Coborârea din perete
capitolului
În alpinism se spune că atunci când ai atins vârful muntelui, ai ajuns abia la jumătatea traseului. Această afirmație este valabilă și pentru cățărarea tradițională sau de aventură, pentru că adesea, din cauza problemelor pe care le poate pune coborârea, parcurgerea unui traseu se încheie cu adevărat doar atunci când ai ajuns cu bine înapoi în locul din care ai început ascensiunea.
Este posibil ca unele trasee mai frecventate să aibă ancore de rapel echipate cu protecții fixe (pe care trebuie să le verifici temeinic înainte de folosire!), anumite zone pot avea retrageri amenajate care deservesc mai multe trasee din peretele respectiv, iar uneori poți să mergi „pe sus” până găsești o potecă de coborâre sau o variantă mai comodă de rapel, de exemplu pe un versant pe care sunt copaci pe care i-ai putea folosi ca ancore.
În alte împrejurări însă, va trebui să cobori prin rapeluri succesive pe linia traseului pe care tocmai l-ai urcat (sau din care te retragi din diferite motive), iar pentru aceasta vei avea nevoie să-ți construiești propriile ancore de rapel pe parcursul coborârii.
Înainte de a te angaja într-un traseu de cățărare, informează-te în privința variantelor de coborâre pe care le ai la terminarea ascensiunii și a posibilităților pentru o eventuală retragere forțată din traseu și pregătește-te în consecință!
Ancorele pentru rapel
Construirea ancorelor de rapel
Conform definiției deja enunțate în capitolul despre amenajarea regrupărilor, „ancora este un ansamblu de protecții legate împreună prin diferite metode, în așa fel încât să ofere un punct comun de asigurare”. În cazul ancorei de rapel, prin acest punct (care în continuare este numit punct de rapel) se trec corzile pentru coborâre.
Ancorele de rapel se aseamănă destul de mult cu cele de regrupare și trebuie să respecte aceleași condiții ca acestea: protecții solide, redundanță sistemică și distribuirea încărcărilor între protecțiile primare, fără să existe posibilități de deplasare a punctului de rapel în cazul cedării unor componente. Aceste principii sunt explicate pe larg în capitolul Amenajarea regrupărilor.
Cu toate acestea, forțele pe care trebuie să le suporte ancora de rapel (adică greutatea cățărătorului și a echipamentului, la care se adaugă unele solicitări dinamice de mică intensitate care pot apărea în timpul coborârii) sunt mult mai reduse decât cele care pot acționa asupra ancorelor de regrupare, care trebuie să suporte forțele dinamice produse prin oprirea căderii capului de coardă.
Prin urmare, condiția de redundanță a protecțiilor primare pentru ancorele de rapel poate fi îndeplinită adesea doar cu două protecții solide (de obicei încerci să folosești nuci medii-mari, care sunt mai ieftine și sunt suficient de rezistente), dar la fel de bine poți folosi ca ancoră de rapel o singură protecție naturală, dacă apreciezi că rezistența acesteia este dincolo de orice îndoială: un copac cu diametru suficient și cu rădăcini puternice, o clepsidră de dimensiuni mari etc.
Dacă o ancoră de rapel cu două protecții nu îți inspiră suficientă încredere, trebuie să folosești o altă metodă pe care o consideri adecvată, astfel încât să fii convins că ancora este 100 % sigură!
Pe de altă parte, redundanța buclelor folosite pentru legarea protecțiilor ancorei de rapel este o condiție la fel de strictă ca și pentru ancorele de regrupare, chiar dacă solicitările nu sunt la fel de mari: punctul de rapel trebuie să fie configurat astfel încât siguranța echipei să nu depindă niciodată de un singur fir de cordelină sau de chingă.
De cele mai multe ori, forțele care acționează asupra ancorei sunt orientate direct în jos, deci încărcările pot fi pre-distribuite pentru această direcție (așa-zisa „egalizare” statică), ceea ce elimină și posibilitatea de extensie în cazul cedării uneia dintre protecții.
Dacă în timpul coborârii va trebui să pendulezi mult în lateral pentru a ajunge la următoarea ancoră de rapel, ai putea recurge și la distribuirea dinamică a încărcărilor folosind un X glisant, pentru a preveni transferarea întregii încărcări doar pe una dintre protecții. În acest caz, este de preferat să reduci extensia potențială prin noduri de limitare, care asigură și redundanța buclei folosite (metoda este descrisă în capitolul despre regrupări).
De asemenea, pentru a evita multiplicarea forțelor care acționează asupra componentelor ancorei, trebuie să ai grijă ca protecțiile să fie suficient de apropiate sau ca buclele folosite să fie suficient de lungi, astfel încât unghiul dintre brațele ancorei să fie cât mai mic.
În imagine este un exemplu de ancoră de rapel minimalistă, egalizată static, construită cu două nuci, un anou de 120 cm (în locul căruia se poate folosi o buclă din cordelină) și o za rapidă pentru punctul de rapel. Este de remarcat absența carabinierelor pentru prinderea anoului de protecții, care în acest caz nu sunt strict necesare (testele de laborator arată că prinderea anoului cu un laț direct pe cablul nucii oferă suficientă rezistență, ținând cont că forțele maxime pe care le-ai putea produce în timpul coborârii sunt în jur de 2 kN).
Materialele necesare
Pentru construirea ancorelor de rapel se pot folosi următoarele materiale:
- cordelină din Nylon de 6 sau 7 mm, care are o rezistență minimă de 7.2 kN, respectiv 9.8 kN conform standardelor UIAA-102/EN-564, care va fi legată cu nodul dublu pescăresc (imaginile de mai jos).
- chinga plată sau tubulară din Nylon, pentru care se folosește nodul pentru chingă.
Conform standardelor UIAA-103/EN-565, rezistența chingii este marcată cu dungi longitudinale de culoare contrastantă, fiecare dungă reprezentând o rezistență de 5 kN (de exemplu, trei dungi înseamnă 15 kN) - Pentru a facilita recuperarea corzilor, ancorele de rapel se pot echipa cu zale rapide (maillons) sau cu carabiniere „de sacrificiu”. (Acestea sunt absolut necesare atunci când corzile sunt ude, caz în care frecările devin foarte mari).
Pentru limitarea impactului vizual, este de preferat ca materialele lăsate în componența ancorelor de rapel să aibă culori neutre, cât mai apropiate de cele ale stâncii.
Nodul pescăresc dublu pentru legarea buclelor de cordelină și nodul pentru chingă
Pentru tăierea chingilor și a cordelinei pentru a forma bucle de lungimea necesară pentru ancorele de rapel, vei avea nevoie de un cuțit.
Pe piață există modele specializate de cuțite „pentru cățărare” (în imagine sunt cuțitul Spatha, produs de Petzl și extractorul de nuci Shark de la Trango, care este prevăzut cu o lamă zimțată rabatabilă), dar în principiu, poți folosi orice briceag care poate fi prins pe ham cu o carabinieră și care poate fi asigurat astfel încât să nu se deschidă accidental.
Cuțitul poate fi folosit și pentru tăierea buclelor vechi găsite pe traseu sau în ancorele de rapel construite de alți cățărători.
Folosirea protecțiilor naturale
Pentru a evita să lași în urmă unele dintre prețioasele tale protecții mobile, este de preferat ca pentru amenajarea ancorelor de rapel să încerci să folosești protecții naturale (copaci, pietre încastrate, colți de stâncă sau clepsidre). În prealabil, acestea trebuie să fie verificate temeinic, pentru a te asigura că rezistența și stabilitatea lor sunt adecvate acestui scop.
Protecțiile naturale vor fi legate cu bucle din chingă sau cordelină, care la nevoie vor fi echipate cu o za rapidă (maillon) sau cu o carabinieră pentru micșorarea frecărilor care apar la recuperarea corzii. Redundanța ancorei se asigură fie legând două bucle separate, fie trecând o buclă mai lungă pe după protecția naturală și făcând un nod simplu pe capetele acesteia puse împreună, pentru a obține două „urechi” în care vei prinde zaua rapidă sau carabiniera, ca în exemplele din fotografiile de mai jos.
Trebuie să ai grijă ca bucla ancorei de rapel să nu se frece de muchii ascuțite care ar putea să o taie, iar dacă folosești o carabinieră, trebuie să te asiguri că aceasta nu este solicitată în poziții periculoase (încărcări triaxiale, coarda peste clapetă, pârghie peste muchii etc.). Atunci când pentru ancorarea rapelului folosești copaci, bucla pe care o lași în urmă trebuie să fie suficient de largă, pentru că materialele folosite se degradează lent, iar creșterea copacului ar putea să fie afectată de o buclă prea strânsă.
În timpul coborârii, este posibil să găsești ancore de rapel montate de alte echipe care au coborât pe aceeași linie înaintea ta. Aceste ancore trebuie să fie abordate cu suspiciune, pentru că nu știi ce fel de materiale au fost folosite, de cât timp sunt acolo sau cât de solide mai sunt.
Faptul că acestea au rezistat la coborârea unei alte echipe nu reprezintă o garanție că vei putea să le folosești în siguranță. Dacă iei decizia să folosești asemenea ancore, verifică atent protecțiile din componența lor și înlocuiește chingile sau cordelinele cu altele noi.
Fotografia alăturată este făcută la coborârea dintr-un traseu din Vulcanic Tower, Wadi Rum, Iordania. Mănunchiul de bucle din cordelină legat de echipele anterioare în jurul celor două coloane din gresie cu aspect fragil arată că acestea au fost folosite ca ancoră de rapel.
Într-o asemenea situație, trebuie să iei niște decizii importante, de care depind viețile tuturor membrilor echipei: folosești ancora de rapel pentru că "au mai coborât și alții de aici" sau cauți o altă posibilitate de coborâre? Tai buclele existente și le înlocuiești cu o buclă proprie sau le folosești pentru că „arată destul de bine”?
Montarea rapelului
Amplasamentul ancorelor de rapel
Atunci când vrei să construiești o ancoră pentru rapel, trebuie să cauți o poziție în care să existe protecții naturale solide (copaci, clepsidre, colți de stâncă etc.), protecții fixe „de încredere” sau posibilități suficiente pentru montarea protecțiilor mobile (fisuri în rocă sănătoasă, cu deschideri și orientări adecvate) și care să ofere spațiu pentru regruparea întregii echipe de coardă.
Poziția ancorei de rapel trebuie să permită recuperarea cu ușurință a corzilor, motiv pentru care trebuie să eviți zonele în care corzile s-ar putea freca de stâncă sau s-ar putea înțepeni în fisuri, în pământul de pe brâne sau în vegetația de pe traseu. Dacă sub ancoră se află un obstacol care poate cauza frecări mari sau care ar putea împiedica trecerea nodului de legare a celor două corzi, este de preferat ca punctul de rapel să fie poziționat sub acesta (prin prelungirea buclei de egalizare a ancorei).
O altă condiție care trebuie respectată este siguranța amplasamentului. Ai grijă ca în zona respectivă să nu existe elemente care ar putea provoca accidente: muchii ascuțite care ar putea să taie corzile, porțiuni friabile din care s-ar putea disloca bolovani în timpul coborârii sau atunci când se recuperează rapelul etc.
Montarea corzilor în punctul de rapel
Dacă folosești o coardă simplă, aceasta trebuie să fie trecută prin punctul de rapel astfel încât mijlocul ei să se afle în dreptul ancorei. Pentru a ușura montarea rapelului, cele mai multe corzi au jumătatea marcată cu o cerneală specială de culoare diferită sau printr-o schimbare vizibilă de model sau de culoare în țesătura tecii.
În cazul în care coarda folosită nu are marcaj median, unul dintre capetele corzii se trece prin punctul de rapel, apoi ambele fire se filează împreună începând de la capete, până când mijlocul corzii ajunge la ancoră. La fel trebuie procedat și pentru verificarea marcajului existent, în cazul în care folosești o coardă al cărei istoric nu-l cunoști (coechipierul care a adus coarda ar fi putut să taie o porțiune foarte uzată de la unul dintre capete, caz în care marcajul nu mai arată mijlocul corzii!).
Atunci când pentru rapel sunt necesare două corzi, acestea vor fi legate între ele cu unul dintre nodurile arătate mai jos, iar nodul va fi poziționat în apropierea punctului de rapel.
După ce ai trecut corzile prin punctul de rapel, la cele două capete trebuie făcute noduri de siguranță (nodul dublu din imagine) care la nevoie să se blocheze în dispozitivul de rapel, împiedicând astfel căderea dincolo de capetele corzilor (una dintre cele mai frecvente cauze ale accidentelor petrecute la coborârea în rapel!).
Înainte de recuperarea rapelului, trebuie să-ți amintești să desfaci nodul de siguranță de pe coarda liberă!
Cele două fire se strâng separat („fluture”, nu colac!) și se aruncă pe rând în afară. Pentru a evita încurcarea corzilor sau agățarea lor de relieful stâncii, trebuie să țintești o zonă lipsită de obstacole și să ții seama de direcția și de intensitatea vântului, iar pentru a preveni întâmplările neplăcute, în prealabil trebuie să strigi „coardă!” pentru a-i avertiza pe cei care s-ar putea afla dedesubt că urmează să arunci corzile.
Pentru a evita accidentele sau incidentele care ar putea perturba coborârea, atunci când pregătești un rapel trebuie să iei următoarele măsuri de siguranță:
- Asigură-te că după ce ai montat rapelul, cele două capete libere ale corzilor se află la același nivel. (Dacă folosești două corzi înnodate, înainte de a monta rapelul asigură-te că acestea au aceeași lungime).
- Nodul cu care sunt legate între ele cele două corzi trebuie să fie poziționat în așa fel încât să nu împiedice recuperarea rapelului. Astfel, dacă bucla, carabiniera sau maillon-ul prin care trece coarda de rapel se află într-un plan paralel cu stânca, nodul va fi poziționat pe coarda care se află dedesubt (spre perete). În caz contrar, în timpul recuperării rapelului, coarda de care se trage ar presa coarda liberă între carabinieră și stâncă, ceea ce ar produce blocarea ei.
- Pentru a preveni scăparea corzilor, este de preferat ca până la finalizarea montării rapelului, acestea să fie asigurate în ancoră cu un nod cabestan.
- Dacă sub ancoră se află un obstacol care ar putea produce blocarea nodului de legare a corzilor (marginea unui prag, o muchie orizontală, o rădăcină de copac etc.), ultimul cățărător care coboară va avea grijă să tragă nodul sub obstacolul respectiv. (În acest caz, capetele corzilor se vor decala. Asigură-te că rapelul mai ajunge în regruparea următoare!).
Noduri pentru legarea corzilor
„Nodul simplu plat” este foarte util pentru cazurile în care relieful stâncii ar putea împiedica recuperarea corzilor, pentru că poziția lui laterală îi permite să alunece peste obstacole (motiv pentru care este numit „plat”). Pentru legarea în acest fel a corzilor de rapel, se alătură cele două capete și se face un nod simplu pe ambele fire.
Acest nod are însă faima că peste o anumita încărcare (care depinde de felul în care este făcut și tensionat nodul și de proprietățile corzilor: diametre, caracteristici dinamice, umiditate etc.), începe să se ruleze spre capetele corzilor putând ajunge să se desfacă. (Datorită acestei presupuse tendințe de a se desface sub sarcină, americanii numesc acest nod E.D.K. - European Death Knot, adică „nodul mortal european”). Totuși, încercările pe noduri EDK făcute de Tom Moyer au arătat că încărcările de la care începe să se producă rularea nodului sunt mult mai mari decât cele întâlnite la rapel.
Cu toate acestea, în cazul legării corzilor de rapel cu „nodul plat” (EDK), trebuie să fie luate măsuri suplimentare de precauție: corzile folosite trebuie să fie uscate, să aibă diametre și proprietăți similare, nodul trebuie să fie foarte bine strâns, cu firele paralele (neîncrucișate), iar capetele libere trebuie să aibă minimum 30 cm. De asemenea, acest nod se va folosi doar pentru legarea corzilor de rapel, nu și pentru legarea unei bucle de coardă sau cordelină sau în celelalte cazuri în care ar putea fi necesară înnădirea corzilor (coborârea unui accidentat, prelungirea unei corzi fixe de rapel etc.), în care este indicat să se folosească un nod care oferă o marjă de siguranță ceva mai mare.
Folosirea unui nod opt „plat” în locul celui simplu este extrem de periculoasă! Deși acest nod poate părea mai sigur datorită asemănării lui cu familiarul nod de legare în coardă, care inspiră încredere, testele de laborator au arătat că nodul opt se „rostogolește” mai ușor pe corzi, la o încărcare mult mai mică decât cea din cazul nodului simplu.
În cazul în care nodul EDK nu ți se pare suficient de sigur (corzile sunt ude, au diametre mici sau diferite, cobori în rapel cu un rucsac greu sau cu un coechipier accidentat etc.) poți folosi nodul „barrel”: o jumătate de nod dublu pescăresc făcut pe ambele corzi alăturate (imaginea de mai jos). Acest nod, care este recomandat de „Association of Canadian Mountain Guides”, are aceleași avantaje ca ale nodului simplu plat (este ușor de făcut și de verificat și trece cu ușurință peste muchii), fără a avea însă și presupusa lui slăbiciune: rezistența redusă la tracțiune. (Am folosit numele englezesc, pentru că în limbajul cățărătorilor români nu există un nume pentru acest nod «barrel knot = nod de butoi?!»).
Un alt nod folosit frecvent în România este nodul dublu pescăresc (în puținele cărți românești despre cățărare, acesta era numit „nodul pentru înnădirea corzilor”). Totuși, acest nod se desface relativ greu după ce a fost tensionat și se poate agăța de diferite obstacole (muchiile stâncii, fisuri, vegetație etc.) împiedicând recuperarea corzilor. Aceleași dezavantaje apar și la nodul opt prin urmărire, pentru legarea căruia se face un nod opt pe una dintre corzi, iar acesta se urmărește în sens invers cu capătul celeilalte corzi.
Asigurarea și auto-asigurarea cățărătorilor
Autoasigurarea pe parcursul coborârii
În toate cazurile în care coborârea se face prin rapel, este necesar să folosești o auto-asigurare care să prevină pierderea controlului asupra corzilor (de exemplu, în cazul în care corzile alunecă prea repede prin dispozitivul de rapel, dacă îți pierzi cunoștința ca urmare a unei lovituri sau în alte situații similare) și care să-ți permită să te oprești în siguranță și să-ți eliberezi mâinile pentru demontarea protecțiilor din traseu sau pentru montarea ancorei pentru rapelul următor.
În acest scop, se folosește o buclă din cordelină de 5 sau 6 mm înnodată cu nodul dublu pescăresc sau unul dintre anourile de 35-50 cm cusute din cordelină cu miez de Aramid (22 kN!) produse special pentru această utilizare de anumite firme (Beal , Edelrid, Simond etc.).
Cu bucla respectivă se face în jurul corzilor de rapel unul dintre nodurile autoblocante descrise mai jos, care se conectează pe ham cu o carabinieră cu siguranță.
- Nodul Prusik (imaginea din stânga) se face înfășurând de câteva ori în jurul corzilor o buclă de cordelină prin ea însăși.
Acest nod are reputația că se strânge destul de tare sub sarcină și se deblochează mai greu după aceea.
- Nodul Machard (imaginea din centru) - cunoscut și sub numele Klemheist dar și ca Prusik franțuzesc - se face înfășurând de câteva ori în jurul corzilor de sus în jos o buclă de cordelină, apoi capătul de jos al buclei se trece prin cel de sus (1) sau
capetele buclei se prind împreună în carabinieră (2). După tensionare, aceste noduri se deblochează mai ușor decât nodul Prusik.
În fotografia din dreapta este același nod, făcut cu o buclă cusută din cordelină cu miez din Aramid.
Nodul autoblocant trebuie să fie poziționat pe corzile de sub dispozitivul de rapel (cele pe care se realizează frânarea), la o distanță suficient de mare față de acesta încât să nu-l atingă (caz în care dispozitivul ar putea debloca nodul, iar eficiența lui ar fi nulă).
Pentru a asigura această distanță, se pot folosi două metode:
- Dispozitivul de rapel se leagă de bucla de asigurare de pe ham prin intermediul unei extensii (un anou sau o buclă express echipată cu carabiniere cu siguranță), iar nodul autoblocant se prinde direct de aceeași buclă cu o carabinieră cu siguranță (fotografia din stânga)
- Carabiniera dispozitivului de rapel este conectată direct pe bucla de asigurare, iar nodul autoblocant se prinde pe bucla pentru picior a hamului (pe interior, nu pe partea cu catarama!) aflată pe partea mâinii cu care se frânează coborârea.
Unii cățărători trec carabiniera dispozitivului de rapel prin cele două puncte de legare în coardă aflate pe centura hamului și pe puntea dintre buclele pentru picioare, încercând probabil să capete un plus de siguranță. Această metodă este periculoasă!
În poziția respectivă, carabiniera poate ajunge să fie solicitată triaxial sau peste clapetă, ceea ce poate provoca cedarea ei sub încărcări mult mai mici decât cele normate. Bucla de asigurare a hamului are o rezistență minimă garantată de 15 kN. Folosește-o cu încredere!
Pentru controlul mai ferm al corzilor și pentru evitarea arsurilor pe care le-ar putea produce acestea în timpul coborârii (mai ales în cazul corzilor noi sau foarte subțiri), este indicat să porți mănuși pentru rapel. (Acestea sunt utile și pentru asigurarea coechipierului pe parcursul ascensiunii).
Autoasigurarea în regrupări (pe parcursul coborârii)
În mod evident, atunci când se coboară prin rapeluri succesive, cățărătorii nu mai au posibilitatea să se auto-asigure în regrupări cu ajutorul corzilor. Prin urmare, înainte de a începe coborârea, fiecare cățărător își va prinde de ham o lonjă prevăzută cu o carabinieră cu siguranță, care va fi folosită pentru auto-asigurarea în ancorele de rapel.
Lonja de auto-asigurare poate fi o piesă de echipament fabricată special în acest scop (de exemplu cele din coardă dinamică produse de firmele Petzl, Beal, Simond etc.), ceea ce ar presupune niște echipament suplimentar, care trebuie cărat în traseu în vederea folosirii la coborâre, dar la fel de bine poate fi un anou din chingă dintre cele pe care le-ai folosit în timpul ascensiunii, care se prinde cu un laț de bucla de asigurare a hamului și se echipează cu o carabinieră cu siguranță.
(În acest caz, lipsa de elasticitate a anoului folosit ca lonjă nu reprezintă o problemă, pentru că auto-asigurarea respectivă este necesară doar pentru poziționarea cățărătorului în regrupare, deci va fi încărcată doar static, cu greutatea acestuia).
Atunci când ești auto-asigurat cu o lonjă, trebuie să rămâi sub punctul de asigurare al ancorei de regrupare, cu lonja tensionată! În caz contrar, o cădere în lonja respectivă ar genera forțe foarte mari, care ar putea să-ți producă leziuni grave și să pericliteze întregul sistem de asigurare (mai ales dacă lonja este un anou care nu are capacitate de amortizare dinamică a forțelor).
Coborârea în rapel a echipei de coardă
Să presupunem că întreaga echipă de coardă este regrupată în ancora din care începe coborârea, corzile sunt montate, iar cățărătorii sunt echipați cu tot ce au nevoie pentru rapel.
Când îți vine rândul, îți montezi pe corzi dispozitivul de rapel și nodul autoblocant pentru auto-asigurare și cât timp mai ești încă asigurat cu lonja în ancora de rapel, îți transferi greutatea pe acestea, pentru a verifica dacă sistemul este montat corect. Dacă totul este în regulă, îți desfaci auto-asigurarea din ancoră și începi coborârea.
Când te pregătești pentru rapel, montează-ți mai întâi nodul autoblocant de asigurare, apoi trage în sus prin el o anumită lungime de coardă, astfel încât întreaga greutate a corzilor de dedesubt să se transfere pe ham prin intermediul buclei de cordelină. În acest fel, corzile dintre nodul de auto-asigurare și punctul de rapel sunt detensionate, iar dispozitivul de rapel se montează mult mai ușor. Înainte de a începe coborârea, trage nodul înapoi în sus, în poziția lui „de lucru”.
Dacă ești primul din echipă care coboară, va trebui să ai asupra ta echipamentul necesar pentru construirea unei regrupări la capătul rapelului. Pentru amplasarea ancorelor de rapel este de preferat să te orientezi către locurile în care ai regrupat la urcarea traseului, despre care știi deja că oferă poziții comode și posibilități de montare a protecțiilor, dar ancorele pot fi construite în orice alt amplasament convenabil care îndeplinește condițiile necesare.
Odată ajuns în locul de regrupare, vei construi o ancoră solidă pentru rapel din minimum două protecții egalizate, la care vei adăuga niște protecții suplimentare, pentru siguranță. Ancora va fi configurată în așa fel încât protecțiile suplimentare să nu fie tensionate, rolul acestora fiind să preia încărcările doar în cazul în care ancora de rapel ar ceda.
Cât timp ești încă pe corzile de rapel, auto-asigură-te cu lonja în ancora pe care ai montat-o și verifică-i rezistența și stabilitatea încărcând-o prin câteva sărituri ușoare. Dacă totul este în regulă, eliberează corzile și verifică dacă acestea pot fi recuperate cu ușurință, apoi anunță-l pe următorul membru al echipei că poate începe coborârea.
Pentru următorul rapel, cel mai greu dintre cățărători va coborî primul, ducând cu el și grosul echipamentului. Procedând astfel, rezistența ancorei de rapel va fi verificată având protecțiile suplimentare ca rezervă. Dacă nu a apărut nicio problemă, înainte de a începe coborârea, ultimul cățărător rămas în regrupare recuperează protecțiile de rezervă, pentru că dacă ancora l-a susținut pe „cel gras” încărcat cu tot echipamentul, nu există niciun motiv pentru ca aceasta să cedeze cu „cel slab”.
Recuperarea corzilor se va face trăgând în mod constant și cu viteză moderată de firul pe care se află nodul de înnădire a corzilor (sau în cazul folosirii unei corzi simple, de firul aflat pe partea pe care frecarea este mai mică), astfel încât firul liber (cel care „curge” prin ancora de rapel) să nu se încurce sau să se răsucească în jurul celui de care se trage.
Pentru a preveni scăparea corzilor, coarda de care se trage va fi filată prin carabiniera sau maillon-ul ancorei pe măsură ce se recuperează și va fi aranjată în regrupare, astfel încât rapelul următor să fie deja pregătit. Atunci când mijlocul corzii (sau nodul de legare a corzilor) ajunge în regrupare, coarda se asigură provizoriu în ancoră cu un nod cabestan până la finalizarea montării rapelului. (Amintește-ți să desfaci acest nod înainte de a continua coborârea!).
Tot ce mai rămâne de făcut este să strângi fiecare coardă, să-i faci un nod la capăt și să o arunci în afară, astfel încât să nu se încurce și să nu se agațe de relieful stâncii. (Nu uita să-i alertezi pe cei care s-ar putea afla dedesubt că urmează să arunci corzile!).
Măsuri de siguranță privind manevrarea corzilor de rapel
- Pe parcursul coborârii, dacă observă bucle de coardă care au rămas agățate de vegetație sau de relieful stâncii, primul cățărător care coboară trebuie să se oprească la nivelul lor și să le desprindă, pentru că dacă sunt neglijate, acestea ar putea să se blocheze în locuri inaccesibile sau să disloce pietre în momentul în care tragi de ele de dedesubt.
- Cel care ajunge primul în regruparea de jos va verifica dacă rapelul se poate recupera cu ușurință. Dacă apar probleme, celălalt cățărător va ajusta poziția nodului și a corzilor înainte de a începe coborârea. De asemenea, acesta va verifica din nou pe care parte a punctului de rapel se află nodul și de care dintre corzi se va trage pentru recuperare (pe parcursul unei succesiuni lungi de rapeluri, aceste amănunte pot fi uitate cu ușurință).
- Dacă linia traseului este oblică sau surplombată, primul cățărător care face rapel păstrează capetele corzilor pentru a-l putea ajuta pe următorul să ajungă mai ușor la ancoră. De asemenea, ultimul cățărător care coboară va păstra capetele corzilor după ce iese din rapel, astfel încât acestea să nu penduleze într-o poziție din care să nu mai poată fi recuperate.
- Fiecare cățărător care coboară va avea grijă ca în timpul coborârii să poziționeze coarda de deasupra lui astfel încât să prevină deteriorarea ei prin frecarea de muchii ascuțite sau blocarea ei în fisuri, după lespezi sau după alte obstacole de pe parcurs.
- În condiții de vânt puternic, corzile de rapel ar putea să ajungă mult în lateral față de linia de coborâre, de unde ar putea fi foarte greu să le recuperezi dacă se agață. În acest caz, unul dintre cățărători poate să-l coboare pe celălalt până la următoarea ancoră, apoi să coboare în rapel în timp ce coechipierul lui ține capetele corzilor, astfel încât acestea să nu fie luate de vânt.
O altă metodă care poate fi aplicată în aceste condiții este să pliezi coarda buclă cu buclă într-un rucsac, începând cu capetele (cu nodurile de siguranță făcute!) astfel încât să nu se încurce. În timpul rapelului, coarda se va desfășura din rucsacul atârnat de ham, fără să mai fie afectată de vânt. (Inconvenientul metodei este că nu știi niciodată cu exactitate câtă coardă ți-a mai rămas în rucsac). - Înainte de a recupera corzile, verifică dacă cele două fire nu sunt răsucite între ele și dacă ai desfăcut nodul de siguranță de la capătul firului liber
Rapelul pe coardă simplă
Dacă retragerea din traseu trebuie făcută prin rapeluri lungi, dar din diferite motive preferi să urci asigurat cu o coardă simplă, poți folosi o cordelină ceva mai lungă decât coarda (adică cel puțin lungimea corzii plus alungirea acesteia sub greutatea celui care coboară) cu ajutorul căreia vei putea dubla lungimea rapelurilor. Este de preferat ca această cordelină să fie statică, astfel încât să nu se alungească prea mult sub sarcină (pe piață există cordeline fabricate special pentru aceasta utilizare).
Pentru această metodă, este necesar ca ancora de rapel să fie echipată cu o za rapidă (maillon), prin care vei trece un capăt al corzii, apoi faci o buclă cu un nod opt pe care o prinzi cu o carabinieră cu siguranță înapoi pe coardă. Practic, coarda va fi ancorată prin blocarea acestui nod în za (nodul va fi prea mare ca să treacă prin aceasta) și va fi asigurată cu ajutorul carabinierei. De bucla înnodată la capătul corzii vei lega un capăt al cordelinei, iar celălalt capăt îl vei lega undeva pe ham, astfel încât să nu îl scapi în timpul coborârii. Rapelul se va face pe coarda simplă, apoi aceasta se recuperează trăgând de cordelină.
Din cauză că nodul și carabiniera care trebuie trase jos cu ajutorul cordelinei sunt destul de voluminoase, este posibil ca acestea să se înțepenească în fisuri sau pe muchiile orizontale, făcând recuperarea corzii foarte dificilă. De asemenea, nodul ar putea să agațe pietre instabile, pe care să le disloce. Din aceasta cauză, metoda trebuie să fie folosită cu precauție.
Metoda de rapel pe coardă simplă descrisă mai sus poate fi folosită și în cazul în care una dintre corzi a fost deteriorată pe parcursul ascensiunii și nu mai inspiră încredere. În acest caz, poți să cobori pe coarda rămasă intactă și să recuperezi rapelul cu ajutorul celeilalte corzi sau dacă folosești o coardă simplă, poți să cobori pe jumatătea de coardă neafectată și recuperezi rapelul cu jumătatea pe care se află zona deteriorată.
Retragerea forțată din traseu
În cățărarea tradițională, capul de coardă este pus adesea în situația de a alege între mai multe variante ale traseului, iar unele dintre acestea pot fi înșelătoare: o fisură lungă și cu forme și dimensiuni ideale pentru cățărare și pentru montarea protecțiilor se poate „înfunda” pe o față fără prize, diedrul „perfect” spre care te-ai îndreptat nu avea o fisură care să primească protecții așa cum credeai și exemplele pot continua la nesfârșit.
În multe dintre aceste situații nu prea ai de ales: trebuie să cobori înapoi în punctul în care ai făcut alegerea variantei respective și să găsești o altă linie pe care să continui cățărarea sau, dacă nu ai alte opțiuni, să te retragi din traseu.
Pentru a te întoarce, soluția cea mai evidentă și mai simplă este să încerci să te descațări, recuperând protecțiile montate pe măsură ce cobori. Astfel, vei risca exact aceleași înălțimi de cădere cu care te-ai confruntat la urcare, dar nu va trebui să lași echipament în urmă.
În cățărarea tradițională, descățărarea este o tehnică foarte utilă, pe care este bine să o incluzi în programul tău de antrenament, pentru a o putea folosi în mod eficient atunci când este nevoie.
Uneori, coborârea unui pasaj cu asigurări rare, pe care te-ai cățărat cu greu, ți se poate părea imposibilă. În acest caz, va trebui să sacrifici câteva dintre protecțiile pe care le mai ai pe ham pentru a amenaja o ancoră din care să cobori.
Nu te zgârci la echipament, siguranța ta și a echipei de coardă este mai importantă decât prețul protecțiilor respective!
După ce construiești ancora și treci coarda prin punctul principal al acesteia, îi poți cere secundului să te coboare, iar pe parcurs, vei recupera materialele folosite la urcare pe lungimea respectivă.
În această situație, din cauza demontării asigurărilor, lungimea de cădere potențială în cazul cedării ancorei va crește foarte mult pe măsură ce cobori. Pentru a micșora riscul, poți să te asiguri pe coarda care urcă spre ancoră (cea pe care te filează secundul) cu un nod autoblocant prins cu o carabinieră cu siguranță de bucla de asigurare a hamului, iar pe măsură ce cobori, vei trage în jos acest nod cu o mână. În cazul cedării ancorei, nodul se va bloca pe coardă, iar în acest fel vei cădea doar dublul înălțimii până la asigurarea de sub tine.
Pentru a crește șansele ca bucla cu care ai făcut nodul de auto-asigurare să reziste în cazul unei căderi, este de preferat ca în acest scop să folosești o buclă cusută din cordelină cu miez din Aramid, care are rezistența de 22 kN (în traseu, aceasta poate fi folosită și ca buclă de asigurare!).
Atunci când ești filat de către secund nu poți controla la fel de bine viteza de coborâre și poziția eventualelor opriri de pe parcurs, iar solicitările asupra ancorei sunt mai mari datorită efectului de scripete, așa că în anumite situații s-ar putea să consideri că o coborâre în rapel este mai puțin riscantă și îți oferă mai mult control.
Înainte de a începe coborârea, trebuie să te asiguri că rapelul te duce acolo unde vrei să ajungi, pentru că în multe cazuri, dacă peretele este surplombat sau dacă linia traseului este oblică, s-ar putea să nu mai ai posibilitatea să pendulezi înapoi spre linia traseului. În această situație, secundul trebuie să păstreze un capăt al corzii, astfel încât să te poată dirija spre locul dorit. În caz contrar, chiar dacă reușești să pendulezi, ar putea fi dificil, dacă nu chiar imposibil, să trimiți coarda înapoi în regrupare pentru ca secundul să preia din nou asigurarea.
Când ajungi în locul din care poți găsi o altă continuare a traseului, trebuie să montezi o ancoră pentru auto-asigurare formată din două sau trei protecții solide, apoi recuperezi coarda de rapel, te legi din nou la capătul corzii, iar secundul recuperează surplusul de coardă și începe din nou să te asigure.
Dacă ai nevoie să cobori o distanță mai mică și în regrupare a mai rămas suficientă coardă, poți aplica o metodă mai puțin riscantă:
- Construiești o ancoră solidă în care te auto-asiguri cu un anou, apoi tragi sus toată coarda disponibilă.
- Când coarda dintre tine și secund s-a întins, faci o buclă cu un nod opt pe care o prinzi pe bucla de asigurare de pe ham cu două carabiniere cu siguranță cu clapetele opuse și inversate, iar secundul preia din nou asigurarea.
- Acum ești asigurat de jos și ai la dispoziție o anumită lungime de coardă pe care poți face rapel din ancora pe care ai montat-o recuperând și protecțiile din traseu, în timp ce secundul te asigură pe restul corzii, având și posibilitatea să te dirijeze spre regrupare.
Această soluție se simplifică mult dacă ai două corzi de asigurare: poți să faci rapel sau să te auto-filezi pe una dintre corzi, în timp ce secundul te asigură pe cealaltă coardă. Dacă lungimea corzii nu este suficientă, în timpul coborârii te poți opri să montezi o altă ancoră în care te auto-asiguri, recuperezi coarda de rapel și o treci prin carabiniera noii ancore, după care continui în același fel.
Decizia retragerii din traseu
În anumite circumstanțe, în care continuarea cățărării ar implica asumarea unor riscuri nejustificate, poți fi pus în situația să te retragi înainte de terminarea traseului. În asemenea cazuri, renunță la momentul potrivit, cât timp echipa mai poate încă să coboare în siguranță!
- Dacă se apropie nori de furtună, nu aștepta ca aceasta să înceapă, pentru a face o coborâre „epică” în rapel prin ploaie, sub amenințarea descărcărilor electrice. Coboară cât timp mai poți încă să controlezi situația.
- Dacă dificultățile traseului te depășesc, nu te expune inutil. Mai bine cobori și te întorci să încerci din nou cățărarea atunci când o să fii mai pregătit.
- Dacă partenerul depașit de situație îți cere să renunțați la ascensiune, respectă-i decizia!
- Dacă durata cățărării s-a prelungit prea mult, renunță cât timp mai poți încă să cobori pe lumină, pentru a nu risca o retragere periculoasă în întuneric pe teren necunoscut.
- Dacă echipamentul de care dispui nu este suficient sau nu este adecvat posibilităților de asigurare din traseu, mai bine renunță. Poți oricând să te întorci mai bine echipat, iar data viitoare vei ști exact de ce ai nevoie.