Cățărarea tradițională și de aventură

• 
• 

Protecțiile mobile pasive

La începuturile cățărării ca activitate de sine stătătoare, singurele asigurări posibile erau cele oferite de elementele naturale din traseu: colți de stâncă, clepsidre, copaci sau pietrele încastrate în fisuri, peste care se lega o buclă (care la vremea aceea era făcută din funie de cânepă, precursoarea corzii moderne...). Imitând modelul naturii, prin anii '20 unii cățărători au început să ia cu ei în trasee pietre de diferite mărimi pe care le înțepeneau în fisuri pentru asigurare. După o vreme, aceștia au început să folosească pentru asigurare piese metalice de diferite forme legate cu bucle din cordelină sau chingă, iar mai târziu cu cablu metalic. Procesul îndelungat de îmbunătățire a acestor piese rudimentare de echipament a avut ca rezultat o întreagă categorie de protecții, care au fost denumite pasive.

De regulă, protecțiile pasive sunt simple, robuste, au greutate mică și se montează destul de ușor, iar aceste calități le fac nelipsite din arsenalul cățărătorilor care practică stilul tradițional. Cu toate că standardele UIAA-124 și EN-12270 impun pentru protecțiile din această categorie o rezistență minimă de doar 2 kN, cele care sunt folosite în cățărarea liberă au în general rezistențe mai mari de 5-6 kN, iar rezistența minimă garantată a protecțiilor de mărimi medii și mari este de regulă de cel puțin 10 kN.

De exemplu, nucile Black Diamond Stoppers #6 - 13 sunt garantate la 10 kN, nucile DMM Wallnuts #3 - 11 la 12 kN, iar în cazul altor tipuri de protecții pasive, încărcările suportate pot fi chiar și mai mari: 14 kN pentru hex-urile Wild Country Rockcentrics și 15 kN pentru Trango Big Bros.

Nucile - cele mai simple protecții pasive

Pe parcursul dezvoltării lor, nucile au suferit numeroase modificări și îmbunătățiri, trecând de la piulițele hexagonale la forma de trunchi de piramidă, care ulterior a fost rafinată prin curbarea fețelor, optimizarea unghiurilor și eliminarea surplusului de metal pentru micșorarea greutății. De asemenea, bucla din cordelină a fost înlocuită cu cablu metalic care este mai rigid, mai rezistent și mai puțin voluminos.

Cu toate aceste îmbunătățiri, nucile au rămas cele mai simple mijloace pasive de asigurare, având doar două componente:

• un corp metalic mai lat la partea de sus și mai îngust la bază, a cărui geometrie permite împănarea lui în fisurile cu formă adecvată. Pentru corpul nucii se folosesc aliaje ușoare cu aluminiu și uneori bronz sau chiar oțel pentru mărimile „micro”.
• cablul din oțel folosit pentru asigurare, ale cărui capete pot fi îmbinate prin sertizarea unui manșon metalic sau (la unele modele) pot fi chiar fixate în corpul nucii, folosind aliaje pentru sudură sau blocaje mecanice.

Pentru că o anumită nucă poate fi montată doar în fisurile care au deschideri corespunzătoare dimensiunilor ei, fabricanții produc seturi de mai multe nuci de mărimi diferite, care să acopere în mod continuu un anumit interval de deschideri de fisuri, de regulă de la 3-5 mm până pe la 35-40 mm. În mod obișnuit, nucile care compun un asemenea set sunt numerotate și de cele mai multe ori sunt colorate diferit, pentru facilitarea identificării lor (cățărătorii spun adesea „am căzut într-un Rock numărul 4” sau „fisura aceea ia un Wallnut galben”...).

Totuși, nucile „micro” care pot fi folosite în fisurile de 3-8 mm au rezistență ceva mai redusă, în mare parte din cauza diametrelor mici ale cablurilor folosite. Cele mai mici dintre acestea sunt garantate doar pentru 2-3 kN, motiv pentru care de regulă sunt folosite numai pentru înaintare în cățărarea artificială, situație în care sunt încărcate doar cu puțin peste greutatea cățărătorului.

Chiar dacă rezistența acestor nuci ar fi mai mare, cum este cazul celor din imagine, care sunt garantate până la 6-8 kN, distribuirea forțelor generate în cazul opririi unei căderi pe suprafața foarte mică de contact cu stânca a acestor nuci poate genera presiuni mari, care pot duce la sfărâmarea locală a rocii, ceea ce ar compromite rezistența asigurării.

Din această cauză, nucile de dimensiuni mici sunt în general recomandate doar pentru asigurări în rocă solidă, pe distanțe scurte și în zone cu factor de cădere mic sau pentru înglobarea în asigurări mai complexe, în care încărcările să fie distribuite între mai multe protecții care să funcționeze împreună.

Gândind în afara tiparelor, Hugh Banner, fondatorul companiei HB Climbing din Wales, a inventat niște nuci ale căror forme neobișnuite permit montarea lor în fisurile deschise sau cu forme neregulate întâlnite frecvent în trasee, pentru care nucile obișnuite nu sunt eficiente.

Modelul respectiv, la care laturile opuse au dimensiuni diferite pentru a se adapta mai bine la forma fisurilor deschise, s-a numit „HB Offset”. În prezent, modelul este fabricat cu mici modificări de DMM sub numele „Alloy Offsets” (imaginea alăturată), dar și alte firme (Rock Empire, Black Diamond, Trango) au scos pe piață copii mai mult sau mai puțin reușite sau modele proprii (Wild Country fabrică Superlight Offset Rocks).

Aceste nuci, cu toate că pot părea mai pretențioase, se dovedesc adesea a fi singurele protecții solide care pot fi montate în anumite fisuri, iar eu consider că în cele mai multe trasee, este necesar ca nucile „normale” folosite în mod obișnuit să fie suplimentate cu cel puțin un set de „Offsets”.

Condiții pentru montarea corectă a nucilor

Deși rezistența normată a nucilor este mult inferioară celei a ancorelor folosite în escalada sportivă (care este de 25 kN, conform standardului UIAA-123/EN-959), practica arată că o protecție cu rezistența mai mare de 8-9 kN montată corect în rocă sănătoasă rezistă fără probleme la solicitările care pot apărea în condițiile reale din cățărare.

Totuși, uneori nucile cedează, dar cauzele principale sunt calitatea slabă a rocii, poziționarea deficitară a protecției în fisură sau aprecierea greșită a direcției solicitărilor, iar acestea nu depind de rezistența intrinsecă a echipamentului, ci de competența capului de coardă în alegerea amplasamentului și în montarea corectă a protecției respective.

---

Pentru ca o nucă să fie montată corect și să aibă astfel rezistența maximă, trebuie să fie îndeplinite simultan următoarele condiții:

• Stânca din jurul amplasamentului trebuie să fie solidă, iar pereții fisurii trebuie să fie curați, fără pământ, licheni, rocă dezagregată sau gheață, care ar putea compromite rezistența sau stabilitatea asigurării.
• Fisura în care se montează nuca trebuie să se îngusteze în sensul solicitărilor care pot apărea, iar suprafețele de contact cu ambii pereți ai fisurii trebuie să fie cât mai mari. Pentru aceasta, forma nucii folosite trebuie aleasă astfel încât să se adapteze cât mai bine la forma fisurii.
  
  De asemenea, trebuie să eviți rezemarea nucii pe proeminențele de pe pereții fisurii (cristale, pietricele, depuneri de calcit etc.) care se pot sfărâma din cauza presiunilor locale foarte mari generate în cazul opririi unei căderi în coardă.
• Pentru că nucile sunt destul de sensibile la solicitările spre exteriorul fisurii, este de preferat să cauți un amplasament al cărui relief să împiedice smulgerea în afară a protecției.
• Cablul de asigurare trebuie să fie orientat în direcția în care anticipezi că va fi solicitată nuca respectivă.

Poziții de montare

Secțiunile transversale ale celor mai multe modele de nuci sunt dreptunghiulare, ceea ce înseamnă că atunci când sunt montate, acestea pot fi orientate astfel încât să se afle în contact cu pereții fisurii fie cu fețele mai late (poziția normală), fie cu cele înguste (poziția transversală).

Atunci când alegi o nucă pentru o anumită fisură, prima opțiune trebuie să fie montarea ei în poziția normală, care oferă cea mai mare suprafață de contact cu stânca și implicit, cea mai mare rezistență (mai ales în cazul nucilor mici, care adeseori au rezistențe normate diferite pentru cele două poziții).

Totuși, poți monta o nucă în poziția transversală în anumite cazuri specifice, cum ar fi atunci când fisura nu este suficient de adâncă sau în situația destul de frecventă în care nuca de mărimea necesară a fost deja montată și nu mai este disponibilă, caz în care există mari șanse ca o altă nucă din set să se potrivească transversal în aceeași fisură.

De asemenea, atunci când fisura se lărgește spre interior, nuca se poate introduce în fisură în poziția normală, se rotește cu 90° în jurul axului cablului, astfel încât să se orienteze „de-a latul”, apoi se trage spre exterior pentru a se împăna între pereții fisurii.

Aproape toate modelele actuale de nuci au fețe curbate, care se adaptează mai bine la formele pereților fisurii. În cazul în care fisura are o linie sinuoasă, nuca se montează cu curbura orientată spre stânga sau spre dreapta, în poziția care oferă suprafața maximă de contact.

Nucile se pot folosi și în fisurile orizontale, dacă acestea au forme adecvate. În acest caz, nuca se introduce printr-o porțiune mai largă a fisurii, apoi se deplasează lateral până într-o zonă în care fisura se îngustează spre exterior, în care să se poată împăna. Totuși, trebuie să știi că în această poziție, cablul nucii nu va mai fi solicitat corect, în lungul său, ci va fi îndoit peste marginea fisurii, iar în cazul unei căderi ar putea fi deteriorat iremediabil.

În cazul nucilor „micro” (cele cu dimensiuni foarte mici), avînd în vedere suprafața mică de metal aflată în contact cu stânca și deschiderea redusă a fisurii, care îngreunează inspectarea vizuală a amplasamentului, poziționarea în fisură trebuie făcută cu mare atenție. În principiu, dacă amplasamentul unei nuci „micro” nu este perfect, trebuie să consideri că asigurarea respectivă este inutilă.

Pentru fisurile cu forme neregulate sau cu deschidere variabilă în adâncime se pot folosi nucile „offset”, care datorită conformației lor se adaptează mai bine la pereții acestor fisuri, ceea ce face ca de multe ori, acestea să fie singurele protecții care pot fi montate în asemenea fisuri. De asemenea, unele modele de nuci „normale” (de exemplu, DMM Wallnuts, Wild Country Rocks) au fețele laterale neparalele pentru a putea fi folosite ca nuci offset în orientarea transversală.

Montarea nucilor

În mod obișnuit, nucile se poartă pe ham grupate în funcție de mărimea lor pe câte o carabinieră mai largă, astfel încât să ai la îndemână mai multe mărimi pe care să le încerci, în caz că nu ai apreciat corect dimensiunea fisurii (fotografia alăturată).

Un posibil mod de organizare a unui set de 10-12 nuci este să grupezi mărimile mici-medii pe o carabinieră și pe cele mari pe altă carabinieră. În acest caz, poate fi util să ai niște „dubluri”, astfel încât mărimile nucilor de pe cele două carabiniere să se suprapună un număr sau două (de exemplu, #1 - #8 și #7 - #11), pentru cazul în care apuci de pe ham carabiniera „greșită”.

Atunci când vrei să montezi o nucă, iei de pe ham carabiniera cu mărimile de care ai nevoie și o izolezi din mănunchiul de nuci pe cea despre care crezi că se potrivește cel mai bine cu forma și dimensiunile fisurii. Pentru aceasta, apuci de cablu nuca aleasă și le lași pe celelalte să atârne de carabinieră.

Nuca se introduce printr-o porțiune mai largă a fisurii, apoi se deplasează cu grijă până la împănarea ei în zona îngustată. Pentru aceasta, trebuie să privești cu atenție în interiorul fisurii pentru a controla felul în care se realizează contactul cu pereții. Dacă după toate încercările de a poziționa nuca respectivă în fisură nu ești mulțumit de rezultat, cel mai bine ar fi să o scoți, iar în locul ei să încerci o altă mărime sau un alt model mai potrivit cu deschiderea și cu forma fisurii sau să cauți un alt amplasament.

Atunci (și doar atunci!) când ești satisfăcut de poziția nucii (suprafață de contact, orientare etc.), poți să o înțepenești printr-o smucitură ușoară, ușoară, astfel încât să nu fie dislocată de mișcările corzii. Pentru aceasta, apuci mănunchiul de nuci care atârnă de carabinieră, îl ridici ușor și tragi brusc de el în jos.

Scopul acestei acțiuni nu este să verifici rezistența nucii (pentru că oricum, trăgand de ea cu mâna, n-ai cum să reproduci ordinul de mărime al forțelor care pot apărea într-o cădere), așa că nu trebuie să exagerezi cu înțepenirea ei. Vrei doar să previi ca nuca să fie dislocată de mișcările corzii! Dacă totuși ai dubii în privința stabilității protecției, poți fixa nuca prin câteva smucituri mai energice, dar trebuie să fii conștient că în acest fel este posibil să-i creezi probleme secundului, care va trebui să o recupereze.

În continuare, desfaci carabiniera cu celelalte nuci și o pui la loc pe ham, apoi asiguri coarda folosind o buclă de lungime corespunzătoare. Datorită relativei rigidități a cablului cu care sunt prevăzute, nucile sunt destul de sensibile la mișcările corzii, așa că este de preferat ca pentru asigurarea lor să folosești bucle mai flexibile și/sau ceva mai lungi.

Hex-uri

În timp, forma hexagonală a piulițelor folosite pentru asigurare prin anii '50 a evoluat și într-o altă direcție decât în cea care a produs formele nucilor actuale, rezultatul fiind secțiunile folosite în prezent pentru protecțiile pasive numite hex-uri.

Datorită îmbunătățirilor funcționale, asemănările cu hexagonul inițial au ajuns să fie destul de vagi: cele șase fețe opuse ale celor mai multe modele actuale sunt curbate și neparalele, iar secțiunea lor este asimetrică, pentru a permite mai multe posibilități de utilizare. În funcție de model, buclele de asigurare ale hex-urilor sunt fie din chingă Dyneema, fie din cablu de otel.

În două dintre pozițiile de montare, aceasta formă elaborată le oferă hex-urilor și avantajul efectului de camă obținut prin aplicarea excentrică a încărcărilor, ceea ce permite folosirea lor în fisuri cu fețe aproape paralele.

Cu toate că unele firme fabrică și hex-uri mici, cu mărimi similare cu cele ale nucilor, cățărătorii le preferă de regulă doar pe cele cu dimensiuni mai mari, care pot fi montate în fisuri de până la 70-75 mm, motiv pentru care anumiți fabricanți comercializează seturi formate doar din aceste mărimi (de exemplu DMM Torque Nuts #1-4 sau Wild Country Rockcentrics #5-9), dar desigur, acestea pot fi cumpărate și „la bucată”.

Montarea hex-urilor

Hex-urile se dovedesc foarte eficiente în fisurile care sunt prea largi pentru nuci și prea neregulate pentru montarea friend-urilor, iar efectul de camă permite montarea lor chiar și în anumite fisuri cu pereți netezi și aproape paraleli, în care de multe ori pot înlocui cu succes friend-urile, dacă acestea nu sunt disponibile sau trebuie „economisite” pentru continuarea traseului (cum crezi ca s-au descurcat cățărătorii până în '78, când au fost inventate friend-urile?!). De asemenea, hex-urile pot înlocui foarte bine friend-urile și în cățărarea de iarnă, în care rezistența protecțiilor active în fisurile înghețate este cel puțin îndoielnică.

Datorită secțiunii lor asimetrice, hex-urile oferă trei poziții diferite de montare, dintre care două sunt cele în care hex-ul se fixează (și) prin efectul de camă pe una dintre cele două dimensiuni diferite, iar a treia este poziția transversală, în care hex-ul funcționează în mod pasiv, ca o nucă obișnuită de dimensiuni mari. Pentru că aceste protecții  sunt de regulă destul de mari, iar buclele din chingă Dyneema sau din cablu cu care sunt echipate sunt destul de flexibile, pentru montarea unui hex se apucă corpul acestuia cu degetele și se manevrează prin fisură până în poziția în care se va înțepeni.

---

În fotografiile de mai jos sunt patru exemple de amplasamente ale unor DMM Torque Nut în fisuri largi. În situațiile respective, contactul cu pereții fisurii este foarte bun, garantând o rezistență maximă a asigurării. În primele două fotografii, hex-ul este montat într-una dintre pozițiile normale, în care, datorită încărcărilor aplicate excentric, apare și efectul de camă, care fixează și mai bine hex-ul în fisură. În urmatoarele fotografii sunt un hex montat în poziția transversală, în care funcționează la fel ca o nucă și unul montat într-o fisură orizontală.

Tricame

Confruntați cu dificultățile asigurării în fisurile cu fețe paralele din anumite trasee, cățărătorii au încercat să exploateze într-un mod cât mai eficient „filonul” efectului de camă  folosit pentru prima dată la hex-uri, inventând tot felul de protecții mai mult sau mai puțin reușite, care funcționau după acest principiu. Din această categorie face parte și modelul „Tricam”, creat în 1973 de Greg Lowe după o idee a lui Vitaly Abalakov.

În prezent „Tricam” este produs de firma italiană C.A.M.P. și este modelul cel mai apreciat de cățărători, deși pe piață mai există și alte protecții similare (de exemplu „Abalak” de la Rock Empire, al cărui nume este în mod evident o trimitere la numele autorului ideii originare).

Aceste protecții sunt fabricate în 13 mărimi (de la 15 la 140 mm), dar probabil că cele mai folosite sunt doar cele cinci mărimi de la #0.5 la #2.5 din fotografie, care în anumite cazuri (de exemplu în alveolele din conglomerat sau din calcar) sunt printre puținele soluții eficiente de asigurare.

Tricamele cele mai mari sunt în general evitate de cățărători din cauza instabilității lor notorii în fisuri, dar uneori, acestea s-ar putea dovedi utile în cățărarea alpină sau hibernală, pentru că pot fi montate și în fisurile înghețate unde nu pot fi folosite friend-uri.

Montarea tricamelor

Tricamele oferă două poziții diferite de montare, camă sau nucă, dar rezistențele lor specifice sunt diferite: dacă în poziția de camă axul de fixare a chingii se reazemă pe o secțiune mare de metal, în cea de nucă axul va solicita la întindere o secțiune mult mai mică, iar din această cauză rezistența în aceasta poziție va fi ceva mai redusă (conform datelor furnizate de fabricant).

Pentru o fixare eficientă, tricamele au nevoie de trei puncte de contact: unul pe vârful piramidal de sprijin (în jurul căruia pivotează corpul camei atunci când se înțepenește în fisură) și două puncte de contact pe cele doua muchii proeminente și paralele (șinele) aflate pe partea opusă.

Pentru montarea în poziția de camă, chinga de asigurare se așează în canalul dintre șinele camei, iar aceasta se introduce în fisură cu capătul în care se află știftul de fixare a chingii îndreptat în sus. Vârful camei se reazemă pe o rugozitate sau adâncitură de pe un perete al fisurii, iar șinele camei se sprijină pe peretele opus, în poziția care oferă cea mai bună suprafață de contact, apoi se fixează cama pe poziție printr-o smucitură puternică aplicată asupra buclei de asigurare.

Tricama din imaginea alăturată este montată corect, cu vârful fixat într-o alveolă, iar cele două șine ale camei se reazemă pe o zonă plană a peretelui opus al fisurii.

Datorită modului lor de rezemare în fisură, care necesită doar trei puncte de contact, tricamele pot fi montate în poziția pasivă în fisuri cu forme neregulate, în care multe dintre nucile obișnuite nu ar putea fi poziționate corect. (În aceasta poziție, tricamele au o rezistență ceva mai mică decât în poziția de camă!).

Deși cele trei puncte de contact oferă stabilitate, la montarea în această poziție trebuie urmărita și realizarea unei suprafețe de contact cât mai mare și o cât mai bună adaptare a tricamei la forma fisurii.

În fotografia alăturată este o tricamă poziționată pasiv care îndeplinește aceste condiții: forma neregulată a fisurii îmbracă foarte bine conturul camei oferind o suprafață mare de contact, iar marginea din stânga fisurii împiedică smulgerea spre exterior a protecției.

Probabil că cel mai folositor mod de utilizare a tricamelor este asigurarea în fisuri orizontale sau în alveole, în care acesta este de multe ori singurul tip de protecție care poate fi folosit cu încredere.

Pentru astfel de asigurări, cama se va poziționa cu vârful pe partea de jos a fisurii sau alveolei, având grijă ca acesta să se sprijine pe o zonă reliefată care să-l fixeze pe poziție, iar șinele camei se vor rezema pe o zonă plană în partea de sus.

Montarea în această poziție este de preferat, pentru că dirijează chinga de asigurare în așa fel încât aceasta să se frece cât mai puțin pe marginea de jos a fisurii sau a alveolei, care ar putea să o deterioreze, dar în funcție de condițiile amplasamentului, tricama poate fi poziționată și invers, cu chinga în partea de jos. Cama se fixează printr-o smucitură a chingii de asigurare.

Firma CAMP a scos recent pe piață și modelul Tricam Evo, care oferă încă o posibilitate de montare pasivă (transversal) față de modelul obișnuit. Evo este fabricat în patru mărimi, de la #0.25 la #1.5, care acoperă deschideri de fisuri de la 15 la 40 mm.

În general, chinga de asigurare montată pe tricame este suficient de lungă și de flexibilă pentru a permite asigurarea cu o singură carabinieră, fără ca mișcările corzii să afecteze stabilitatea protecției, dar la nevoie aceasta poate fi extinsă cu o buclă de asigurare.

Big Bro

Pentru fisurile foarte largi (până la 30 cm !), cu fețe paralele, pentru care - cu excepția unor friend-uri mari, grele și scumpe - nu prea există protecții adecvate, Craig Luebben a inventat în 1984 un dispozitiv compus din două tuburi telescopice, acționate de un arc, pe care l-a numit „Big Bro” (după celebrul slogan „Big Brother is watching you” din romanul „1984” al lui George Orwell).

Capetele tuburilor sunt paralele și tăiate oblic față de axul lor longitudinal, ceea ce permite montarea dispozitivului în fisuri astfel încât capătul în care este legată bucla de asigurare să fie poziționat mai sus, favorizând efectul de camă.

După expandarea tuburilor în fisură prin apăsarea pe un buton, poziția lor relativă este blocată cu ajutorul unui colier care se înșurubează pe tubul interior, care este filetat.

Cu toate că dispozitivul conține un arc și piese mobile, la fel ca protecțiile active, acestea nu contribuie în mod activ la transmiterea încărcărilor asupra stâncii. După montarea în fisură, Big Bro se comportă ca o protecție pasivă de tip camă, pentru că încărcarea aplicată excentric pe capătul aflat mai sus încearcă să rotească dispozitivul în fisură, producând blocarea lui între pereții acesteia.

Dispozitivul este fabricat de firma americană Trango în patru mărimi, de la #1 la #4 (în imaginea din dreapta sunt două dintre acestea: cel deschis este #2, iar cel comprimat este #3). Până nu demult, setul complet cuprindea și mărimile #.5 și #5 (care ajungea până la 47 cm!), dar acestea au fost scoase din fabricație.

Big Bro este livrat fără bucla de asigurare necesară. Pentru aceasta, fabricantul recomandă cordelina de 5,5 mm cu miez din Kevlar, Aramid sau Dyneema care are rezistența de 14-15 kN și care trebuie sa fie cumpărată separat și montată de către utilizator. Echipat cu aceasta cordelină și montat corect, un Big Bro poate suporta încărcări de până la 15 kN.

Bucla de asigurare va avea cca. 30-35 cm lungime (pentru o buclă este nevoie de 120-130 cm de cordelină) și va fi legată cu nodul pescăresc triplu din imaginea alăturată, care este recomandat de fabricanții acestui tip de cordelină. Pentru siguranță, capetele libere trebuie să depășească nodul cu cel puțin 7-8 cm.

Montarea protecțiilor Big Bro

Pentru montarea unui Big Bro, trebuie ales un loc în care pereții fisurii sunt paraleli și lipsiți de denivelări pronunțate, astfel încât capetele tuburilor să se poată sprijini pe stâncă pe întregul lor contur. La alegerea mărimii necesare, trebuie să ții cont că dispozitivul funcționează practic pe întregul său interval de deschideri, iar mărimile consecutive se suprapun foarte puțin.

Big Bro-ul se introduce în fisură în poziție închisă, se reazemă cu capătul tubului mobil - cel care este filetat - pe un perete al fisurii (de preferat pe cel din dreapta, astfel încât ulterior, trecerea corzii de asigurare peste colierul de fixare să nu producă deșurubarea acestuia), apoi se apasă butonul de deblocare și se destinde dispozitivul în mod controlat.

Capătul la care este legată bucla de asigurare se poziționează pe peretele opus al fisurii astfel încât să fie ceva mai sus decât capătul tubului filetat și să fie rezemat pe stâncă pe întreaga sa suprafață. Pentru a obține un plus de stabilitate, poți încerca să potrivești capetele tuburilor în jurul unor proeminențe ale stâncii, care să le fixeze pe poziție.

După poziționare, se înșurubează cât mai strâns colierul de blocare, iar dispozitivul se fixează pe poziție printr-o smucitură aplicată în bucla de asigurare. În general, stabilitatea unui Big Bro montat corect nu este afectată de mișcările corzii, așadar acesta poate fi asigurat cu o carabinieră simplă, direct în bucla de cordelină cu care este echipat.

O demonstrație a felului în care se montează Big Bro poate fi văzută pe YouTube: Big Bro Video

Alcătuirea „rack-ului” de protecții pasive

În general, necesarul de echipament diferă în funcție de traseu, de zona de cățărare sau de tipul de rocă, dar atunci când te pregătești pentru o ascensiune este bine să ai de unde alege. Pentru aceasta, trebuie să-ți formezi un rack cât mai cuprinzător, care să-ți ofere toate posibilitățile de asigurare pe care le consideri necesare.

Pentru alcătuirea rack-ului nu există rețete universal valabile. Fiecare cățărător își va alege tipurile, mărimile și numărul protecțiilor în funcție de preferințele personale, de specificul zonelor de cățărare pe care le frecventează, de încrederea pe care o are în protecțiile respective, de greutatea echipamentului sau de alte criterii asemănătoare.

Pentru început, până capeți experiență, te-ai putea descurca doar cu protecții pasive, pe care le vei alege astfel încât să acopere posibilitățile de asigurare care apar cel mai frecvent în traseele din zona în care te cațări în mod obișnuit (în această privință, poate fi o idee bună să ceri informații de la cățărătorii care le-au parcurs deja). Ulterior, pe măsură ce aduni „kilometraj”, la acestea poți adăuga alte protecții despre care vei fi descoperit că ar fi fost utile în traseele pe care le-ai urcat.

Nu trebuie să-ți procuri tot echipamentul de la început. Pornește de la ceea ce consideri a fi minimumul necesar (de obicei unul sau două seturi de nuci, eventual câteva hex-uri care să acopere deschiderile mai mari de fisuri), iar atunci când va deveni necesar, rack-ul poate fi completat cu nuci „micro” pentru fisurile înguste sau modele specializate, cum sunt cele „offset”. Pentru zonele în care sunt frecvente alveolele sau fisurile orizontale pot fi utile tricamele, iar dacă îți place sa te cațări pe fisurile foarte largi, cu pereți netezi și paraleli, ai putea avea nevoie de Big Bro.

Verificarea periodică a protecțiilor pasive

În timpul cățărării, echipamentul folosit poate suferi deteriorări care să-i reducă eficiența și/sau siguranța, motiv pentru care este necesară verificarea lui periodică. Dacă descoperi degradări ale protecțiilor, acestea trebuie sa fie reparate (de exemplu prin înlocuirea părților uzate, dacă acest lucru este posibil), iar acelea care sunt uzate excesiv, nu mai prezintă siguranță sau în care nu mai ai încredere totală trebuie sa fie scoase din uz.

Atunci când inspectezi starea protecțiilor pasive trebuie să verifici următoarele elemente:

• Cablurile folosite pentru asigurare trebuie să nu aibă fire rupte, îndoituri pronunțate sau zone strivite, iar sertizările cablurilor trebuie să fie intacte. O protecție al cărei cablu este deteriorat trebuie să fie scoasă din uz!
• Chingile și cordelinele trebuie să nu prezinte rosături, tăieturi sau scămoșări excesive, iar cusăturile trebuie să fie în stare bună. În caz contrar, dacă este posibil, acestea se vor înlocui cu materiale de calitate similară. (Pentru unele protecții există posibilitatea trimiterii lor la firma producătoare pentru înlocuirea - contra cost - a buclelor de chingă cusute).
  
  Trebuie să fii conștient că înlocuirea unei chingi cusute de fabricant cu una înnodată poate produce o scădere substanțială a rezistenței protecției respective. Dacă totuși te hotărăști să aplici acesta metodă, nodurile folosite trebuie să fie adecvate materialelor respective: „nodul pentru chingă” pentru legarea buclelor din chingă sau nodul dublu sau triplu pescăresc pentru buclele de cordelină din Nylon, respectiv Dyneema sau Kevlar.
  
  De asemenea, trebuie să ai grijă ca nodurile să fie bine strânse, iar capetele care ies din nod să fie suficient de lungi. Periodic trebuie să verifici nodurile, pentru a te asigura că acestea nu s-au slăbit.
• Componentele metalice ale protecțiilor trebuie să nu fie fisurate, deformate sau corodate. Dacă în cazul nucilor aceste probleme sunt de obicei evidente, problemele altor protecții pasive pot fi mai greu de descoperit.
  
  Astfel, la tricame trebuie să acorzi atenție știftului de fixare a chingii, care nu trebuie să se miște în locașul lui și zonei din jurul acestuia, care este cea mai susceptibilă pentru apariția fisurilor (din această cauză, în 2008, firma C.A.M.P. a retras de pe piață câteva serii de Tricams).
  
  Pentru inspectarea unui Big Bro, este nevoie să demontezi dispozitivul pentru a identifica eventualele deformări ale filetului tubului interior și ale colierului mobil și pentru a evalua starea arcului și a mecanismului butonului de destindere. De asemenea, piesele mobile ale acestor dispozitive trebuie să fie curățate de pământ și de praf și trebuie să fie unse periodic.