), asigurarea anourilor montate pe protecțiile naturale, pentru montarea în opoziție a protecțiilor pentru asigurările multidirecționale, egalizarea ancorei de regrupare etc.

Datorită forțelor mari care apar în cazul căderilor, cablurile protecțiilor sau urechile eventualelor pitoane sau spituri folosite în traseu pot produce bavuri (muchii ascuțite) pe interiorul carabinierelor folosite pentru asigurare. Dacă o asemenea carabinieră va fi folosită ulterior pentru asigurarea corzii, bavurile ar putea produce scămoșarea sau chiar ruperea tecii acesteia.

Din această cauză, buclele de asigurare trebuie să aibă carabiniere dedicate, atât la capătul pentru protecție cât și la cel pentru coardă. Pentru a se distinge ușor, acestea vor avea culori diferite sau vor fi marcate cu bandă adezivă sau prin alte metode.


În cazul în care se folosesc anouri deschise, iar carabiniera pentru coardă este fixată pe poziție cu un inel din cauciuc (1), în anumite circumstanțe apare pericolul de desprindere accidentală a acesteia. Astfel, dacă se întâmplă ca chinga să fie trecută prin carabinieră (2), se ajunge în situația în care carabiniera este detașată de anou și este susținută doar de inelul din cauciuc (3).

Carabiniera fixata cu inel de cauciuc Prinderea accidentala de bucla a carabinierei Situatie periculoasa

În mod evident, aceasta poziție a carabinierei (care poate trece neobservată în momentul folosirii buclei) va face ca rezistența asigurării să fie nulă. Din aceasta cauză, se impune o verificare atentă a buclelor înainte de folosire sau renunțarea la inelul de cauciuc.


La anumite carabiniere (de ex. modelul Mammut Moses din imaginile de mai jos) locașul din "nasul" carabinierei în care se închide clapeta din sârmă este mai larg. Din aceasta cauză, carabiniera se poate agăța de cablurile nucilor sau de chingile subțiri într-o poziție în care rezistența ei este compromisă (după testele făcute în laboratorul Black Diamond, o carabinieră solicitată în acest fel se poate rupe chiar și la 2 kN !).

Pentru a înlătura acest pericol, trebuie evitată folosirea unor asemenea carabiniere la capătul pentru protecție al buclelor de asigurare sau în combinație cu anouri din chingă mai îngustă de 12 mm.

Pozitie periculoasa a carabinierei Situatii periculoase

Triplarea anourilor

Pentru a oferi mai multe posibilități de utilizare (dar și pentru a putea fi purtate pe ham), anourile de 60 cm pot fi scurtate prin triplarea chingii. În această formă, anourile pot fi folosite ca bucle scurte de 20 cm sau se pot extinde la întreaga lungime, în funcție de necesitați.

Pentru triplarea anourilor se procedează ca în imaginea din dreapta: carabiniera de jos se trece prin cea de sus (1), apoi se prinde de bucla formată de anou (2) pentru a se obține o buclă de asigurare extensibilă (3).

Pentru extinderea anoului, se scot oricare două dintre cele trei bucle de chingă din carabiniera de jos și se trage de bucla rămasă (este indicat totuși ca aceasta să fie bucla pe care se află cusătura anoului, pentru a preveni încurcarea chingii).

În traseele cu schimbări frecvente de direcție, în care pentru asigurare vei folosi mai frecvent anouri lungi, acestea pot fi purtate în bandulieră. Anourile de 60 cm se trec direct peste cap, iar cele de 120 cm se pun peste un umăr, iar capetele se prind cu o carabinieră sub brațul opus (pentru a le scoate, desprinzi un capăt din carabinieră).


Bucle de asigurare

În fotografie sunt toate buclele mele de asigurare, dintre care le aleg pe cele pe care le folosesc în traseele de trad sau în cele alpine (de obicei nu le car pe toate cu mine!).

Buclele și anourile sunt fabricate de DMM, sunt din chinga Dyneema de 8-10 mm și sunt colorate diferit în funcție de lungime, pentru a facilita identificarea lor pe ham.

Pentru aceste bucle am ales carabiniere cu clapetele din sârmă și cu dimensiuni ceva mai mici, care sunt mult mai ușoare decât cele "standard" fără să piardă din funcționalitate sau din rezistență: DMM Phantom (28 g) la capătul pentru protecție (colorate diferit în funcție de lungimea buclei) și DMM AlphaLight (32 g) la cel pentru coardă.


TOP

Distribuirea echipamentului pe ham

Distribuirea echipamentului pe ham

În cățărarea curată tradițională, chiar și atunci când studiezi cu grijă traseul și alegi în mod judicios materialele de care ai nevoie pentru ascensiunea respectivă, poți ajunge să cari cu tine destul de mult echipament. Pentru a reuși să te descurci printre snopurile de nuci, friend-uri, bucle de asigurare de diferite lungimi și celelalte lucruri de care ai nevoie în traseu, trebuie să fii extrem de ordonat.

În privința organizării echipamentului pe ham, cel mai bine ar fi să-ți pui la punct un sistem care să se potrivească nevoilor tale și pe care să-l aplici de fiecare dată, atât la baza traseului, atunci când te pregătești pentru ascensiune, cât și în regrupări, atunci când iei de la secund protecțiile recuperate de pe ultima lungime de coardă.

Pentru acest sistem nu exista reguli stricte. Totul depinde de preferințele personale și de eficiența pe care ți-o dă aranjamentul respectiv în găsirea rapidă a piesei de echipament de care ai nevoie. De asemenea, trebuie să ai grijă ca greutatea echipamentului de pe ham să fie repartizată cât mai uniform, astfel încât să nu te dezechilibreze în timpul cățărării.

Totuși, este de preferat ca protecțiile să fie purtate pe bridele din față, astfel încât să le poți vedea atunci când trebuie să alegi piesa potrivită, iar buclele de asigurare, sortate pe mărimi, pot să stea mai în spate, pentru ca pe acestea nu ai nevoie să le vezi atunci când le iei de pe ham.

Protecțiile echipate cu bucle din chingă sau cordelină (friend-urile, Big Bros, hex-urile mari și tri-camele) se pun pe ham fiecare pe carabiniera proprie, care de multe ori poate fi folosită direct pentru asigurare dacă traseul are o linie directă sau dacă bucla cu care este echipat dispozitivul este suficient de lungă.

Pentru a economisi spațiul disponibil de pe bridele de echipament, dacă ai două friend-uri identice (dubluri), unul dintre ele va fi prins pe ham, iar celalalt poate fi prins de carabiniera primului. De asemenea, mai multe carabiniere libere pot fi puse pe una dintre ele, care va fi prinsă pe ham.

Materialele care nu vor fi folosite pe parcursul lungimii de coardă (echipamentul necesar pentru amenajarea regrupării, dispozitivul de asigurare, mănușile pentru filat etc.), pot fi puse la spate, într-o zonă mai greu accesibilă a hamului.

Ca exemplu, în prezent eu folosesc un ham Ascent de la Climbing Technology (cel din fotografie) care este prevăzut cu șase bride pentru echipament - câte două mari în față și una mai mică la spate pe fiecare parte - care de obicei sunt suficiente pentru organizarea întregului echipament de care aș avea nevoie în traseu.

Pe bucla din față-dreapta pun carabinierele cu nuci (câte 5-8 nuci pe câte o carabiniera Black Diamond Oval Wire) aranjate pe mărimi: cele mici în față, cele mai mari spre spate. În mijloc-dreapta pun jumătate din buclele de asigurare de 30 cm și de 60 cm triplate (astfel încât să le pot folosi și la 20 cm și extinse la 60 cm), iar în spate una-două bucle de 120 cm (răsucite) și extractorul de nuci.

Pe partea stângă, începând cu prima buclă din față, pun protecțiile active: carabiniera cu Ball Nuts (dacă acestea sunt necesare în traseu), apoi friend-urile de la mic la mare, fiecare pe carabiniera proprie, iar pe brida următoare pun celelalte bucle de asigurare și carabinierele libere.

În stânga-spate este locul dispozitivului de asigurare și al cordelinei, anourilor și carabinierelor necesare pentru amenajarea regrupării, de care nu am nevoie în timpul cățărării și al mănușilor pentru filat.

Dacă traseul necesită mai mult echipament, folosesc o bandulieră pe care pun protecțiile mai grele (cum ar fi friend-urile mari) sau pe cele care au bucle de asigurare mai lungi (Big Bro, Hex, Tricams etc.), care dacă ar fi puse pe ham ar atârna prea jos.

În traseele în care echipamentul de pe ham ar îngreuna cățărarea, cum ar fi cele cu hornuri sau diedre închise, cea mai mare parte a protecțiilor va trece pe bandulieră, care poate fi poziționată spre exterior, unde nu încurcă mișcările.

Dacă posibilitățile de asigurare din traseu sau din lungimea de coardă care urmează sunt evidente (sau dacă ai informații despre acestea din alte surse sau dintr-o ascensiune anterioară), poți aranja protecțiile pe ham în ordinea în care vor fi folosite, începând din față spre spate și ținând cont de partea pe care vor fi montate. În aceste condiții, fiecare protecție poate fi deja echipată cu o buclă de asigurare de lungime adecvată, pentru micșorarea timpului necesar pentru asigurare.