Învățarea stilului de cățărare tradițională
De ce?
Principala motivație a unora dintre cățărători este plăcerea de a rezolva problemele pe care le oferă stânca, iar satisfacția acestora este cu atât este mai mare cu cât provocările întâlnite într-un traseu de cățărare sunt mai complexe. Din această perspectivă, stilul tradițional poate fi extrem de atrăgător, pentru că o ascensiune în care se folosesc exclusiv asigurări cu protecții mobile poate fi asemănată cu parcurgerea simultană a două trasee: unul în care cățărătorul trebuie să rezolve problemele ridicate de cățărarea propriu-zisă - depășirea obstacolelor de pe stâncă - și un altul în care problemele de rezolvat constau în descoperirea posibilităților de asigurare existente pe linia respectivă și integrarea lor într-un sistem de asigurare cât mai eficient.
Alți cățărători sunt motivați de curiozitatea care îi îndeamnă să exploreze noi teritorii, de plăcerea de a face incursiuni în afara zonei lor de confort sau de alte imbolduri asemănătoare, care se înscriu în conceptul de „aventură”. Mijloacele de asigurare folosite în cățărarea tradițională le pot oferi acestora libertatea de acțiune de care au nevoie, pentru că un cățărător care folosește protecții mobile sau naturale poate să hotărască el însuși nivelul de risc pe care este dispus să și-l asume, linia pe care o va urma și cantitatea și calitatea asigurărilor pe care le va monta pentru finalizarea în siguranță a ascensiunii.
De asemenea, protecțiile mobile sunt absolut indispensabile pentru parcurgerea majorității traseelor din multe zone de cățărare celebre din lume: Dolomiți, Alpi, Yosemite, Wadi Rum, Patagonia și multe altele. Dacă vrei să te cațări acolo și nu vrei să te limitezi doar la puținele trasee echipate, trebuie să te înarmezi cu câteva seturi de nuci și de friend-uri și cu o pricepere solidă în folosirea acestora.
O altă categorie de cățărători pentru care competența în utilizarea protecțiilor mobile s-ar putea dovedi benefică este formată din cei care preferă parcurgerea traseelor „clasice” din munții noștri sau din anumite zone istorice de cățărare din lume, care de multe ori nu urmăresc performanțe deosebite, ci doar plăcerea unor ascensiuni memorabile.
Traseele de acest fel au de regulă mai multe lungimi de coardă, se desfășoară într-un cadru natural excepțional și parcurg linii foarte logice și clare, care însă nu sunt echipate cu protecții fixe sau în care au mai rămas doar câteva pitoane ruginite, care nu pot fi folosite în siguranță. Totuși, în aceste trasee există adesea numeroase posibilități de montare a protecțiilor mobile, care îi pot oferi cățărătorului care le folosește o siguranță la care autorii liniei respective nici nu îndrăzneau să viseze la vremea premierei.
Aceste asigurări suplimentare pot fi intercalate printre punctele de asigurare existente în traseu sau pot constitui un sistem de asigurare distinct, iar rezultatul ar fi o reducere simțitoare a expunerii și implicit, o creștere a confortului mental al cățărătorilor, care astfel se pot bucura pe deplin de ascensiune fără să se confrunte cu riscuri mai mari decât ar fi capabili să-și asume.
Tranziția de la escalada sportivă la cățărarea tradițională
Cel mai probabil, mulți dintre cățărătorii din noile generații și-au făcut inițierea pe o structură cu prize artificiale, în mediul controlat al unei săli de escaladă, iar mai târziu, primele ascensiuni pe stâncă ale acestora s-au desfășurat pe trasee de escaladă sportivă amenajate în așa fel încât să se elimine (pe cât posibil...) orice risc de accidentare. În aceste condiții, dacă totuși cățărătorul se accidentează, vina nu poate fi a lui, ci este atribuită după caz, fie personalului sălii de escaladă care n-a luat toate măsurile pentru prevenirea accidentului, fie echipatorului traseului, care n-a avut grijă de siguranța sportivilor, fie celui care fila coarda, care nu și-a făcut datoria cum trebuie.
Pe parcursul unei asemenea evoluții, cățărătorul ajunge să capete convingerea că traseul de cățărare este un spațiu lipsit de pericole, în care capul de coardă nu are nicio responsabilitate în privința siguranței proprii, singura lui preocupare fiind doar rezolvarea problemelor pe care le pune cățărarea propriu-zisă. De asemenea, acestuia îi este străină ideea de echipă, pentru că cel care îl filează nu este privit ca un coechipier, ci mai degrabă ca un fel de accesoriu al cățărătorului, care prestează serviciul de a-l asigura pe acesta.
Chiar și condițiile de utilizare în siguranță a echipamentului necesar sunt bagatelizate, pentru că în principiu, tot ce ai nevoie să știi este cum să-ți pui hamul, cum să te legi în coardă și cum să treci coarda în sensul corect prin carabinierele buclelor montate pe traseu. Oricum, dacă faci vreo greșeală, este de datoria celor împreună cu care te cațări s-o observe și să-ți atragă atenția, conform regulii care impune verificarea partenerului (buddy check).
În acest fel, cățărarea ajunge să însemne doar executarea unor succesiuni de mișcări gimnastice a căror complexitate este sintetizată abstract în „gradul (de dificultate al) traseului”, iar riscurile cu care se confruntă cățărătorul se reduc doar la improbabilitatea percepută de acesta pentru unele dintre acțiunile de pe parcursul ascensiunii, al căror eșec ar avea de fapt consecințe neglijabile.
Pentru ca un cățărător format în spiritul escaladei sportive să înceapă să practice stilul tradițional, el va trebui să treacă printr-o perioadă de tranziție care presupune transformări radicale ale felului în care privește cățărarea. Un asemenea cățărător va trebui să ia asupra lui întreaga răspundere pentru acțiunile sale, în loc să o transfere către alte persoane care au această obligație prin „fișa postului”, așa cum era obișnuit la escaladă. În aceste condiții, el va trebui să accepte confruntarea cu anumite pericole obiective care (prin definiție!) nu există în escalada sportivă și va trebui să învețe să evalueze și să-și asume riscuri pe care înainte nu avea motive să le ia în considerare.
Pentru parcurgerea în siguranță a traseelor de cățărare tradițională, cățărătorul va trebui să se familiarizeze cu diferite piese de echipament specifice acestui stil (numeroase tipuri și modele de protecții mobile, bucle din chingă și din cordelină, semicorzi etc.) pentru care va trebui să cunoască temeinic caracteristicile constructive, domeniile de utilizare, calitățile și limitele lor, pentru a le putea integra în mod eficient în sistemul de asigurare.
De asemenea, cățărătorul care abordează stilul tradițional va trebui să învețe să-și distribuie atenția între dificultățile cățărării (singurul lucru asupra căruia trebuia să se concentreze în escaladă) și descoperirea liniei traseului și a posibilităților de asigurare, alegerea protecțiilor adecvate și montarea corectă a acestora, dirijarea corzilor și alte asemenea elemente care condiționează siguranța și eficiența cățărării în acest stil.
Toate acestea afectează și caracterul cățărării propriu-zise: dacă în escalada sportivă cățărarea este continuă și rapidă, iar ascensiunea unui traseu de 20 - 25 m înseamnă în general câteva minute de eforturi intense, în cățărarea tradițională, parcurgerea aceleiași distanțe poate dura chiar și câteva zeci de minute, din cauza timpului necesar pentru descoperirea traseului și pentru montarea asigurărilor. În acest caz, rezistența și anduranța, tacticile și strategiile folosite și capacitatea de economisire a energiei printr-o tehnică de cățărare cât mai eficientă devin extrem de importante pentru reușita ascensiunii, iar antrenamentul cățărătorilor de trad va trebui să fie modelat în consecință pentru dezvoltarea acestor abilitați specifice.
O altă etapă necesară în procesul de tranziție spre stilul tradițional este învățarea tehnicilor de cățărare pe fisuri. Acestea sunt folosite foarte rar în cățărarea sportivă, dar sunt indispensabile în traseele de trad, care de cele mai multe ori urmează sisteme de fisuri care oferă posibilități atât pentru montarea protecțiilor mobile, cât și pentru înaintare.
Aceste transformări necesare (și multe altele, pe care nu le-am enumerat aici) pot constitui tot atâtea obstacole care să împiedice ieșirea din confortul mental și siguranța oferite de ancorele solide din traseele de escaladă sportivă spre aventura, angajamentul și libertatea cățărării tradiționale. La acestea se adaugă dificultatea procurării protecțiilor mobile de calitate, prețul ridicat al acestora și procesul de învățare necesar pentru utilizarea lor în siguranță.
Nu toți cățărătorii sunt capabili să găsească motivația puternică și resursele mentale, fizice și materiale necesare pentru tranziția la stilul tradițional, dar cei care reușesc (sau măcar încearcă...) nu vor întârzia să descopere satisfacții nebănuite pe măsură ce acumulează experiență și devin responsabili pe deplin pentru siguranța și acțiunile lor.
Învățarea folosirii protecțiilor „curate”
Elementul definitoriu al stilului de cățărare curată este folosirea asigurărilor cu protecții naturale sau mobile, care sunt montate de capul de coardă pe măsură ce se cațără. Construirea sistemului de asigurare pe parcursul ascensiunii necesită timp și consumă resurse fizice importante, iar calitatea asigurărilor și distanțele dintre ele determină nivelul de angajament fizic și mental al cățărătorului, motiv pentru care în acest stil, folosirea cât mai eficientă a protecțiilor mobile este o abilitate la fel de importantă ca forța, rezistența, capacitățile mentale sau tehnica de cățărare.
În cățărarea tradițională curată, învățarea este un proces continuu. Unele lucruri trebuie să le știi încă de la început, înainte de a începe cățărarea în cap de coardă, dar cele mai multe cunoștințe se vor acumula în timp, pe măsură ce capeți experiență în acest stil de cățărare și ajungi să te confrunți cu situații mai complexe. Din aceasta cauză, trebuie să nu sari etape: înainte de a te angaja în ascensiuni „curate”, trebuie să înveți cum să folosești protecțiile. Nu este un moment bun să vrei să descoperi cum se montează corect un hex sau un friend atunci când ești cap de coardă, îți simți antebrațele în flăcări și începi să te scurgi de pe prize încercând cu disperare să încropești o asigurare.
Un început bun ar fi să participi la un curs de cățărare tradițională unde să înveți noțiunile de bază ale acestui stil în situații reale, sub supravegherea unei persoane competente, dar dacă totuși te hotărăști să fii autodidact, o metodă bună pe care o poți folosi la început pentru a te familiariza cu protecțiile mobile este să exersezi utilizarea lor la nivelul solului, în siguranță. Găsește o față de stâncă ușor accesibilă, pe care să fie suficiente fisuri și experimentează pozițiile în care se pot monta protecțiile, direcțiile în care acestea pot fi solicitate, stabilitatea lor în fisuri, felul în care se comportă protecțiile atunci când le încarci cu greutatea corpului (folosind o scărița sau un anou) și felul în care se recuperează din fisură. Roagă un cățărător cu experiență să verifice protecțiile montate și discută cu el eventualele greșeli pe care le-ai făcut și modul în care acestea pot fi evitate.
O alta metodă eficientă de a învăța utilizarea protecțiilor este să urci trasee de cățărare tradițională ca secund al unui cățărător experimentat și să observi felul în care capul de coardă a montat asigurările (pe care va trebui să le recuperezi). În acest caz, trebuie să înțelegi pe unde au fost introduse protecțiile în fisură și să-ți dai seama cum și de ce au fost poziționate în direcția respectivă, cum se realizează contactul cu pereții fisurii, de ce a fost folosită o buclă de asigurare mai lungă sau mai scurtă.
De asemenea, un exercițiu bun este să te cațări artificial (cu scărițe) cu asigurare de sus pe o porțiune de traseu care oferă multe posibilități pentru montarea protecțiilor. Încărcând (prin intermediul scărițelor) protecțiile montate vei înțelege modul în care funcționează acestea și vei afla cât de bine sunt montate. Totuși, atunci când folosești protecțiile pentru înaintare, acestea sunt în general solicitate doar gravitațional (în jos). Pentru a putea observa cum se modifică direcțiile solicitărilor datorită acțiunii corzii, ai putea să tragi după tine o altă coardă, pe care să o asiguri în protecțiile montate folosind bucle de lungimi adecvate (la fel cum ai face dacă ai fi cap de coardă), astfel încât să limitezi frecările și solicitările spre exterior asupra protecțiilor. La sfârșitul traseului, dacă tensionezi coarda respectivă, vei observa cum ar fi fost solicitate asigurările în cazul unei căderi reale și vei verifica astfel dacă ai ales corect lungimile buclelor de asigurare.
După ce ai acumulat cunoștințele de bază, poți începe să urci „cap de coardă” trasee mai ușoare cu câteva grade decât nivelul tău obișnuit. Aceste trasee trebuie să aibă posibilități de asigurare evidente și destule locuri de odihnă (roagă un cățărător cu experiență în stilul tradițional să ți le recomande), astfel încât să-ți permiți să acorzi toată atenția și tot timpul necesar montării protecțiilor, fără să-ți fie teamă că obosești sau că întâmpini dificultăți care te depășesc.
Până când mai acumulezi ceva experiență, trebuie să continui să alegi trasee mai scurte și mai puțin dificile, în care să te simți confortabil cu nivelul de protecție pe care ți-l oferă asigurările cu protecții mobile pe care le montezi. Pe măsură ce devii eficient în construirea sistemului de asigurare, poți crește treptat dificultatea și lungimea traseelor abordate.
Pentru a evita asumarea unor riscuri inutile, trebuie să corelezi tot timpul dificultatea și lungimea traseului în care te angajezi cu nivelul tău de experiență în folosirea protecțiilor mobile. Regula de bază este: „Nu-ți solicita niciodată la limită în același timp aptitudinea de a te cățăra pe pasaje dificile și capacitatea de a te asigura cu protecții mobile”.
De asemenea, poți experimenta montarea protecțiilor și cățărându-te pe trasee de escaladă cunoscute, cu dificultatea sub nivelul tău, care să permită și folosirea protecțiilor mobile (din păcate, asemenea trasee sunt destul de frecvente...). Asigurând spiturile aflate sub protecțiile pe care le montezi, te vei putea cățăra oarecum în siguranță, la adăpost de consecințele greșelilor pe care ai putea să le faci în procesul de învățare. În aceste condiții, este indicat să exersezi căderi în coardă în protecțiile pe care le-ai montat, știind că dacă acestea nu rezistă, spitul aflat imediat mai jos o să oprească totuși căderea. Prin aceste exerciții vei căpăta încredere în protecțiile mobile și în capacitatea ta de a le monta corect.