Posibilitățile naturale de asigurare
În multe trasee de cățărare există elemente naturale care sunt suficient de solide pentru a fi folosite pentru asigurare sau pentru construirea unei ancore de regrupare: pietre încastrate în fisuri, colți de stâncă, clepsidre, copaci sau arbuști etc. Aceste protecții naturale trebuie să fie identificate și exploatate de capul de coardă în scopul suplimentării și/sau economisirii protecțiilor mobile de pe ham.
Materialele necesare
Pentru asigurarea protecțiilor naturale se folosesc bucle de diferite lungimi, cusute (anouri) sau înnodate din materiale suficient de rezistente: cordelină cu diametrul de minimum 7 mm (care are o rezistență minimă de 9,8 kN conform standardelor UIAA-102/EN-564) sau chingă cu rezistență similară. Aceste bucle pot fi echipate cu carabiniere simple sau pot fi extinse cu câte o buclă de asigurare, în funcție de necesități.
Termenul anou (de la „anneau”, din limba franceză) folosit în acest manual este preluat din jargonul actual al cățărătorilor și se referă la buclele formate dintr-o bucată de chingă sau de cordelină ale cărei capete sunt cusute împreună. Cel mai frecvent, în cățărarea trad se folosesc anouri de 60 cm și 120 cm, dar pe piață există anouri cu lungimi de până la 400 cm, pe care fabricanții le recomandă pentru construirea regrupărilor. Conform standardelor UIAA-104/EN-566, toate tipurile de anouri trebuie să aibă o rezistență minimă la tracțiune de 22 kN.
Lungimea buclei trebuie să fie suficient de mare, astfel încât unghiul făcut în dreptul carabinierei de asigurare să nu fie mai mare de 90°.
În caz contrar, tensiunea indusă în buclă în cazul unei căderi ar crește în mod periculos (diagrama alăturată), ceea ce ar duce la scăderea rezistenței efective a asigurării. (Dacă unghiul este prea mare, trebuie să folosești o buclă mai lungă).
Buclele de asigurare trebuie să fie poziționate în așa fel încât să nu se frece de muchii ascuțite care ar putea să le taie, iar carabinierele trebuie să nu fie solicitate în poziții periculoase (încărcări triaxiale, pârghie peste muchii etc.), în care rezistența lor ar putea fi mult mai mică decât cea normată.
În cazul în care stânca are muchii foarte ascuțite care ar putea să deterioreze buclele de asigurare, se pot folosi bucle cusute sau înnodate (cu nod triplu pescăresc!) din cordelină cu miez din Aramid sau Kevlar, care este mult mai rezistentă la abraziune sau la tăiere decât cea din Nylon.
Pe parcursul ascensiunii, este posibil să găsești protecții naturale în care se află deja bucle de chingă sau de cordelină montate de alte echipe care au urcat traseul înaintea ta. Aceste bucle trebuie să fie întotdeauna tratate cu suspiciune, pentru că nu poți să știi ce materiale au fost folosite, de cât timp sunt acolo și ce încărcări mai sunt capabile să suporte. Chiar dacă chingile sau cordelinele găsite par a fi în stare bună, înlocuiește-le cu altele noi!
De asemenea, faptul că o anumită protecție naturală (clepsidră, arbust etc.) a fost folosită și de alți cățărători nu reprezintă o garanție că aceasta este sigură. Verific-o atent înainte de a o folosi pentru asigurare!
Pietre încastrate și clepsidre
Pietrele încastrate în fisuri sunt probabil cele mai frecvente posibilități naturale de asigurare, dar înainte de a le folosi trebuie să verifici cu grijă rezistența și stabilitatea lor în fisură:
- Piatra încastrată trebuie să fie solidă și compactă (să nu fie poroasă, sfărâmicioasă sau fisurată),
- Suprafețele zonelor de contact cu pereții fisurii trebuie să fie suficient de mari pentru a nu se sfărâma sub acțiunea forțelor mari care pot apărea în cazul unei căderi.
- Piatra trebuie să fie bine fixată între pereții fisurii, astfel încât să nu se deplaseze. (Dacă piatra se mișcă, poți încerca să o fixezi mai bine sau să o repoziționezi în alta zonă a fisurii).
- Piatra trebuie să nu fie încastrată între stâncă și un bolovan instabil care ar putea fi dislocat sau o placă subțire care s-ar putea sparge.
Clepsidrele sunt galeriile în miniatură formate acolo unde două găuri ajung să comunice în interiorul stâncii, iar apariția lor este favorizata de procesele de formare, de carstificare sau de eroziune ale unor tipuri de rocă (de exemplu, calcar, gresie etc.). O clepsidră poate constitui o asigurare solidă și multi-direcțională, iar rezistența ei este determinată de mărimea secțiunii de rocă peste care se leagă bucla de asigurare și de proprietățile mecanice ale rocii respective, dar în această privință nu există reguli stricte, iar decizia de a folosi sau nu o anumită clepsidră rămâne la latitudinea cățărătorului.
Asigurarea acestor două tipuri de protecții naturale se face în același fel: un anou sau o buclă din coardă sau cordelină se trece prin spatele pietrei sau prin clepsidră, apoi capetele se trec unul prin celălalt pentru a forma un laț.
(În cazul în care s-ar prinde ambele capete ale buclei în carabinieră, există riscul ca aceasta să fie încărcată peste clapetă. În imaginea alăturată este figurată o asemenea situație periculoasă).
Asigurarea se poate face și cu o bucată de chingă, coardă sau cordelină de lungime suficientă, ale cărei capete sunt înnodate cu un nod dublu pescăresc sau cu un nod pentru chingă (în funcție de material), după ce aceasta a fost trecută prin gaură.
Totuși, această metodă este folosită mai mult în cazul buclelor pe care intenționezi să le lași în urmă (de exemplu, bucle de rapel) sau in extremis, atunci când nu dispui de un anou de lungimea necesară, pentru că în cazul încărcării buclei, va fi foarte dificil să mai desfaci nodul pentru a o recupera.
Clepsidrele nu pun probleme de stabilitate, dar dacă asiguri o piatră încastrată, trebuie sa anticipezi cum se va comporta aceasta atunci când va fi solicitată prin intermediul buclei de asigurare: piatra trebuie să rămână stabilă, să nu alunece sau să pivoteze în fisură. Poate fi o idee bună să încerci să obții un efect de camă prin legarea laterală a buclei, într-una dintre zonele de contact al pietrei încastrate cu peretele fisurii, astfel încât aceasta să se înțepenească și mai tare în cazul încărcării ei.
O piatră încastrată asigurată cu un anou din Dyneema și o clepsidră cu marginea ascuțită asigurată cu un anou din cordelină cu miez din Aramid
Dacă spațiul din spatele unei pietre încastrate sau dintr-o clepsidră este foarte îngust, pentru tragerea buclei se poate folosi cârligul unui extractor de nuci. De asemenea, poți încerca să împingi prin gaură porțiunea pe care se află cusătura anoului, care este mai rigidă, dacă aceasta este suficient de subțire (în acest caz, este de preferat să folosești un anou din chingă Dyneema mai îngustă).
Formațiuni proeminente ale stâncii
Un colț de stâncă poate fi folosit pentru asigurare dacă legătura lui cu restul stâncii este solidă, fără fisuri, are secțiune suficient de mare, iar roca respectivă are rezistență mecanică mare. Asigurarea unei asemenea formațiuni se face cu ajutorul unei bucle din cordelină sau din chingă trecută peste vârful ei și rezemată cât mai aproape de bază.
(Uneori, poate fi necesar să cureți pământul și pietrele adunate în spatele colțului cu ajutorul unei chei de nuci, pentru a permite buclei să se așeze cât mai bine).
De regulă, aceste asigurări funcționează doar pentru încărcări gravitaționale (în jos), motiv pentru care, atunci când pui o buclă peste un colț de stâncă, trebuie să iei măsuri pentru a preveni ridicarea ei din cauza mișcărilor corzii.
În cazul colților cu formă conică sau piramidală, o metodă destul de eficientă pentru a împiedica deplasarea buclei de asigurare este lestarea acesteia cu câteva piese de echipament mai grele (friend-uri mari, hex-uri etc.) de care te poți lipsi pe restul lungimii de coardă. Carabiniera cu aceste piese se prinde pe buclă sub carabiniera de asigurare, iar greutatea lor va trage bucla în jos, făcând-o mai stabilă (imaginea alăturată).
Una dintre metodele uzuale, mai ales în cazul elementelor care au secțiuni îngustate sau care au margini pozitive (cum sunt ciupercile din gresie din fotografia de mai jos, pe care le-am întâlnit într-un traseu din Wadi Rum, Iordania), este folosirea unui nod glisant prin care bucla să se strângă în jurul formațiunii pe care o folosești pentru asigurare. Etapele de legare ale acestui nod sunt arătate în imaginea din dreapta, iar nodul poate fi făcut cu ușurință cu o singură mână.
De asemenea, dacă ai un anou suficient de lung, acesta se poate pune pe după proeminența respectivă, se aduc capetele în față și se trece un capăt al anoului prin celălalt, pentru a forma un laț care menține bucla pe poziție.
Copaci și arbuști
Copacii și arbuștii întâlniți în traseu pot constitui asigurări solide dacă îndeplinesc câteva condiții esențiale:
- Au diametre suficient de mari (personal, consider că diametrul minim necesar este de 12-15 cm)
- Nu sunt uscați (trebuie să verifici dacă au frunze, muguri sau lăstari verzi)
- Tulpina nu are zone putrezite, scorburi sau crăpături (atenție, acestea pot apărea și pe trunchiurile copacilor care nu sunt uscați !)
- Au rădăcini adânci în fisuri largi sau într-o brână cu pământ destul de mare și stabilă (pentru verificare, copacii subțiri trebuie scuturați energic)
Bucla de asigurare se prinde cu un laț de tulpină și se poziționează cât mai aproape de baza acesteia, pentru a reduce brațul de pârghie. Este bine ca asigurarea copacilor să fie făcută cu bucle din chingă mai lată sau cu anouri dublate, astfel încât suprafața de contact să fie cât mai mare, pentru a nu deteriora scoarța (ceea ce ar putea duce la uscarea copacului).