Manual de cățărare tradițională curată

Coborârea din traseu

Cuprinsul capitolului

În  alpinism se spune că atunci când ai atins vârful muntelui ai ajuns abia la jumătatea traseului. Această afirmație este valabilă și în cățărarea tradițională: de multe ori, un traseu de trad se termină doar atunci când ai ajuns cu bine din nou la baza lui.

Este posibil ca pentru coborârea din traseele mai frecventate să existe ancore de rapel echipate cu protecții fixe (pe care trebuie să le verifici temeinic), anumite zone pot avea o retragere amenajată, care deservește mai multe trasee din peretele respectiv, iar uneori trebuie să mergi "pe sus" până găsești o potecă de coborâre sau până când ajungi într-un punct din care poți face mai puține rapeluri, de exemplu printr-o zonă în  care sunt copaci pe care i-ai putea folosi ca ancore.

Foarte frecvent însă, coborârea din traseele de mai multe lungimi de coardă se face prin rapeluri succesive pe linia traseului, iar pe parcursul acestora pot apărea multe pericole obiective, de care trebuie să ții seama.

Înainte de a te angaja într-un traseu de cățărare, informează-te in privința posibilităților de coborâre pe care le ai la terminarea ascensiunii !


Pregătirea pentru coborârea în rapel

Ancorele pentru rapel

Atunci când trebuie să-ți amenajezi propriile ancore de rapel, este de preferat să încerci să folosești elemente naturale (copaci, pietre încastrate, colți de stâncă sau clepsidre), pentru a lăsa cât mai puțin echipament în perete. Dacă nu există ancore naturale sau dacă cele existente nu par suficient de solide, problema rapelului devine "dureroasă", pentru că va trebui să renunți la unele dintre prețioasele tale protecții, care vor rămâne în componența ancorelor pe care le vei construi pentru fiecare rapel.

În timpul rapelului, ancora pe care ai construit-o va fi singura legătură cu stânca a celui care coboară, așa că trebuie să fii absolut sigur că aceasta "poate opri o locomotivă".

Ancorele de rapel trebuie să respecte aceleași condiții ca și ancorele de regrupare: protecții solide, redundanță și distribuirea încărcărilor fără posibilitate de extensie (aceste principii sunt explicate pe larg în capitolul despre regrupări). Totuși, forțele pe care trebuie să le suporte ancora de rapel (greutatea cățărătorului și a echipamentului, la care se adaugă unele solicitări dinamice de mică intensitate care pot apărea în timpul coborârii) sunt mult mai reduse decât cele care pot acționa asupra ancorelor de regrupare, care trebuie să suporte forțele dinamice produse prin oprirea căderii capului de coardă.

În consecință, condiția de redundanță a protecțiilor primare pentru ancorele de rapel poate fi îndeplinită cu doar două protecții solide (de obicei se lasă în urmă nuci medii-mari, care sunt mai ieftine dar sunt suficient de rezistente) sau chiar cu o singura protecție naturală care să fie redundantă prin rezistența ei mult mai mare decât cea necesară (un copac cu diametru suficient și cu rădăcini puternice, o clepsidră de dimensiuni mari etc.). Totuși, dacă ancora nu îți inspiră suficientă încredere, trebuie să o întărești cu protecții suplimentare până când consideri că este 100 % sigură.

Redundanța buclelor folosite pentru legarea protecțiilor este o condiție obligatorie pentru fiecare ancoră de rapel, astfel încât siguranța echipei să nu depindă niciodată de un singur fir de cordelină sau de chingă.

În cele mai multe cazuri, distribuirea încărcărilor trebuie făcută doar pentru o singură direcție, în jos, deci încărcările pot fi pre-distribuite (așa-zisa "egalizare" statică), ceea ce micșorează și posibilitatea de extensie în cazul cedării uneia dintre protecții. Totuși, dacă în timpul coborârii va trebui să pendulezi mult în lateral (de exemplu pentru a ajunge la următoarea ancoră de rapel), pentru a preveni transferarea întregii încărcări doar pe una dintre protecții, ai putea recurge și la distribuirea dinamică a încărcărilor folosind un X glisant, caz în care vei reduce extensia potențială prin noduri de limitare (metoda este descrisă în capitolul "Regrupări").

De asemenea, trebuie să ai grijă ca buclele folosite să fie suficient de lungi, astfel încât unghiul dintre brațele ancorei să fie cât mai mic pentru a evita multiplicarea forțelor care acționează asupra protecțiilor din componența ancorei.


Pentru buclele necesare pentru construirea ancorelor de rapel se pot folosi următoarele materiale:

Pentru limitarea impactului vizual, este de preferat ca materialele lăsate în componența ancorelor de rapel să aibă culori neutre, cât mai apropiate de cele ale stâncii.

Nod pescaresc dublu Nod pentru chingaZale rapide (maillons)
Nodul pescăresc dublu pentru legarea buclelor de cordelină, nodul pentru chingă și zale rapide (maillons)

Pentru a facilita recuperarea corzilor, punctul principal al ancorei trebuie să fie amplasat astfel încât coarda să nu frece pe stâncă, iar pentru micșorarea frecărilor (mai ales atunci când corzile sunt ude), ancorele de rapel se pot echipa cu zale rapide (cu filetul strâns !) sau cu carabiniere "de sacrificiu".


Dacă vrei să eviți echiparea ancorei de rapel cu o carabinieră cu siguranță, care este ceva mai scumpă, dar te îngrijorează posibilitatea de deschidere accidentală a clapetei unei carabiniere simple, aceasta poate fi fixată pe poziție cu mai multe straturi de bandă adezivă (de exemplu "leucoplast" din trusa de prim-ajutor).

Pentru tăierea chingilor și cordelinei pentru a forma bucle de lungimea necesară pentru ancorele de rapel trebuie să fii echipat cu un cuțit. Pe piață exista modele specializate de asemenea cuțite (de ex. Spatha, produs de Petzl sau extractorul de nuci Trango "Shark" prevăzut cu o lamă zimțată rabatabilă), dar în principiu, poți folosi orice briceag care poate fi prins pe ham cu o carabinieră și care poate fi asigurat astfel încât să nu se deschidă accidental. Acesta poate fi folosit și pentru tăierea buclelor vechi găsite pe traseu sau în ancorele de rapel.

În timpul coborârii, este posibil să găsești ancore de rapel montate de alte echipe care au coborât pe aceeași linie înaintea ta. Aceste ancore trebuie tratate cu suspiciune, pentru că nu știi ce materiale au fost folosite, de cât timp sunt acolo sau cât de solide mai sunt.

Faptul că ancorele au rezistat la coborârea unei alte echipe nu reprezintă o garanție că vei putea să le folosești în siguranță. Dacă iei decizia să folosești asemenea ancore, verifică atent protecțiile din componența lor și înlocuiește chingile sau cordelinele cu altele noi.

Copac folosit ca ancora de rapel

Protecțiile naturale vor fi legate cu bucle din chingă sau cordelină, care, dacă este nevoie, vor fi echipate cu un maillon sau cu o carabinieră pentru trecerea corzii de rapel (mai ales atunci când cordelina este udă, caz în care frecările devin foarte mari).

Trebuie să ai grijă ca bucla ancorei de rapel să nu se frece de muchii ascuțite care ar putea să o taie, iar dacă folosești o carabinieră trebuie să te asiguri că aceasta nu este solicitată în poziții periculoase (încărcări triaxiale, coarda peste clapetă, pârghie peste muchii etc.).

Redundanța ancorei se asigură fie legând două bucle separate, fie trecând o buclă mai lungă în două pe după ancora naturala și făcând un nod simplu pe capetele acesteia puse împreună, pentru a obține două "urechi" în care vei fixa maillon-ul sau carabiniera (imaginea alăturată).

Atunci când pentru ancorarea rapelului folosești copaci, trebuie să ai grijă ca bucla pe care o lași în urmă să fie suficient de largă, pentru că materialele folosite se degradează lent, iar creșterea copacului ar putea să fie afectată de o buclă prea strânsă.

Noduri pentru legarea corzilor

Dacă pentru rapel se folosesc două corzi, acestea vor fi legate între ele cu unul dintre nodurile arătate mai jos, ținând cont de avantajele și dezavantajele acestora sau (cel mai frecvent...) doar în funcție de preferințele personale. La noi, unul dintre nodurile folosite frecvent este nodul dublu pescăresc, care era recomandat în puținele cărți românești despre cățărare sub numele "nodul pentru legarea a două corzi". Totuși, acest nod (imaginea din stânga) de desface relativ greu după ce a fost tensionat și se poate bloca în muchiile stâncii, în fisuri sau în alte obstacole în momentul recuperării corzilor.

Nodul pescaresc dubluNodul opt si nodul EDK

Aceleași dezavantaje apar și la nodul opt prin urmărire (numărul 1 în imaginea din dreapta), dar unii cățărători folosesc frecvent acest nod, probabil pentru că le inspiră mai multa încredere datorită asemănării lui cu familiarul nod de legare în coardă. Pentru legarea corzilor în acest fel, se face un nod opt pe una dintre corzi și se urmărește în sens invers cu capătul celeilalte corzi.

EDK aluneca peste muchii

"Nodul simplu plat" (nodul 2 din imaginea din dreapta) rezolvă problema blocării corzilor în diferite formatiuni ale stâncii datorită formei lui asimetrice, care îi permite să alunece peste acestea (imaginea alăturată). Pentru legarea în acest fel a corzilor de rapel, se alătură cele două capete și se face un nod simplu pe ambele corzi.

Acest nod are însă o altă problemă: peste o anumita sarcină, care depinde de felul în care este făcut și tensionat nodul și de proprietățile corzilor (diametre, caracteristici dinamice, umiditate etc.), nodul începe să se ruleze spre capetele corzilor putând ajunge să se desfacă. Dealtfel, datorită acestei presupuse tendințe de a se desface sub sarcină, americanii numesc acest nod E.D.K. - European Death Knot (nodul mortal european).

Totuși, singurul lucru înspăimântător la acest nod este numele, pentru că încărcările de la care începe să se producă rularea nodului sunt mult mai mari decât cele întâlnite la rapel (conform testelor făcute de Tom Moyer: Încercări la tracțiune pe noduri EDK), iar acest nod este foarte util pentru cazurile în care obstacolele de pe traseul corzilor ar putea împiedica recuperarea corzilor (eu folosesc acest nod de peste douăzeci de ani și nu am avut niciodată probleme).

În cazul legării corzilor de rapel cu "nodul plat" (EDK), trebuie luate măsuri suplimentare de precauție: corzile folosite trebuie să fie uscate, să aibă diametre și proprietăți similare, nodul trebuie să fie foarte bine strâns, cu firele paralele (neîncrucișate), iar capetele libere trebuie să aibă minimum 30 cm.

De asemenea, acest nod se va folosi doar pentru legarea corzilor de rapel, nu și în celelalte cazuri în care ar putea fi necesară înnădirea corzilor (coborârea unui accidentat, prelungirea unei corzi fixe de rapel etc.) sau legarea unei bucle de coardă sau cordelină, în care este indicat să se folosească un nod care oferă o marjă de siguranță ceva mai mare.


Folosirea unui nod opt în locul celui simplu este extrem de periculoasă! Deși acest nod poate părea mai sigur, datorită asemănării lui cu nodul de legare în coardă, testele de laborator au arătat că nodul opt se "rostogolește" mai ușor pe corzi, la o încărcare mult mai mică decât cea din cazul nodului simplu.

Autoasigurarea pe parcursul coborârii

În mod evident, cățărătorii nu mai au posibilitatea să se autoasigure cu ajutorul corzilor in regruparile de pe parcursul coborârii. Prin urmare, înainte de a începe coborârea, fiecare cățărător își va prinde de ham o lonjă prevăzută cu o carabinieră cu siguranță, care va fi folosită pentru autoasigurarea în ancorele de rapel.

Lonja de autoasigurare poate fi o piesă de echipament fabricată special în acest scop (de exemplu lonjele reglabile Connect Adjust de la Petzl sau lonjele Dynaclip din coardă cusută de la Beal) sau poate fi improvizată dintr-un anou din chingă sau dintr-o bucată de coardă înnodată. În niciun caz nu se vor folosi "daisy chains", care sunt concepute pentru cu totul alte utilizări și care pun probleme serioase de siguranță.

Atunci când ești autoasigurat cu o lonjă (mai ales dacă aceasta este un anou care nu are capacitate de amortizare dinamică a forțelor), trebuie să rămai sub punctul de asigurare al ancorei de regrupare, cu lonja tensionată. În caz contrar, o cădere în lonja respectivă ar genera forțe foarte mari, care ar putea să pericliteze întregul sistem de asigurare.

Mai multe informații pe aceasta temă poți găsi în articolul și filmul de pe site-ul DMM

Pentru autoasigurarea în timpul rapelului se vor folosi noduri autoblocante făcute cu bucle din cordelină din nylon de 5-6 mm:

Nodul Prusik Nodul Machard (Klemheist)

Prinderea dispozitivului de rapel de brida de asigurare de pe ham se poate face în două feluri:

Indiferent de metoda folosită, nodul autoblocant trebuie să fie poziționat pe corzile de sub dispozitivul de rapel (capetele pe care se realizează frânarea) la o distanță suficientă de acesta, astfel încât să nu-l atingă (caz în dispozitivul ar putea debloca nodul, iar eficiența lui ar fi nulă).

  Unii cățărători preferă să monteze nodul autoblocant deasupra dispozitivului de rapel (eventual extins cu un anou conectat pe ham), poziție în care nodul este mai ușor de tras in jos cu mâna liberă în timpul coborârii, dar in acest caz, dacă nodul se blochează este nevoie de manevre și de materiale suplimentare pentru continuarea coborârii. Totuși, metoda poate fi utilă în cazul în care pe parcursul rapelului trebuie trecut un nod (de exemplu, în cazul unei retrageri forțate în care ești nevoit să legi corzile între ele pentru a face un rapel mai lung pana la bază, abandonându-le apoi în perete).


TOP

Coborârea în rapel

Măsuri de siguranță

Rapelul este o operațiune periculoasă, în timpul căreia depinzi cu totul de integritatea ancorei pe care ai montat-o, iar atunci când intervin oboseala de la sfârșitul traseului, întunericul, ploaia sau posibilitatea căderilor de pietre de deasupra, riscurile asumate cresc exponențial. Din aceasta cauză, coborârea trebuie să fie planificată cu grijă, luând în considerare toți factorii care pot afecta siguranța echipei.

Coborarea in rapel

Coborârea în rapel a echipei de coardă

Dacă ești primul cățărător care coboară, va trebui să ai asupra ta echipamentul necesar pentru construirea unei regrupări la capătul rapelului. Pentru amplasarea ancorelor de rapel este de preferat să te orientezi către locurile în care ai regrupat la urcarea traseului, despre care știi deja că oferă poziții comode și posibilități de montare a protecțiilor.

Odată ajuns în locul de regrupare, vei construi o ancoră solidă pentru rapel din minimum două protecții egalizate, la care vei adăuga niște protecții suplimentare, astfel încât ancora de regrupare rezultată să fie capabilă să susțină întreaga echipă de coardă. Cat timp ești încă pe corzile de rapel, autoasigura-te cu lonja de pe ham în ancora pe care ai montat-o și verifică rezistența și stabilitatea acesteia încărcând-o prin câteva sărituri ușoare, apoi eliberează corzile și verifică dacă acestea pot fi recuperate cu ușurință.

Pentru următorul rapel, ancora se va configura astfel încât protecțiile suplimentare să nu fie tensionate (acestea vor prelua încărcările doar în cazul în care ancora de rapel ar ceda), iar cel mai greu dintre cățărători va coborî primul, ducând cu el și echipamentul. Astfel, rezistența ancorei de rapel va fi verificată având protecțiile suplimentare ca rezervă. Dacă nu a apărut nicio problemă, cățărătorul rămas în regrupare demontează protecțiile de rezervă și începe coborârea. Dacă ancora l-a susținut pe "gras" încărcat cu tot echipamentul, nu există niciun motiv pentru ca aceasta să cedeze sub greutatea celui "slab".

Dacă linia traseului este oblică sau surplombată, păstrează capetele corzilor pentru a-l putea ajuta pe următorul care face rapel să ajungă mai ușor la ancoră. De asemenea, ultimul cățărător care coboară va păstra capetele corzilor după ce iese din rapel, astfel încât acestea să nu penduleze într-o poziție din care să nu mai poată fi recuperate.

Pentru a preveni scăparea corzilor, coarda de care se trage va fi filată prin carabiniera sau maillon-ul ancorei pe măsură ce se recuperează și va fi aranjată în regrupare. În acest fel, atunci când se recuperează corzile, rapelul următor va fi deja pregătit. Tot ce mai rămâne de făcut este să strângi fiecare coardă și să o arunci în afară, astfel încât să nu se încurce și să nu se agate de formațiunile stâncii.

În condiții de vânt puternic, corzile de rapel ar putea să ajungă mult în lateral față de linia de coborâre, iar dacă se agață, ar putea fi foarte greu să le recuperezi. În acest caz, unul dintre cățărători poate să-l coboare pe celalalt până la următoarea ancoră, apoi să coboare în rapel în timp ce coechipierul lui ține capetele corzilor, astfel încât acestea să nu fie luate de vânt.

Rapelul pe coardă simplă

Recuperarea corzii simple de rapel

Dacă retragerea din traseu trebuie făcută prin rapeluri lungi, dar din diferite motive preferi să urci asigurat cu o coardă simplă, poți folosi o cordelină ceva mai lungă decât coarda (adică cel puțin lungimea corzii plus alungirea acesteia sub greutatea celui care coboară) cu ajutorul căreia vei putea dubla lungimea rapelurilor. Este de preferat ca această cordelină să fie statică, astfel încât să nu se alungească prea mult sub sarcină (pe piață există cordeline proiectate special pentru aceasta utilizare).

Pentru aceasta, ancora de rapel trebuie să fie echipată cu o za rapidă (maillon) prin care vei trece un capăt al corzii, apoi faci o buclă cu un nod opt pe care o prinzi cu o carabinieră cu siguranță înapoi pe coardă. Practic, coarda va fi ancorată prin blocarea acestui nod în maillon (nodul va fi prea mare ca să treacă prin acesta) și va fi asigurată cu ajutorul carabinierei.

De bucla înnodată la capătul corzii vei lega un capăt al cordelinei, iar celalalt capăt îl vei lega undeva pe ham, astfel încât să nu îl scapi în timpul coborârii. Rapelul se va face pe coarda simplă, apoi aceasta se recuperează trăgând de cordelină.

Din cauză că nodul și carabiniera care trebuie trase jos cu ajutorul cordelinei sunt destul de voluminoase, este posibil ca acestea să se înțepenească în fisuri sau pe muchiile orizontale, făcând recuperarea corzii foarte dificilă, dacă nu imposibilă. De asemenea, nodul ar putea să agațe pietre instabile, pe care să le disloce. Din aceasta cauză, metoda trebuie să fie folosită cu precauție.

Metoda de rapel pe coardă simplă descrisă mai sus poate fi folosită și în cazul în care una dintre corzi a fost deteriorată pe parcursul ascensiunii și nu mai inspiră încredere. În acest caz, poți să cobori pe coarda ramasă intactă și să recuperezi rapelul cu ajutorul celeilalte corzi.


TOP

Retragerea forțată din traseu

În cățărarea tradițională, capul de coardă este pus adesea în situația de a alege între mai multe variante ale traseului, iar unele dintre opțiuni pot fi înșelătoare: o fisură lungă și cu forme și dimensiuni ideale pentru cățărare și pentru montarea protecțiilor se poate "înfunda" pe o față fără prize, diedrul "perfect" spre care te-ai îndreptat nu avea o fisură care să primească protecții așa cum credeai, iar fețele netede ale acestuia ar face cățărarea mult prea dificilă și lista poate continua...

În aceste cazuri nu prea ai de ales: trebuie să cobori înapoi în punctul în care ai făcut alegerea variantei respective și să găsești o altă linie pe care să continui cățărarea sau, dacă nu ai alte opțiuni, să te retragi din traseu.


Pentru a te întoarce, soluția cea mai evidentă și mai simplă este să încerci să te descațeri, recuperând protecțiile montate pe măsură ce cobori. Astfel, vei risca exact aceleași înălțimi de cădere cu care te-ai confruntat la urcare, dar nu va trebui să lași echipament în urmă.

În cățărarea tradițională, descățărarea este o tehnică foarte utilă, pe care este bine să o incluzi în programul tău de antrenament, pentru a o putea folosi în mod eficient atunci când este nevoie.

Dacă nu reușești să te descațeri liber, poți încerca să cobori prin metode de cățărare artificială. Pentru aceasta trebuie să improvizezi două scărițe din anouri de chingă și să montezi protecții intermediare (dacă fisura permite acest lucru) pe care le recuperezi din urmă, pe măsură ce cobori.

Într-o situație extremă, în care consideri ca stilul ascensiunii nu mai are importanță (de exemplu iminența unei furtuni, apropierea nopții etc.), ai putea folosi cățărarea artificială și pentru a forța depășirea pasajului pe care n-ai reușit să-l treci prin cățărare liberă, dacă bănuiești că după acesta există posibilități pentru continuarea traseului.


Uneori, coborârea unui pasaj cu asigurări rare, pe care te-ai cățărat cu greu, ți se poate părea imposibilă. În acest caz, va trebui să sacrifici câteva dintre protecțiile pe care le mai ai pe ham pentru a amenaja o ancoră din care să cobori. Nu te zgârci la echipament, siguranța ta și a echipei de coardă este mai importantă decât prețul protecțiilor respective. În plus, este posibil ca după ce găsești o altă variantă de traseu, secundul să poată recupera "pierderea" pendulând spre zona respectivă. De asemenea, ai putea să demontezi protecțiile abandonate atunci când cobori în rapel, la terminarea traseului.

După ce treci coarda prin punctul principal al ancorei pentru coborâre, secundul poate să te coboare "salam", iar pe parcursul coborârii poți recupera protecțiile montate pe lungimea respectiva. Trebuie menționat aici că pe măsură ce cobori recuperând protecțiile, lungimea de cădere potențială în cazul cedării ancorei crește foarte mult.

Pentru a micșora riscul, este indicat să te asiguri cu un nod Prusik montat pe coarda care urca spre ancoră (cea pe care te filează secundul) și prins cu o carabinieră cu siguranță de brida de asigurare a hamului, iar pe măsură ce cobori, vei trage în jos acest nod cu o mână. În cazul cedării ancorei, nodul Prusik se va bloca pe coardă, iar în acest fel vei cădea doar dublul înălțimii până la asigurarea de sub tine (în speranța că bucla din cordelină cu care ai făcut nodul de autoasigurare rezistă...).

Totuși, atunci când ești coborât de către secund, solicitările asupra ancorei sunt mai mari datorita efectului de scripete, așa că s-ar putea să consideri că o coborâre în rapel este mai puțin riscantă.

În acest caz, înainte de a începe coborârea, trebuie să te asiguri că rapelul te duce acolo unde vrei să ajungi, pentru că în multe cazuri, dacă peretele este surplombat sau dacă linia traseului este oblică, s-ar putea să nu mai ai posibilitatea să pendulezi înapoi spre linia traseului. În această situație, secundul trebuie să păstreze un capăt al corzii, astfel încât să te poată dirija spre locul dorit. În caz contrar, chiar dacă reușești să pendulezi, ar putea fi dificil, dacă nu chiar imposibil, să trimiți coarda înapoi în regrupare pentru ca secundul să preia din nou asigurarea.

Când ajungi în locul din care poți găsi o altă continuare a traseului, trebuie să montezi o ancoră pentru autoasigurare formată din două sau trei protecții solide și egalizate, apoi recuperezi coarda de rapel, te legi din nou la capătul corzii, iar secundul recuperează surplusul de coardă și începe din nou să te asigure.


Dacă ai nevoie să cobori o distanță mai mică și în regrupare a mai rămas suficientă coardă, poți aplica o metodă mai puțin riscantă:

Această soluție se simplifică mult dacă ai două corzi de asigurare: poți să faci rapel sau să te auto-filezi pe una dintre corzi, în timp ce secundul te asigură pe cealaltă coardă. Dacă lungimea corzii nu este suficientă, în timpul coborârii te poți opri să montezi o altă ancoră in care te autoasiguri, apoi recuperezi coarda de rapel și o treci prin carabiniera noii ancore, după care continui în același fel.


În anumite situații, în care continuarea cățărării ar implica asumarea unor riscuri nejustificate, poți fi pus în situația să iei decizia retragerii din traseu înainte de terminarea lui.

În asemenea cazuri, este bine să renunți la momentul potrivit, cât timp echipa mai poate încă să coboare în siguranță: