Manual de cățărare tradițională curată

Coborârea din traseu

Cuprinsul capitolului

În  alpinism se spune că atunci când ai atins vârful muntelui, ai ajuns abia la jumătatea traseului. Această afirmație este adesea adevărată și în cățărarea tradițională sau de aventură, pentru că de multe ori, ascensiunea unui traseu se poate considera terminată doar atunci când ai ajuns cu bine înapoi la baza lui.

Pentru coborârea din traseele mai frecventate, este posibil să existe ancore de rapel echipate cu protecții fixe (pe care trebuie să le verifici temeinic), anumite zone pot avea retrageri amenajate care deservesc mai multe trasee din peretele respectiv, iar uneori poți să mergi "pe sus" până găsești o potecă de coborâre sau o variantă mai comodă de rapel, de exemplu pe un versant pe care sunt copaci pe care i-ai putea folosi ca ancore.

De multe ori însă, va trebui să cobori prin rapeluri succesive pe linia traseului pe care tocmai l-ai urcat (sau din care te retragi din diferite motive), iar pentru aceasta vei avea nevoie să-ți construiești propriile ancore de rapel pe parcursul coborârii.

Înainte de a te angaja într-un traseu de cățărare, informează-te în privința posibilităților de coborâre pe care le ai la terminarea ascensiunii și a variantelor pentru o eventuală retragere forțată din traseu și pregătește-te în consecință!


Ancorele pentru rapel

Construirea ancorelor de rapel

Conform definiției deja enunțate în capitolul "Amenajarea regrupărilor", ancora este un ansamblu de protecții montate și legate împreună prin diferite metode, astfel încât să ofere un punct comun de asigurare. În cazul ancorei de rapel, acest punct se folosește pentru montarea corzilor pentru coborâre.

Ancorele de rapel trebuie să respecte aceleași condiții ca ancorele de regrupare, cu care se aseamănă destul de mult: protecții solide, redundanță sistemică și distribuirea încărcărilor între protecțiile primare, fără să existe posibilități de deplasare a punctului de rapel în cazul cedării unor componente (aceste principii sunt explicate pe larg în capitolul despre regrupări).

Totuși, forțele pe care trebuie să le suporte ancora de rapel (greutatea cățărătorului și a echipamentului, la care se adaugă unele solicitări dinamice de mică intensitate care pot apărea în timpul coborârii) sunt mult mai reduse decât cele care pot acționa asupra ancorelor de regrupare, care trebuie să suporte forțele dinamice produse prin oprirea căderii capului de coardă.

Prin urmare, condiția de redundanță a protecțiilor primare pentru ancorele de rapel poate fi îndeplinită adesea doar cu două protecții solide (de obicei încerci să folosești nuci medii-mari, care sunt mai ieftine și sunt suficient de rezistente), dar la fel de bine poți folosi ca ancoră de rapel o singură protecție naturală, dacă apreciezi că rezistența acesteia este dincolo de orice îndoială (un copac cu diametru suficient și cu rădăcini puternice, o clepsidră de dimensiuni mari etc.). Totuși, dacă ancora nu îți inspiră suficientă încredere, trebuie să o întărești cu protecții suplimentare până când consideri că este 100 % sigură.

Pe de altă parte, redundanța buclelor folosite pentru legarea protecțiilor ancorei de rapel este o condiție la fel de strictă ca și pentru ancorele de regrupare, chiar dacă solicitările nu sunt la fel de mari: punctul de rapel trebuie să fie configurat astfel încât siguranța echipei să nu depindă niciodată de un singur fir de cordelină sau de chingă.

De cele mai multe ori, forțele care acționează asupra ancorei sunt orientate direct în jos, gravitațional, deci încărcările pot fi pre-distribuite pentru această direcție (așa-zisa "egalizare" statică), ceea ce micșorează și posibilitatea de extensie în cazul cedării uneia dintre protecții. Totuși, dacă în timpul coborârii va trebui să pendulezi mult în lateral pentru a ajunge la următoarea ancoră de rapel, pentru a preveni transferarea întregii încărcări doar pe una dintre protecții, ai putea recurge și la distribuirea dinamică a încărcărilor folosind un X glisant. În acest caz, vei reduce extensia potențială prin noduri de limitare, care asigură și redundanța buclei folosite (metoda este descrisă în capitolul despre regrupări).

De asemenea, pentru a evita multiplicarea forțelor care acționează asupra componentelor ancorei, trebuie să ai grijă ca protecțiile să fie suficient de apropiate sau ca buclele folosite să fie suficient de lungi, astfel încât unghiul dintre brațele ancorei să fie cât mai mic.

Materialele necesare

Pentru construirea ancorelor de rapel se pot folosi următoarele materiale:

Pentru limitarea impactului vizual, este de preferat ca materialele lăsate în componența ancorelor de rapel să aibă culori neutre, cât mai apropiate de cele ale stâncii.

Nod pescaresc dublu Nod pentru chingaZale rapide (maillons)
Nodul pescăresc dublu pentru legarea buclelor de cordelină, nodul pentru chingă și zale rapide (maillons)

Pentru tăierea chingilor și a cordelinei pentru a forma bucle de lungimea necesară pentru ancorele de rapel trebuie să fii echipat cu un cuțit. Pe piață exista modele specializate de asemenea cuțite (de exemplu Spatha, produs de Petzl sau extractorul de nuci Shark de la Trango, care este prevăzut cu o lamă zimțată rabatabilă), dar în principiu, poți folosi orice briceag care poate fi prins pe ham cu o carabinieră și care poate fi asigurat astfel încât să nu se deschidă accidental. Acest cuțit poate fi folosit și pentru tăierea buclelor vechi găsite pe traseu sau în ancorele de rapel.

Folosirea protecțiilor naturale

Atunci când trebuie să-ți amenajezi propriile ancore de rapel, este de preferat să încerci să folosești elemente naturale (copaci, pietre încastrate, colți de stâncă sau clepsidre), pentru a lăsa cât mai puțin echipament în perete, pentru că în caz contrar, va trebui să renunți la unele dintre protecțiile tale destul de scumpe, care vor rămâne în componența ancorelor pe care le vei construi pentru fiecare rapel.

Copac folosit ca ancora de rapel

Protecțiile naturale vor fi legate cu bucle din chingă sau cordelină, care la nevoie vor fi echipate cu o za rapidă (maillon) sau cu o carabinieră pentru recuperarea mai ușoară a corzii de rapel (mai ales atunci când cordelina este udă, caz în care frecările devin foarte mari).

Trebuie să ai grijă ca bucla ancorei de rapel să nu se frece de muchii ascuțite care ar putea să o taie, iar dacă folosești o carabinieră, trebuie să te asiguri că aceasta nu este solicitată în poziții periculoase (încărcări triaxiale, coarda peste clapetă, pârghie peste muchii etc.).

Atunci când pentru ancorarea rapelului folosești copaci, trebuie ca bucla pe care o lași în urmă să fie suficient de largă, pentru că materialele folosite se degradează lent, iar creșterea copacului ar putea să fie afectată de o buclă prea strânsă.

Redundanța ancorei se asigură fie legând două bucle separate, fie trecând o buclă mai lungă pe după protecția naturală și făcând un nod simplu pe capetele acesteia puse împreună, pentru a obține două "urechi" în care vei fixa maillon-ul sau carabiniera (imaginea alăturată).

Ancora veche de rapel

În timpul coborârii, este posibil să găsești ancore de rapel montate de alte echipe care au coborât pe aceeași linie înaintea ta. Aceste ancore trebuie să fie tratate cu suspiciune, pentru că nu știi ce fel de materiale au fost folosite, de cât timp sunt acolo sau cât de solide mai sunt.

Faptul că ancorele existente au rezistat la coborârea unei alte echipe nu reprezintă o garanție că vei putea să le folosești în siguranță.

Dacă iei decizia să folosești asemenea ancore, verifică atent protecțiile din componența lor și înlocuiește chingile sau cordelinele cu altele noi.

În fotografie este una dintre ancorele de rapel folosite pentru coborârea din traseele din Vulcanic Tower, Wadi Rum, Iordania. În jurul celor două coloane din gresie cu aspect fragil, echipele anterioare au legat un mănunchi de bucle din cordelină. Ajuns aici, ai de luat o decizie dificilă: faci rapel din ancora pe care au folosit-o și ceilalți sau cauți o altă posibilitate de coborâre?


TOP

Montarea rapelului

Amplasamentul ancorelor de rapel

Atunci când vrei să construiești o ancoră pentru rapel, trebuie să cauți o poziție în care să existe protecții naturale solide (copaci, clepsidre, colți de stâncă etc.) sau suficiente posibilități pentru montarea protecțiilor mobile (fisuri în rocă sănătoasă, cu deschideri și orientări adecvate) și care să ofere spațiu pentru regruparea întregii echipe de coardă.

De asemenea, amplasamentul ancorei de rapel trebuie să permită recuperarea cu ușurință a corzilor. Pentru aceasta, trebuie să eviți zonele în care corzile s-ar putea freca de stâncă sau s-ar putea înțepeni în fisuri, în pamântul de pe brâne sau în vegetația de pe traseu. Dacă totuși sub ancoră se află un prag care poate induce frecări mari sau care ar putea împiedica trecerea nodului de legare a celor două corzi, este de preferat ca bucla de egalizare a ancorei să fie prelungită astfel încât punctul de rapel prin care sunt trecute corzile să fie poziționat sub acest obstacol, pentru a facilita recuperarea rapelului.

O altă condiție care trebuie respectată este siguranța amplasamentului: asigură-te că în zona respectivă nu există muchii ascuțite care ar putea să taie corzile, porțiuni friabile, din care s-ar putea disloca bolovani în timpul coborârii sau atunci când se recuperează rapelul sau alte pericole de acest fel.

Montarea corzilor în punctul de rapel

Atunci când folosești o coardă simplă, aceasta trebuie să fie trecută prin punctul de rapel astfel încât mijlocul ei să se afle în dreptul ancorei. Pentru a ușura montarea rapelului, cele mai multe corzi au jumătatea marcată cu o cerneală specială de culoare diferită sau printr-o schimbare vizibilă de model sau de culoare în țesătura tecii. În cazul în care coarda folosită nu are marcaj median, unul dintre capetele corzii se trece prin punctul de rapel, apoi ambele fire se filează împreună începând de la capete, până când mijlocul corzii ajunge la ancoră.

Dacă pentru rapel sunt necesare două corzi, va trebui să le legi între ele cu unul dintre nodurile arătate mai jos, iar nodul va fi poziționat în apropierea punctului de rapel.

După ce ai trecut corzile prin punctul de rapel, trebuie să faci nodurile de siguranță de la cele două capete, apoi cele două fire se strâng separat ("fluture", nu colac!) și se se aruncă pe rând în afară. Pentru a evita încurcarea corzilor sau agățarea lor de relieful stâncii, trebuie să țintești o zonă lipsită de obstacole și să ții seama de direcția și de intensitatea vântului, iar pentru a preveni întâmplările neplăcute, în prelabil trebuie să strigi "coardă!" pentru a-i avertiza pe cei care s-ar putea afla dedesupt că urmează să arunci corzile.

Pentru a evita accidentele și incidentele care ar putea perturba coborârea, atunci când pregătești un rapel trebuie să respecți următoarele recomandări:

Noduri pentru legarea corzilor

La noi, unul dintre nodurile folosite frecvent este nodul dublu pescăresc, care era recomandat în puținele cărți românești despre cățărare sub numele "nodul pentru înnădirea corzilor". Totuși, acest nod (imaginea din stânga) de desface relativ greu după ce a fost tensionat și se poate agăța de diferite obstacole (muchiile stâncii, fisuri, vegetație etc.) împiedicând recuperarea corzilor.

Nodul pescaresc dubluNodul opt si nodul EDK

Aceleași dezavantaje apar și la nodul opt prin urmărire (numărul 1 din imaginea din dreapta), dar unii cățărători folosesc frecvent acest nod, probabil pentru că le inspiră mai multa încredere datorită asemănării lui cu familiarul nod de legare în coardă. Pentru legarea corzilor în acest fel, se face un nod opt pe una dintre corzi, iar acesta se urmărește în sens invers cu capătul celeilalte corzi.

EDK aluneca peste muchii

"Nodul simplu plat" (nodul 2 din imaginea din dreapta) rezolvă problema blocării corzilor în diferite formațiuni ale stâncii datorită formei lui asimetrice , care îi permite să alunece peste acestea (motiv pentru care este numit "plat" - imaginea alăturată). Pentru legarea în acest fel a corzilor de rapel, se alătură cele două capete și se face un nod simplu pe ambele fire.

Acest nod are însă o altă problemă: peste o anumita sarcină, care depinde de felul în care este făcut și tensionat nodul și de proprietățile corzilor (diametre, caracteristici dinamice, umiditate etc.), nodul începe să se ruleze spre capetele corzilor putând ajunge să se desfacă. Dealtfel, datorită acestei presupuse tendințe de a se desface sub sarcină, americanii numesc acest nod E.D.K. - European Death Knot (nodul mortal european).

Totuși, singurul lucru înspăimântător la acest nod este numele, pentru că încărcările de la care începe să se producă rularea nodului sunt mult mai mari decât cele întâlnite la rapel (conform încercărilor la tracțiune pe noduri EDK făcute de Tom Moyer), iar acest nod este foarte util pentru cazurile în care obstacolele de pe traseul corzilor ar putea împiedica recuperarea corzilor (eu folosesc acest nod de peste douăzeci de ani și nu am avut niciodată probleme).

În cazul legării corzilor de rapel cu "nodul plat" (EDK), trebuie luate măsuri suplimentare de precauție: corzile folosite trebuie să fie uscate, să aibă diametre și proprietăți similare, nodul trebuie să fie foarte bine strâns, cu firele paralele (neîncrucișate), iar capetele libere trebuie să aibă minimum 30 cm.

De asemenea, acest nod se va folosi doar pentru legarea corzilor de rapel, nu și pentru legarea unei bucle de coardă sau cordelină sau în celelalte cazuri în care ar putea fi necesară înnădirea corzilor (coborârea unui accidentat, prelungirea unei corzi fixe de rapel etc.), în care este indicat să se folosească un nod care oferă o marjă de siguranță ceva mai mare.


Folosirea unui nod opt în locul celui simplu este extrem de periculoasă! Deși acest nod poate părea mai sigur, datorită asemănării lui cu nodul de legare în coardă, testele de laborator au arătat că nodul opt se "rostogolește" mai ușor pe corzi, la o încărcare mult mai mică decât cea din cazul nodului simplu.


TOP

Asigurarea și autoasigurarea cățărătorilor

Autoasigurarea pe parcursul coborârii

În toate cazurile în care coborârea se face prin rapel, este necesar să folosești o autoasigurare care să prevină pierderea controlului asupra corzilor în cazul în care corzile alunecă prea repede prin dispozitivul de rapel, dacă îți pierzi cunoștința ca urmare a unei lovituri sau în alte situații similare și care să-ți permită să te oprești în siguranță și să-ți eliberezi mâinile pentru demontarea protecțiilor din traseu sau pentru montarea ancorei pentru rapelul următor.

În acest scop, se folosește o buclă din cordelină din Nylon de 5-6 mm înnodată cu nodul dublu pescăresc, cu care se face în jurul corzilor de rapel unul dintre nodurile autoblocante descrise mai jos, iar celalalt capăt al buclei se conectează pe ham cu o carabinieră cu siguranță.

Nodul Prusik Nodul Machard (Klemheist)

Prinderea dispozitivului de rapel de brida de asigurare de pe ham se poate face în două feluri:

Indiferent de metoda folosită, nodul autoblocant trebuie să fie poziționat pe corzile de sub dispozitivul de rapel (capetele pe care se realizează frânarea) la o distanță suficientă de acesta, astfel încât să nu-l atingă (caz în dispozitivul ar putea debloca nodul, iar eficiența lui ar fi nulă).

Coborarea in rapel

În configurația din fotografie, nodul autoblocant (1) este prins de bucla pentru picior a hamului de pe partea mâinii care frânează coborârea, astfel încât să se afle la o distanță sigură față de dispozitivul de rapel, a carui carabinieră este prinsă direct pe bucla de asigurare.

Unii cățărători trec carabiniera dispozitivului de rapel prin cele două puncte de legare în coardă aflate pe centură și pe brida dintre buclele pentru picioare.

Această metodă este periculoasă, pantru că solicitările triaxiale sau peste clapetă care pot aparea pot provoca cedarea carabinierei sub încărcări mult mai mici decât cele normate. Bucla de asigurare a hamului are o rezistență minimă garantată de 15 kN. Folosește-o cu încredere!

Pentru controlul mai ferm al corzilor și pentru evitarea arsurilor pe care le-ar putea produce acestea în timpul coborârii (mai ales in cazul corzilor noi sau foarte subțiri), este indicat să porți mănuși pentru rapel (2). (Acestea sunt utile și pentru asigurarea coechipierului pe parcursul ascensiunii).

Autoasigurarea în regrupări

În mod evident, cățărătorii nu mai au posibilitatea să se autoasigure cu ajutorul corzilor în regrupările de pe parcursul coborârii. Prin urmare, înainte de a începe coborârea, fiecare cățărător își va prinde de ham o lonjă prevăzută cu o carabinieră cu siguranță, care va fi folosită pentru autoasigurarea în ancorele de rapel.

Lonja de autoasigurare poate fi o piesă de echipament fabricată special în acest scop (de exemplu cele din coardă dinamică produse de firmele Petzl, Beal sau Simond), ceea ce ar presupune niște echipament suplimentar, care trebuie cărat în traseu în vederea folosirii la coborâre, dar la fel de bine poate fi improvizată dintr-un anou din chingă sau din cordelină dintre cele pe care le-ai folosit in timpul ascensiunii, cum este anoul alb-albastru (3) din fotografia de mai sus, care a fost prins cu un laț de bucla de asigurare a hamului.

În principiu, lonja improvizată nu reprezintă o problemă, pentru că autoasigurarea respectivă nu este folosită decât pentru poziționarea cățărătorului în regrupare, fiind încărcată doar static, cu greutatea acestuia. 

Atunci când ești autoasigurat cu o lonjă (mai ales dacă aceasta este un anou care nu are capacitate de amortizare dinamică a forțelor), trebuie să rămai sub punctul de asigurare al ancorei de regrupare, cu lonja tensionată. În caz contrar, o cădere în lonja respectivă ar genera forțe foarte mari, care ar putea să-ți produca leziuni grave și să pericliteze întregul sistem de asigurare. Mai multe informații pe aceasta temă poți găsi în articolul și filmul de pe site-ul DMM


TOP


Coborârea în rapel a echipei de coardă

Să presupunem că întreaga echipă de coardă este regrupată în ancora din care începe coborârea, corzile sunt montate, iar cățărătorii sunt echipați cu tot ce au nevoie pentru rapel.

Când îți vine rândul, îți montezi pe corzi dispozitivul de rapel și nodul autoblocant pentru autoasigurare și cât timp mai ești încă asigurat cu lonja în ancora de rapel, îți transferi greutatea pe acestea, pentru a verifica dacă sistemul este montat corect. Dacă totul este în regulă, îți desfaci autoasigurarea din ancoră și începi coborârea.

Dacă ești primul cățărător care coboară, va trebui să ai asupra ta echipamentul necesar pentru construirea unei regrupări la capătul rapelului. Pentru amplasarea ancorelor de rapel este de preferat să te orientezi către locurile în care ai regrupat la urcarea traseului, despre care știi deja că oferă poziții comode și posibilități de montare a protecțiilor, dar ancorele pot fi construite în orice alt amplasament convenabil care îndeplinește condițiile necesare.

Odată ajuns în locul de regrupare, vei construi o ancoră solidă pentru rapel din minimum două protecții egalizate, la care vei adăuga niște protecții suplimentare, pentru redundanță. Ancora va fi configurată în așa fel încât protecțiile suplimentare să nu fie tensionate, rolul acestora fiind să preia încărcările doar în cazul în care ancora de rapel ar ceda.

Cât timp ești încă pe corzile de rapel, autoasigură-te cu lonja de pe ham în ancora pe care ai montat-o și verifică-i rezistența și stabilitatea încărcând-o prin câteva sărituri ușoare. Dacă totul este în regulă, eliberează corzile și verifică dacă acestea pot fi recuperate cu ușurință, apoi anunță-l pe următorul membru al echipei că poate începe coborârea.

Pentru următorul rapel, cel mai greu dintre cățărători va coborî primul, ducând cu el și grosul echipamentului. Procedând astfel, rezistența ancorei de rapel va fi verificată având protecțiile suplimentare ca rezervă. Dacă nu a apărut nicio problemă, ultimul cățărător rămas în regrupare demontează protecțiile de rezervă și începe coborârea. Dacă ancora l-a susținut pe "gras" încărcat cu tot echipamentul, nu există niciun motiv pentru ca aceasta să cedeze sub greutatea celui "slab".

Recuperarea corzilor se va face tragând în mod constant și cu viteză moderată de firul pe care se află nodul de înnadire a corzilor (sau în cazul unei corzi simple, de firul aflat pe partea pe care sunt mai puține obstacole de care să se poată agăța coarda), astfel încât firul liber - cel care "curge" prin ancora de rapel - să nu se încurce sau să se rasucească în jurul celui de care se trage.

Pentru a preveni scăparea corzilor, coarda de care se trage va fi filată prin carabiniera sau maillon-ul ancorei pe măsură ce se recuperează și va fi aranjată în regrupare, astfel încât rapelul următor să fie deja pregătit. Atunci când mijlocul corzii (sau nodul de legare a corzilor) ajunge în regrupare, coarda se asigură provizoriu în ancora de regupare cu un nod cabestan până la finalizarea montării rapelului (amintește-ți să desfaci acest nod înainte de a continua coborârea!).

Tot ce mai rămâne de făcut este să strângi fiecare coardă, să-i faci un nod la capăt și să o arunci în afară, astfel încât să nu se încurce și să nu se agațe de formațiunile stâncii. (Nu uita să-i alertezi pe cei care s-ar putea afla dedesupt că urmează să arunci corzile!)

Măsuri de siguranță privind manevrarea corzilor de rapel

Rapelul pe coardă simplă

Recuperarea corzii simple de rapel

Dacă retragerea din traseu trebuie făcută prin rapeluri lungi, dar din diferite motive preferi să urci asigurat cu o coardă simplă, poți folosi o cordelină ceva mai lungă decât coarda (adică cel puțin lungimea corzii plus alungirea acesteia sub greutatea celui care coboară) cu ajutorul căreia vei putea dubla lungimea rapelurilor. Este de preferat ca această cordelină să fie statică, astfel încât să nu se alungească prea mult sub sarcină (pe piață există cordeline fabricate special pentru aceasta utilizare).

Pentru aceasta, ancora de rapel trebuie să fie echipată cu o za rapidă (maillon) prin care vei trece un capăt al corzii, apoi faci o buclă cu un nod opt pe care o prinzi cu o carabinieră cu siguranță înapoi pe coardă. Practic, coarda va fi ancorată prin blocarea acestui nod în maillon (nodul va fi prea mare ca să treacă prin acesta) și va fi asigurată cu ajutorul carabinierei.

De bucla înnodată la capătul corzii vei lega un capăt al cordelinei, iar celalalt capăt îl vei lega undeva pe ham, astfel încât să nu îl scapi în timpul coborârii. Rapelul se va face pe coarda simplă, apoi aceasta se recuperează trăgând de cordelină.

Din cauză că nodul și carabiniera care trebuie trase jos cu ajutorul cordelinei sunt destul de voluminoase, este posibil ca acestea să se înțepenească în fisuri sau pe muchiile orizontale, făcând recuperarea corzii foarte dificilă, dacă nu imposibilă. De asemenea, nodul ar putea să agațe pietre instabile, pe care să le disloce. Din aceasta cauză, metoda trebuie să fie folosită cu precauție.

Metoda de rapel pe coardă simplă descrisă mai sus poate fi folosită și în cazul în care una dintre corzi a fost deteriorată pe parcursul ascensiunii și nu mai inspiră încredere. În acest caz, poți să cobori pe coarda ramasă intactă și să recuperezi rapelul cu ajutorul celeilalte corzi.


TOP

Retragerea forțată din traseu

În cățărarea tradițională, capul de coardă este pus adesea în situația de a alege între mai multe variante ale traseului, iar unele dintre opțiuni pot fi înșelătoare: o fisură lungă și cu forme și dimensiuni ideale pentru cățărare și pentru montarea protecțiilor se poate "înfunda" pe o față fără prize, diedrul "perfect" spre care te-ai îndreptat nu avea o fisură care să primească protecții așa cum credeai, iar fețele netede ale acestuia ar face cățărarea mult prea dificilă și lista poate continua...

În aceste cazuri nu prea ai de ales: trebuie să cobori înapoi în punctul în care ai făcut alegerea variantei respective și să găsești o altă linie pe care să continui cățărarea sau, dacă nu ai alte opțiuni, să te retragi din traseu.


Pentru a te întoarce, soluția cea mai evidentă și mai simplă este să încerci să te descațeri, recuperând protecțiile montate pe măsură ce cobori. Astfel, vei risca exact aceleași înălțimi de cădere cu care te-ai confruntat la urcare, dar nu va trebui să lași echipament în urmă.

În cățărarea tradițională, descățărarea este o tehnică foarte utilă, pe care este bine să o incluzi în programul tău de antrenament, pentru a o putea folosi în mod eficient atunci când este nevoie.

Dacă nu reușești să te descațeri liber, poți încerca să cobori prin metode de cățărare artificială. Pentru aceasta trebuie să improvizezi două scărițe din anouri de chingă și să montezi protecții intermediare (dacă fisura permite acest lucru) pe care le recuperezi din urmă, pe măsură ce cobori.

Într-o situație extremă, în care consideri că stilul ascensiunii nu mai are importanță (de exemplu iminența unei furtuni, apropierea nopții etc.), ai putea folosi cățărarea artificială și pentru a forța depășirea pasajului pe care n-ai reușit să-l treci prin cățărare liberă, dacă ești convins că după acesta există posibilități pentru continuarea traseului.


Uneori, coborârea unui pasaj cu asigurări rare, pe care te-ai cățărat cu greu, ți se poate părea imposibilă. În acest caz, va trebui să sacrifici câteva dintre protecțiile pe care le mai ai pe ham pentru a amenaja o ancoră din care să cobori. Nu te zgârci la echipament, siguranța ta și a echipei de coardă este mai importantă decât prețul protecțiilor respective. În plus, este posibil ca după ce găsești o altă variantă de traseu, secundul să poată recupera "pierderea" pendulând spre zona respectivă. De asemenea, ai putea să demontezi protecțiile abandonate atunci când cobori în rapel, la terminarea traseului.

După ce treci coarda prin punctul principal al ancorei construite, secundul poate începe să te coboare, iar pe parcurs poți recupera protecțiile montate pe lungimea respectiva. Trebuie menționat aici că pe măsură ce cobori recuperând protecțiile, lungimea de cădere potențială în cazul cedării ancorei crește foarte mult.

Pentru a micșora riscul, este indicat să te asiguri pe coarda care urcă spre ancoră (cea pe care te filează secundul) cu un nod Prusik prins cu o carabinieră cu siguranță de brida de asigurare a hamului, iar pe măsură ce cobori, vei trage în jos acest nod cu o mână. În cazul cedării ancorei, nodul Prusik se va bloca pe coardă, iar în acest fel vei cădea doar dublul înălțimii până la asigurarea de sub tine (în speranța că bucla din cordelină cu care ai făcut nodul de autoasigurare rezistă...).

Totuși, atunci când ești filat de către secund nu poți controla la fel de bine viteza de coborâre și poziția eventualelor opriri de pe parcurs, iar solicitările asupra ancorei sunt mai mari datorită efectului de scripete, așa că uneori s-ar putea să consideri că o coborâre în rapel este mai puțin riscantă și îți oferă mai mult control.

În acest caz, înainte de a începe coborârea, trebuie să te asiguri că rapelul te duce acolo unde vrei să ajungi, pentru că în multe cazuri, dacă peretele este surplombat sau dacă linia traseului este oblică, s-ar putea să nu mai ai posibilitatea să pendulezi înapoi spre linia traseului. În această situație, secundul trebuie să păstreze un capăt al corzii, astfel încât să te poată dirija spre locul dorit. În caz contrar, chiar dacă reușești să pendulezi, ar putea fi dificil, dacă nu chiar imposibil, să trimiți coarda înapoi în regrupare pentru ca secundul să preia din nou asigurarea.

Când ajungi în locul din care poți găsi o altă continuare a traseului, trebuie să montezi o ancoră pentru autoasigurare formată din două sau trei protecții solide și egalizate, apoi recuperezi coarda de rapel, te legi din nou la capătul corzii, iar secundul recuperează surplusul de coardă și începe din nou să te asigure.


Dacă ai nevoie să cobori o distanță mai mică și în regrupare a mai rămas suficientă coardă, poți aplica o metodă mai puțin riscantă:

Această soluție se simplifică mult dacă ai două corzi de asigurare: poți să faci rapel sau să te auto-filezi pe una dintre corzi, în timp ce secundul te asigură pe cealaltă coardă. Dacă lungimea corzii nu este suficientă, în timpul coborârii te poți opri să montezi o altă ancoră in care te autoasiguri, apoi recuperezi coarda de rapel și o treci prin carabiniera noii ancore, după care continui în același fel.


În anumite situații, în care continuarea cățărării ar implica asumarea unor riscuri nejustificate, poți fi pus în situația să iei decizia retragerii din traseu înainte de terminarea lui.

În asemenea cazuri, este bine să renunți la momentul potrivit, cât timp echipa mai poate încă să coboare în siguranță: